„Aveţi întotdeauna mare grijă de a fi îmbrăcat ca oamenii rezonabili de vârsta dumneavoastră, în locul în care vă aflaţi. Despre hainele dumneavoastră nu trebuie să se spună că sunt într-un fel sau altul; fie prea neglijente, fie prea studiate”. (lordul Chesterfield)
Trebuie şă ştim că bunele maniere constau în a ne face plăcut faţă de ceilalţi oameni, deci să purtăm ceea ce poartă şi cei din jur, aceasta nu înseamnă că îmbrăcămintea noastră nu trebuie să se distingă, ci să ne conformăm nivelului general cerut de împrejurări.
„Felul în care arătaţi spune oricui vă vede ceva important: ceea ce credeţi într-adevăr despre dumneavoastră. Sunteţi oglinda propriei opinii”. (Amy Vanderbilt)
- Nu numai hainele şi încălţămintea contează în aspectul nostru exterior. Părul îngrijit, tuns, pieptănat corect, contează la fel de mult pentru formarea unei bune impresii.
- Purtatul pantofilor murdari, nelustruiţi sau cu tocurile roase, este o dovadă clară de neglijenţă.
- O femeie trebuie să-şi menţină machiajul intact şi să se verifice în timpul zilei pentru a corecta micile probleme inerente ca: rujul întins prost pe buze, rimelul care s-a prelins pe gene sau pudra adunată inestetic în jurul nasului şi nu trebuie uitate nici unghiile, lucru valabil pentru ambele sexe.
- Nu este suficient să fim în pas cu moda. Aspectul de ansamblu contează în primul, indiferent de suma cheltuită. La alegerea îmbrăcămintei, important este să se respecte cele trei elemente de bază: stilul, moda şi eleganţa.
Stilul – reprezintă un mod de a arăta şi de a ne simţi în propriile haine, cât şi un mod elegant de a ne mişca, reprezentând o combinaţie armonioasă a caracterului interior şi a caracteristicilor externe. Când spunem că cineva are stil, ne referim la felul în care arată, la felul în care se mişcă, acţionează în societate, manierele şi comportamentul general faţă de toţi cei din jur.
Moda – este una dintre manifestările bunului simţ al timpului respectiv.
Eleganţa – este întotdeauna simplă şi condamnă extravaganţa şi exagerările de orice fel. Eleganţa se realizează în limitele regulilor de comportare general admise, deci nu poate fi nici indecentă, nici urâtă sau exagerată. A fi elegant înseamnă a înţelege exact valoarea utilitară a îmbrăcămintei.
Rafinamentul în eleganţă derivă din înţelegerea echilibrului pe care moda îl realizează între util şi frumos. Dorinţa de a epata, de a „străluci” prin îmbrăcăminte este o nepoliteţe. A te îmbrăca elegant nu înseamnă a te remarca.
Pentru a dobândi eleganţă, trebuie să ţinem cont de următoarele elemente: culori, material, ore, împrejurări şi vârstă.
Armonia culorilor trebuie realizată strict în funcţie de persoana care se îmbracă pentru că există culori care vi se potrivesc şi culori care nu vi se potrivesc.
Materialul se alege în funcţie de utilitatea dorită. În structura lui intimă există nobleţe sau prost gust, astfel că eleganţa obligă să eviţi materialele care încearcă să imite, să pară altceva decât sunt.
Legea orelor stă la baza regulilor elementare de politeţe, la îndemâna oricui. E bine ştiut că nu se poate merge la o serată în haine de lucru sau la restaurant într-o ţinută sport.
Ţine cont de legea împrejurărilor care , în funcţie de locul unde eşti invitat, te obligă ca, alături de îndatoririle de politeţe pe care le ai faţă de ceilalţi, să consideri că a oferi altora un aspect îngrijit şi, pe cât posibil, în conformitate cu dorinţa lor este ca o datorie de bază.
Vârsta te obligă la o cochetărie în conformitate cu anii. Stridenţa vestimentară demonstrează că acea persoană nu are altceva de arătat.
Cum să ne îmbrăcăm corect
Exigenţele diferă în funcţie de serviciu şi poziţia socială şi a decide corect ce haine se poartă în anumite situaţii este o problemă de educaţie. Esenţial este modul în care selectăm şi asamblăm elementele necesare. O femeie elegantă nu va cheltui mult şi des pe haine pentru că ştie care sunt micile lucruri care dau nota de eleganţă, unde se potriveşte o broşă, cum să asorteze o eşarfă şi când să poarte o pereche de mănuşi. Femeia elegantă va cheltui o sumă rezonabilă pe articole de calitate pe care le păstrează în şifonier mai multe anotimpuri, dar de fiecare dată va arăta ca scoasă „din cutie”.
Un rol important în alegerea hainelor potrivite îl are şi conformaţia corpului, astfel că pentru femeile înalte sunt indicate haine cu tăieturi la nivelul taliei, la care pot purta un cordon lat pe când pentru persoanele scunde sunt potrivite haine cu o linie verticală lungă, evitându-le atât pe cele tăiate în talie cât şi pe cele cu imprimeuri în dungi orizontale. Pentru doamnele a căror greutate depăşeşte standardele se recomandă a evita imprimeurile bogate şi să se axeze pe culori închise şi croieli cât mai simple. Ţinând cont de aceste considerente privitoare la conformaţia corpului, sigur veţi reuşi să alegeţi ţinuta potrivită care să vă avantajeze.
Pantalonii purtaţi de femei trebuie să fie croiţi corect astfel încât să nu fiţi puse în situaţia în care să vi se spună: „arătaţi mult mai bine îmbrăcată în fustă”! Pantalonii din materiale mătăsoase se poartă seara şi sunt în avantajul femeilor slabe. Blugii sunt purtaţi de aproape oricine, dar reprezintă o notă proastă pentru cei care aleg să-i poarte în anumite ocazii formale.
Fustele şi rochiile păstrează de regulă linia modei în ceea ce priveşte lungimea. Dar cum am mai spus, conformaţia corpului primează şi pentru a păstra proporţiile este bine să ţinem cont de ea.
Bijuteriile. O notă de eleganţă o dau şi bijuteriile, indiferent dacă sunt veritabile sau gablonzuri, important este cum alegi să le asortezi în funcţie de ţinută, conformaţie şi de momentul zilei în care vrei să le porţi. Excesul de bijuterii strică aspectul general al unei femei. Forma şi mărimea cerceilor, inelelor sau a mărgelelor trebuie să fie în armonie cu înălţimea şi talia persoanei respective, astfel că cele masive sunt nepotrivite pentru o femeie de statură mică. Bijuteriile veritabile nu se poartă ziua şi nici alături de argint sau inel şi cercei cu pietre preţioase diferite.
Pantofii – sunt la fel de importanţi ca şi restul ţinutei. Aşa că alegeţi să vă cumpăraţi perechea potrivită,să fie comozi şi ideal ar fi să aveţi în vedere să se asorteze la mai multe articole de îmbrăcăminte.
„Eleganţa înseamnă să te schimbi o dată cu moda, dar într-un fel personal. Fiecare trebuie să adapteze moda personalităţii sale”. ( Audrey Hepburn)
Citește: