(FOTO) 8 ținute ale unor vedete care ar putea să te inspire în această toamnă
Este oficial acea perioadă a anului când vezi ghete și ghetuțe peste tot, iar cele mai multe femei le poartă împreună cu o pereche de jeanși. Asta înseamnă și
Este oficial acea perioadă a anului când vezi ghete și ghetuțe peste tot, iar cele mai multe femei le poartă împreună cu o pereche de jeanși. Asta înseamnă și
Îți pot spune că tendințele acestei toamne sunt foarte generoase, iar tu poți combina și adapta fiecare obiect vestimentar după gusturile, nevoile și conformația corpului tău.
A venit toamna. Deși ne temem cu toții de frig, iar unii dintre noi ne răsfățăm că nu ne place ploaia, trebuie să recunoaștem că nuanțele pe care le împrăștie toamna ne încălzesc sufletele și spiritul. În plus, încă mai putem jongla cu ținutele de vară. Le putem completa cu o jachetă sau cu o…
Sparge stereotipurile și ieși în evidență cu un machiaj special. Îți propunem câteva trucuri de make-up care sunt împotriva așa-ziselor reguli, dar care te vor scoate din anonimat. 3 in 1 Rujul lichid este soldatul trusei tale de machiaj. Acum îl poți transforma înntr0un instrument universal de frumusețe. Îl poți folosi pentru buze, pomeți și…
Dacă mi-ar spune cineva că toată viața nu aș mai putea cumpăra decât un singur lucru, atunci acela ar fi pantofii. M-am îndrăgostit de ei de mică.
Specialiștii în hair-styling spun că toamna aceasta este una de inspirație romantică, din punct de vedere al tunsorilor. Trendurile nu mai sunt de sezon, iar
Să te îmbraci office ar putea fi pentru unele dintre noi o corvoadă, mai ales dacă lucrăm într-un mediu corporatist. Fiind un mediu destul de sobru, cum ar fi posibil să te îmbraci
Pentru toamnă, există anumite parfumuri care se potrivesc foarte bine cu tipul de stare de spirit în care te afli. Sunt preferate aromele mai intense.
Cu greu poți rezista noilor trenduri ale toamnei, de care nu vei dori să te mai desparți. De la pantaloni largi la genți, de la paltoane la lanțuri
Se vorbeşte despre faptul că fiecare anotimp are particularităţile lui şi anumite influenţe asupra organismului nostru. Este toamnă şi, cu siguranță, am vrea să ştim care sunt influenţele și schimbările pe care acest anotimp le aduce asupra organismului nostru. La această întrebare şi nu numai, ne-a răspuns Alina Stoica, medic nutriționist și colaboratoare a site-ului…