În urmă cu o săptămâna vă invitam să ne împărtășiți experiența voastră legată de prima despărțire din viață, ce a însemnat și cum v-a influențat ea. Am primit mai multe povești pe adresa redacției din care am selectat patru, cele mai interesante, în „Cum mi-am petrecut prim despărțire”.
Inimile frânte în dragoste fac parte din experiența noastră de viață, iar o despărțire este un episod pe care nu vrem întotdeauna să-l uităm. Alegem de multe ori să fim recunoscători pentru ce am primit, pentru experiență și amintiri frumoase, și tot ceea ce ne învață acea etapă.
Așa cum ne semnala o cititoare: „Sheryl Crow o zice cel mai bine: The first cust is the deepest. (Prima tăietură este cea mai adâncă)”. Inevitabil, prima despărțire din viața noastră lasă o urmă care greu mai poate fi ștearsă. În timp, rana deschisă devine cicatrice. O poți atinge cu vârful degetelor ca să-ți amintești durerea care ți-a fost provocată atunci. În final, odată ce s-a vindecat, devine o amintire a momentului în care te aflai, iubirea pe care o aveai și lecțiile pe care le-ai învățat.
Cristina
„Prima mea despărțire reală a fost în ultimul an de liceu. Era mult mai mare decât mine, iar eu eram o puștoaică. S-a dovedit că nu era o persoană de încredere. Ne potriveam foarte bine. Acum sunt logodită cu altcineva. Nu se compară cu iubirea de atunci, dar ne-am distrat, și eram și buni prieteni. Dar lui îi plăcea să umble cu multe fete. Eram foarte atrasă de el, iar relația noastră a fost un amestec ciudat de nevoie emoțională de partea lui, de inocență și insecuritate din partea mea.
Mi-a fost prezentat de un prieten comun. Eram la un concert și îmi aduc aminte că nu am fost deloc atentă la ce se întâmpla pe scenă, pentru că eu eram practic absorbită de tot ce spunea el, de fiecare cuvințel pe care-l pronunța. M-am gândit toată noaptea la el și la cât de bine m-am simțit în preajma lui.
Am avut o perioadă foarte grea după ce ne-am despărțit. Nu mai aveam încredere în nimeni. Mă durea și că pierdusem prietenia lui. Rămăsesem cu un gust atât de amar.
A trebuit să-mi repet de multe ori că inima este foarte importantă și valoroasă, și că trebuie să-mi protejez emoțiile mele înainte de a încerca să le protejez pe ale altora. Mi-am dat seama că cel mai sănătos mod în care pot să fac durerea să dispară este să mă concentrez pe școală, pe pasiunile mele și pe inima mea. Și să mă folosesc de această despărțire pentru a deveni mai caldă și mai bună, decât dură. Nu am vorbit niciodată urât despre el și asta mi-a făcut bine.
Am învățat că am încredere în oameni din instinct până la proba contrarie. Iar eu prețuiesc loialitatea și sinceritatea.
Aș putea spune acum că el este mai mult decât suma acțiunilor sale. Că trădarea și abuzul emoțional din partea lui au fost la vremea aceea rezultatul unei inimi frânte, nu o reflexie a ceea ce fusese creat să fie.
Durerea, pierderea și inima frântă fac parte din viață. Pentru a trece prin astfel de realități înseamnă să fii om. Așa că nu încercați să evitați ori să treceți repede peste astfel de sentimente. Dacă este posibil, nu lăsați speranța și încrederea să se piardă doar pentru că cineva nu a fost responsabil cu inima voastră.
Sorina
O sa va povestesc despre prima mea despărțire. Nu am vorbit cu nimeni despre asta si știu ca o sa imi faca bine. Prima despărțire am avut-o la 20 de ani, dupa o relatie de 2 ani. Era iubitul perfect, cel putin asa il vedeam eu. Probabil la acea varsta naivitatea este calitatea predominanta. Simțeam ca traiesc o iubire perfecta, lumea din jurul meu ne caracteriza exact cum eram amândoi, dar, din prea multa iubire, vedeam doar calitati la el.
