Nu-mi doresc nimic mai mult în acest moment decât să alerg în brațele tale, să te sărut cu pasiune și să simt cum atingerea ta se topește pe fiecare centimetru al pielii mele pentru a da durerea deoparte.
Poate că ești magică. Poate că deja știi asta. Nu sunt sigură de asta, dar știu și că ești adevărată, reală. Fii cu un om care știe că ești ambele.
Unii ar spune că este o prezență înfricoșătoare. Lasă tornade în urma sa pe măsură ce se învârte în cerc după o melodie pe care numai ea o poate auzi.
Este o contradicție, un pendul care va fi tot timpul între teama de sufocare și teama de abandon, și nu știe cum să găsească echilibrul între cele două.
Acest tip de dragoste este încă puternic. Este înțelegerea profundă a ceea ce suntem. Nu implică ură, nu implică regret. Este despre a fi recunoscător
Am obosit. Dar termenul acesta este prea vag pentru a descrie epuizarea pe care o simt în oase. Am obosit să fiu puternică, să mă port ca și cum totul merge bine și să fiu totul pentru oricine.
Unul dintre cele mai frustrante sentimente pe care le-am avut este să fiu neînțeleasă, fără nicio șansă de a repara situația.
Vezi tu, există femei ca ea, femei care schimbă lumea cu amprentele lor delicate și cu buzele care se mișcă precum cursorul peste o paginile albe ale unui bărbat care s-a temut prea mult să-și scrie propriile povești.
Ar trebui să fie o întrebare la care să fie simplu să răspunzi. Nu-i așa? Nu e ca și cum te-ar întreba cineva cât este radical din 445.908 sau altă nebunie matematică.
Stând pe masa de operație așteptând masca cu anestezic să-și facă treaba și să mă elibereze de teamă, mă simțeam umilă. Indiferent de ce crede lumea, nu sunt făcută din oțel.