Despre nebunie și libertate sau zbor frânt… deasupra unui cuib de cuci
Cât de fragile sunt limitele dintre normalitate și anormalitate? Până unde merge dictatura regulilor societății? Până unde merge dictatura „normalității”?
Cât de fragile sunt limitele dintre normalitate și anormalitate? Până unde merge dictatura regulilor societății? Până unde merge dictatura „normalității”?
Teatrul Excelsior din Bucureşti a fost inclus în Cartea Recordurilor, pentru cea mai mare
Crenguța Hariton a crescut în teatru, alături de trupa de actori-păpușari a Teatrului din Constanța, unde lucra mama ei, apoi, ea însăși a fost doi ani și jumătate actor-păpușar la Ploiești.
Patriotismul a stat frumos la butonieră la ceas de sărbătoare. Mulţi l-au purtat la rever în timp ce înşirau cuvinte citite de pe foi scrise de alţii de la înălţimea unor podiumuri drapate în tricolor.
„Suntem uneori atât de lași“, spune ea în cadrul interviului, referindu-se la lipsa de curaj a noastră de a ne reîndrăgosti și a iubi încă o dată și încă o dată, chiar dacă am suferit.
Noiembrie 1980. Vara a trecut și, odată cu ea, au trecut și concediul, și vacanța atent supravegheate de instituțiile și oamenii partidului aflat la putere, vigilent cu cetățeanul.
Îl știm cu toții ca artist plurivalent, care continuă să ne surprindă cu fiecare montare. El nu pune punct și virgulă între actorie, regie și scris, ci le folosește pe toate pentru a da noi valențe teatrului de astăzi.
Unul dintre cele mai așteptate spectacole ale toamnei, în București a fost, cu siguranță, „Coriolanus”. Pentru că Alexandru Darie montează rar, pentru că se știa că e în lucru de doi ani, pentru că teatrul lui Alexandru Darie are o forță aparte
Dacă vreți să vedeți o comedie excelent realizată, la care cu adevărat să râdeți în hohote, dar care să fie și extrem de actuală (obsesia noastră de zi cu zi… actualitatea), căci încă nu s-au stins ecourile mult disputatului referendum pentru redefinirea familiei
Revăd, la vreo zece zile distanță, excepționalul Pescărușul, montat de Andrei Șerban la unteatru. Același spectacol și, totuși, altul fiindcă directorul de scenă a distribuit pe același rol mai mulți actori și, cu toate că matricea regizorală rămâne esențialmente neschimbată – același spațiu gol din arsenalul lui Peter Brook, plasat în cutia neagră a lui Stanislavski, același joc…