(FOTO) 13 tunsori cool și versatile, în trend în această primăvară
În afară de ținută, tunsoarea este cea care te poate ajuta să ieși în evidență, dar și să fii în trend cu ultimele stiluri de coafuri.
În afară de ținută, tunsoarea este cea care te poate ajuta să ieși în evidență, dar și să fii în trend cu ultimele stiluri de coafuri.
Oraşul pe care ţi-l prezentăm astăzi este Viena, capitala Austriei şi a valsului, o metropolă plină de farmec de care te vei îndrăgosti din primele minute.
Antrenorul de fitness, Lorenada Toma, te învață trei exerciții pe care le poți face acasă, în cinci minute pentru a-ți întări musculatura brațelor.
Am să-ți împărtășesc din trucurile mele pentru a face din fiecare zi, una în care să mă simt frumoasă, puternică și încrezătoare.
Orice englezoaică știe că vremea ne dictează stilul. Asta înseamnă că trebuie să învățăm cum să ne îmbrăcăm astfel încât să ne adaptăm la fiecare anotimp, în fiecare zi.
Au trecut peste 400 de ani de când Cervantes dispărea, pe un 23 aprilie, de pe această lume, lăsând în urmă una dintre cele mai frumoase opere care s-au scris vreodată.
N-ai cum să nu te îndrăgosteşti de ele. Harnice, bune gospodine, atente şi mai ales răbdătoare, aceste trei zodii fac parte din topul celor mai bune soţii.
Există câteva mici lucruri pe lume, despre care nu știm mai nimic. Nu știm la ce folosesc și care le este scopul.
Există lucruri mai puțin cunoscute despre actriță și despre perioada până la câștigarea faimei. Haideți să vedem, mai exact, dramele din viața lui Jennifer Aniston.
Problema are însă şi alte rezolvări eficiente, prin metode naturale pe care le putem folosi mai des pentru a scăpa de tatru.