Nu ma gandeam ca o sa ne despartim vreodată, nu imi trecea prin cap asa ceva. El era mai mare cu doi ani ca mine, cand l-am cunoscut era foarte tulburat, se refugiase in alcool si tutun… Pe parcurs am observat schimbari in bine, se lasase de toate. Mereu imi spunea ca sunt motivul ce reuseste sa il faca un om mai bun. Totul a fost bine, in opinia mea… Dar acum dupa mult timp realizez ca era un om foarte gelos. Eu eram din alt județ, ma aflam in orasul lui in anii studenției. Aveam putine cunostinte acolo, ceea ce era putin noroc, fiindca el era un om extrem de gelos.
Tin minte ca aveam un job part-time in comerț si evident interactionam cu anumiți colegi, strict lucruri legate de muncă, iar el mereu imi facea scandal ca ce treaba am eu sa vorbesc cu alti băieți… Mereu eram o „suspecta” in ochii lui, dar el nu stie ca il iubeam atat de mult incat niciodată nu l-as fi înșelat. Imi imaginam deja o familie fericita alaturi de el, nu eram atenta deloc la gelozia lui. Si uite asa imi dedicasem intreaga inima unui străin. In vara dinaintea ultimului an de studentie m-a părăsit…
Motivul era unul foarte argumentat de el: eu sunt cea care îl înșel, il înșel cu cel mai bun prieten al lui(la acea vreme eu habar nu aveam cine e cel mai bun prieten al sau), l-am cunoscut pe prietenul lui abia dupa ce ne-am despărțit. Ajunsese la concluzia asta dupa o întâlnire ce a avut-o el cu amicul sau, întâlnire in care ii aratase poza cu mine amicului sau, iar el nu aratase prea mult interes, ii spusese doar ca par copila si atat. De aici a inceput sa deduca el ca sigur e ceva intre mine si amicul sau, deoarece el mereu e curios si intreaba o gramada de lucruri, iar despre mine nu intrebase nimic.
Nu aveam ce sa dovedesc, pentru ca nimic nu era adevărat… El ma punea sa recunosc asta fiindca m-ar ierta. Dar pentru ce sa ma ierte? Nu credea nimic, doar ce isi imagina el. Iar la ultima întâlnire, i-am spus cum poate sa creada asta despre mine si el mi-a raspuns sa tac ca imi va da si o palmă… Am tăcut, nu imi venea sa cred cine e omul din fata mea… Isi argumenta in continuare teoriile. A fost o perioada destul de grea pentru mine, familia lui arunca cu acuzatii inspre mine de fiecare data cand avea ocazia.
Tin minte ca faceau cumpărături unde lucram eu si se cunosteau cu unii din colegi, iar din curiozitate unii mai intrebau de ce ne-am despărțit, iar ai lui aduceau tot felul de acuzații, ma simțeam asa neputincioasa, plangeam incontinuu, chiar si pe strada, chiar si la lucru, nu conta unde ma aflam, eram extrem de dezamăgită. Daca nu ar fi fost familia mea sa ma susțină, nu stiu ce m-as fi facut. In 4 zile slabisem 10 kg, nu ii păsa de mine, vedeam atata ura in ochii lui… Si pentru ce? Pentru ca l-am iubit….
Dupa mult timp am reușit sa fac rost de la Facebook de mesajele trimise si primite in perioada aia, am facut asta ca sa pot dovedi ca spun adevărul, i le-am trimis, dupa un an. Isi ceruse scuze si atat. Omul care imi declara atata iubire, a renunțat la mine datorita gandurilor ce si le-a format…si a renunțat atat de ușor. Azi e singur, s-a apucat din nou de alcool si tutun, ma vede ca „un lucru frumos” din viata lui, dar crede in continuare ca sunt o mincinoasă, desi am dovedit cum am putut unele lucruri, mai mult de atata nu cred ca merita. Traiesc cu speranta ca fiecare primim in viata ceea ce merităm si platim pentru tot ce facem. Cineva de sus stie tot adevărul.
