1. CĂPUȘELE PREFERĂ GRUPA DE SÂNGE A
Începe sezonul căpușelor așa că va trebui să fim foarte atenți dacă ieșim în parc sau la drumeții prin pădure. Persoanele cu grupa de sânge A trebuie să se ferească în mod deosebit deoarece le pot oferi insectelor parazite o masă copioasă.
Cel puțin asta arată un studiu realizat de o echipă de cercetători cehi. În timpul experimentului, specialiștii au plasat căpușele într-un spațiu izolat și le-au oferit mostre de sânge de la diferite grupe. Cele mai multe insecte s-au îndreptat spre grupa A. Experimentele au fost efectuate de peste o sută de ori.
3. BIHOR: PEȘTERA STRACOȘ UNICĂ ÎN LUME
Peștera Stracoș aflată la 28 de km de Oradea, într-o arie protejată, este unică în lume datorită sistemului autonom de iluminat şi de supraveghere, alimentat de panouri fotovoltaice.
În funcție de deplasarea vizitatorilor, sistemul se închide în spate și se aprinde în față, astfel peștera nu este luminată complet pentru a nu deranja biodiversitatea.
A fost amenajată pe o porţiune de 150 de metri din galeria subterană. Turiștii trec apoi printr-o zonă aventuroasă, cu apă până la piept și târâşuri, după care ajung la o porţiune spectaculoasă cu spaţii foarte largi. Mai mult decât atât, în peșteră, s-au găsit pumnale de sacrificiu medievale semn că aveau loc acolo, probabil, diferite ritualuri, în trecut.
Peștera Stracoș face parte dintr-un traseu turistic de 5 km și se va deschide publicului începând de săptămâna viitoare. Zona beneficiază de parcare, centru de conservare, puncte de belvedere, un pod suspendat și un traseu tip Via Ferrata.
4. POLITICĂ ȘI UMOR ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN
Partidul „Puiul Malefic”, partidul „Câinelui cu două cozi”, partidul ”Partid” și partidul „Nu vota pentru noi”. Nu este vorba despre o glumă proastă sau un film de comedie. Acestea sunt numele unor partide care candidează pentru un loc în Parlamentul European, la alegerile din 9 iunie.
Unele dintre ele și-au început activitatea ca o satiră la adresa politicii țării pe care o reprezintă. Este cazul ”Puiului malefic” din Suedia și a ”Câinelui cu două cozi” din Ungaria.
Partidul ”Partid” vine din Germania, aparține unui comediant și militează pentru refacerea Zidului Berlinului și limitarea prețurilor la bere și kebab.
În Cehia, partidul „Nu Vota pentru Noi” urmărește să nu fie votat. Membrii săi pledează pentru eliminarea regulilor statului întru o mai mare libertate.
5. CALENDARUL ZILEI DE 15 MAI
La 15 Mai 1796, medicul englez Edward Jenner administrează pentru prima oară în istorie vaccinul contra variolei.
În anul 1838, se naște celebrul pictor Nicolae Grigorescu, unul dintre fondatorii picturii moderne românești. A avut realizări impresionante atât în pictura religioasă cât și în alte stiluri artistice. Tablouri precum ”Păstorița”, ”Car cu boi”, ”Atacul de la Smârdan” sunt fără îndoială unele dintre cele mai de preț lucrări din istoria artei românești.
În 1861, se înființează, la București, prima școală românească de medicină veterinară.
La 15 mai 1928, sunt prezentate publicului două dintre cele mai îndrăgite personaje de desene animate. Mickey Mouse și Minnie Mouse apar pentru prima dată în filmului Plane Crazy de Walt Disney.
În 1960, URSS lansează Sputnik 4, ca un prototip pentru nava spațială Vostok, prima cu care oamenii vor zbura în spațiu.
Sculpturile lui Constantin Brâncuși au parte de un success remarcabil în 2017 și 2018, la New York, în cadrul unei case de licitații. Sculptura din bronz „Muza adormită” se vinde, cu suma record de 57,3 milioane de dolari, pe 15 Mai 2017. Exact un an mai târziu, „Tânăra fată sofisticată” primește 71 de milioane de dolari, doborând recordul anterior.Articolul GRUPA de SÂNGE A, preferata CĂPUȘELOR a apărut prima dată pe Sens TV.