Top 3 zodii răzbunătoare, care nu iartă niciodată
Pentru trei zodii, nimic nu e mai rău decât trădarea. Chiar dacă uită anumite întâmplări, odată cu trecerea timpului, în sufletul lor nu vor ierta prea repede.
Pentru trei zodii, nimic nu e mai rău decât trădarea. Chiar dacă uită anumite întâmplări, odată cu trecerea timpului, în sufletul lor nu vor ierta prea repede.
Unul dintre cei mai importanți factori de care trebuie să ținem cont este forma feței. Așa că experții ne învață cum e cel mai bine să ne pensăm în funcție de forma feței.
Handbalista română Denisa Dedu, portarul echipei CSM Bucureşti, a fost aleasă cea mai bună jucătoare a primei etape a Ligii Campionilor, în ancheta realizată
Prin acest exerciții cu mingea de fitness vei avea mușchi mai tionificați și mai puternici.
Acum câteva mii de ani, terapeuţii chinezii susţineau că roşul, ajută inima, verdele este bun pentru ficat, iar galbenul calmează pancreasul.
Îți pot spune că tendințele acestei toamne sunt foarte generoase, iar tu poți combina și adapta fiecare obiect vestimentar după gusturile, nevoile și conformația corpului tău.
Alina Damian este make-up artist și mi-a împărtășit câteva din secretele ei pentru a face un machiaj să reziste cât mai mult.
Natura lucrurilor este dată de interpretările omului, iar principiile noastre, poftele, dorințele, plăcerile, senzațiile, toate au caracter schimbător în funcție de interese.
Nu este surprinzător că oamenii fie au o înclinație către un anumit domeniu profesional, fie se luptă să se fixeze pe o anumită direcție ca să știe ce au de făcut cu viețile lor.
Am descoperit astăzi intrând pe ziarul The Guardian patru rețete cu pește, potrivite pentru această toamnă, propuse chiar de maestrul bucătar Nathan Outlaw