(FOTO) Dublinul pe care numai localnicii îl cunosc
Dublin este unul dintre acele locuri unde traseele turistice te lovesc direct în față. Locuri precum Temple Bar și Guinness Storehouse sunt frecvent pline cu
Calatorii impreuna cu Zaina. Madrid, Viena, Roma
Dublin este unul dintre acele locuri unde traseele turistice te lovesc direct în față. Locuri precum Temple Bar și Guinness Storehouse sunt frecvent pline cu
Într-unul din cele mai verzi orașe ale Europei, turiștii se pot plimba pe străile pietonale sau pot sări într-o mașină ca să descopere arhitectura modernistă și
De la culorile pastelate și galbenul „copt“ din Conque Terre (Italia) până la fațadele de culoarea nisipului din Malta, Europa are unele dintre cele mai frumoase și atrăgătoare destinații din lume.
Florența, capitala regiunii Toscana, stă în fruntea celor mai frumoase locuri din Italia care ar trebui vizitate. Chiar dacă populația depășește 383.000 de rezidenți, Florența îți dă sentimentul
Chiar dacă ești șoarece de bibliotecă sau nu, trebuie să recunoști că bibliotecile au ceva din solemnitatea unei biserici: te cheamă la liniște și te face să te minunezi de cum ai pășit prima treaptă
Așa că urmărește sfaturile mele pentru o dolce vita și pentru a te bucura de tot ce are Roma să-ți ofere.
Uită de orașele cu clădirile lor monocramatice și cerul gri și vizitează unele dintre cele mai colorate orașe din întreaga lume.
Aceste orașe fortificate sunt atât de frumoase încât este păcat să nu le bați la picior. Vei face astfel o plimbare prin istorie.
Când se gândesc la orașele portugheze, neinițiaților le este greu să treacă de Lisabona și Porto. Chiar dacă aceste două orașe sunt fără doar și poate extraordinar de frumoase, există mai mult
Dacă ești o femeie care călătorește singură, telefonul tău poate fi o sursă pentru multe lucruri.