Ce fructe trebuie să eviți dacă vrei să slăbești
E bine să consumăm fructe cât mai des, pentru că ele fac parte dintr-o alimentație sănătoasă. Dar pentru că multe dintre ele sunt bogate în glucide, trebuie evitate în cazul în care
E bine să consumăm fructe cât mai des, pentru că ele fac parte dintr-o alimentație sănătoasă. Dar pentru că multe dintre ele sunt bogate în glucide, trebuie evitate în cazul în care
Perioada vacanțelor încă nu s-a terminat, iar asta implică în continuare mult soare și apa mării. Ai nevoie, astfel, pe lângă protejarea pielii, și de un machiaj rezistent.
Să te îmbraci office ar putea fi pentru unele dintre noi o corvoadă, mai ales dacă lucrăm într-un mediu corporatist. Fiind un mediu destul de sobru, cum ar fi posibil să te îmbraci
Pentru toamnă, există anumite parfumuri care se potrivesc foarte bine cu tipul de stare de spirit în care te afli. Sunt preferate aromele mai intense.
Cu greu poți rezista noilor trenduri ale toamnei, de care nu vei dori să te mai desparți. De la pantaloni largi la genți, de la paltoane la lanțuri
Canabisul a început să fie tot mai mult folosit în lumea cosmeticelor, devenind ingredientul preferat al unor celebrităţi pentru proprietăţile sale benefice pentru
Ei bine, deși a stralucit de multe ori în lumina reflectoarelor, incantandu-ne privirile, iată că actrita sustine că nu face eforturi supraomenesti pentru întretinere.
E greu să menții pe căldurile toride un machiaj impecabil. Rimelul începe să se scurgă, rujul dispare de pe buze, iar fondul de ten ar putea începe să se prelingă.
Tratamentul cu oxigen hiperbaric este un tratament facial utilizat în cele mai exclusiviste clinici și centre de frumusețe din lume. Și faimoasa cântăreaţă Madonna foloseşte acest tip de tratament.
Cine reușește mai bine decât franțuzoicele să se machieze natural, dând senzația lipsei de machiaj, și să-și aranjeze părul ca și cum nu au mai dat cu peria prin el de zile întregi?