Miruna
Prima mea despărțire adevărată a fost la 17 ani. M-am îndrăgostit până peste cap de chitaristul ăla cu părul lung. Ne-am văzut un an, și chiar credeam că el este „acela” pentru mine. Când ceva nu a mai funcționat în relația noastră, am decis să ne despărțim. Dar culmea, eu am trecut cel mai greu peste. Șase luni mai târziu, era cu altă fată, chiar logodit, iar eu a trebuit să mă concentrez pe vindecarea mea și descoperirea sinelui în afara acelei relații.
Eram devastată. Mă confruntam cu mânia și simțeam de parcă pierdusem persoana cu care se presupunea că trebuie să rămân pentru toată viața. Simțeam de parcă se prăbușise întreaga lume.
Îmi doresc să nu fi lăsat suferința să se transforme în ură. Eram într-un punct în care nu puteam găsi finalul și n-am putut niciodată să-i doresc binele. Voiam să sufere așa cum suferisem eu. În final, când am început să-mi dau seama că relația aia nu era pentru mine, m-am eliberat cu adevărat. Mi-am dat seama că mai aveam nevoie să mă dezvolt prin experiențe înainte de a trece într-o altă relație. Aș fi vrut să las lucrurile să treacă mai devreme.
Am învățat să mă prețuiesc și să nu găsesc scuze celorlalți. În relație erau atâtea semne de avertizare. Le văzusem, dar inima continua să-i găsească lui scuze. Am învățat că sentimentele te pot înșela și al descoperit libertatea care vine când alegi iertarea.
Treci prin această durere și ieși de partea cealaltă mai puternic. Doare rău pe moment, dar când privești în urmă, ești recunoscător pentru ceea ce ai învățat din această experiență. Nu te izola în durerea ta, ci înconjoară-te cu oameni care te susțin, care ajung la sufletul tău și tu la al lor. Predă-te, iar timpul este unealta care te va ajuta să te vindeci. Experiența asta nu este o pierdere.
Ștefania
Prima mea despărțire a fost în facultate. Era prima mea relație, primul iubit, primul care însemna totul. Băiatul ăsta apăruse de niciunde într-o perioadă a vieții mele când mă confruntam cu multă durere. Mama mea se îmbolnăvise brusc, iar la vremea aia, nu-mi dădeam seama că o să alerg în brațele unui tip pentru că mi-era frică. Dar chiar l-am plăcut cu adevărat. Mi-a câștigat inima. Mă simțeam în siguranță.
Ne-am despărțit după un an, pentru că așa a vrut el. Fără prea multe explicații. La vremea aia, am fost devastată. Mă gândeam atunci că o să-și dea seama ce a pierdut și o să se întoarcă la mine. Dar lucrurile nu au decurs așa cum credeam eu. Am fost răvășită pentru foarte mult timp. La puțin timp după despărțire, el a început să se vadă cu alte fete.
Dacă aș putea schimba ceva, ar fi modul în care am fugit de suferința și durerea mea. Acum știu că acea suferință este parte din viață, și când încercăm să o ascundem, să o pierdem pe drum sau să fugim de ea, întotdeauna se va întoarce mai târziu înapoi (numai că o va face mai intens). E OK să nu fii OK. M-aș înconjura de oameni care să mă ridice pe picioare. Aș sta acasă și aș plânge, aș scrie un jurnal și aș bea ceai ori de câte ori simt nevoia. Mi-ar păsa mai mult de inima mea.
Am învățat că sunt capabilă de o iubire mare. Am învățat să nu alerg spre o relație când sufăr. Prima mea relație trebuia să se termine. Eram amîndoi tineri și iamturi, dar cred că motivele mele de a intra în relația aceea nu au fost solide. Aveam o inimă frântă deja din cauză că mama era bolnavă. Nu mi-am dat seama că alergam săre un tip ca să mă salveze.
Simți că inima ți se va rupe în două, dar nu se întâmplă așa. Poate că nu pare așa, dar această pierdere va construi rezistența ta, o putere pe care nu o credeai posibilă. Acordă-i puțin timp. Roagă-te. Scrie un jurnal. Călătorește. Vei mai mult dectât OK. Vei deveni un întreg.