Fall-Winter 2019 – o nouă colecție capsulă de rochii de seară semnată Flori de IE, a fost lansată în premieră la Paris!
Moda a fost cuvântul de ordine săptămâna trecută la Paris. Creativitatea designerilor din întreaga lume a fost pusă în lumina reflectoarelor la Paris Fashion Week. În perioada 1-4 Martie, în cadrul trade show-ului Showroom Beautiful din faimosul Hotel Ritz Cartlon, capitala modei a fost recucerită de cea mai nouă colecție capsulă marca Flori de IE. Anterior acestei colecții, brandul românesc a lansat în premieră la Dubai, în cadrul târgului Bride Show Dubai prima colecție de rochii de seară, „Peacock in Bloom”.
Colecțiile sezonului toamnă-iarnă 2019 ale marilor case de modă din lume pun accent anul acesta pe volume, piese din dantelă și voal, volane suprapuse, flori dramatice realizate din tul și alte materiale ușoare, majoritatea având ca element central partea de handmade.
Fall-Winter 2019 – Noua colecție capsulă Flori de IE prezentată la sfârșitul acestei săptămâni în exclusivitate la Paris, se distinge prin câteva elemente esențiale: croi simplu sau asimetric, materiale fluide precum triplu voal sau organza și culori puternice. Frumusețea și unicitatea colecției este pusă în valoare de accesoriile florale realizate integral manual de către artizanii români. La realizarea unei astfel de piese unicat au fost necesare până la șase ore de lucru.
Colecțiile Flori de IE reprezintă întruchiparea pasiunii pentru modă și mai ales pentru frumos, pe care Cristina Chiriac le pune în valoare prin realizarea unor colecții unice, care surprind publicul feminin din țară și de peste hotare.
“La Paris am prezentat o nouă colecție semnată Flori de IE. O colecție de rochii de seară accesorizate cu flori mărgelite realizate integral handmade, păstrând linia colecțiilor precedente care au fost lansate în Dubai. Culoarea anului 2019, „all black” se regăsește și în această colecție. Croiul simplu sau dimpotrivă asimetric a fost gândit în așa fel încât să pună în evidență silueta și feminitatea celei care o poartă. La o simplă analiză se poate observa din ce în ce mai mult o reîntoarcere către moda anilor 1920, designerii reinventând și reinterpretând modele absolut irezistibile.”, a povestit Cristina Chiriac – fondator Flori de IE, despre colecția ce a fost lansată în această primăvară la Paris.
Federația Română de Design Vestimentar și Accesorii împreună cu MMACA a susținut și anul acesta designerii români la Săptamâna modei de la Paris. Brandul Flori de IE alături de alți designeri precum, Andreea Bădală, Cătălin Botezatu, Clara Rotescu, Venera Arapu, Rhea Costa și alte 30 de nume sonore din industria națională de fashion au reprezentat cu succes România la această ediție și au făcut deliciul publicului parisian punând în lumină creativitatea și designul autentic.
Ia românească a fost și rămâne în continuare una dintre cele mai apreciate piese vestimentare care a cucerit lumea întreaga. Poveștile tradițiilor românești sunt scrise și transmise publicului, dar și celui care le poartă, de către iile brandului Flori de IE.
Produsele Flori de IE se disting prin autenticitate, diversitate, atenție pentru detalii, pasiune, dar și cromatică deosebită, realizată într-o manieră modernă, având la bază conceptul de handmade. Toate produsele sunt disponibile pe site-ul www.florideie.ro și în showroom-ul Flori de IE din București.