Când vorbim de produse cosmetice românești, inevitabil, gândul ne zboară la dr. Ana Aslan care inserase în cremele Gerovital rețeta tinereții fără bătrânețe, ori la chimistul Mario Bădescu care la 40 de ani de la recunoașterea americanilor a primit-o și pe cea a românilor ori la dr. Elena Cremenescu, ale cărei cercetări în domeniul produselor cosmetice pe baze de plante au creat o linie pentru preferințele de azi în domeniul frumuseții.
Produse de tradiție, care de zeci de ani ajută româncele să fie frumoase, branduri precum Gerovital, Farmec, Elmiplant, Aslavital și Cosmetic Plant urmează rețeta succesului și încearcă să facă față multinaționalelor, încercând să se promoveze cât mai bine prin produse naturale și de calitate
Există și branduri românești care reușesc să scoată capul deasupra produselor cu tradiție de pe rafturile magazinelor, și care pun preț pe calitate, înainte de toate. Povestea a început în 2004, când o tânără mămică și-a dat seama că are nevoie pentru bebelușul ei de produse de igienă și hidratare cu ingrediente naturale. Și a continuat până în 2014 când a realizat în casă, manual, așa cum făceau bunicile noastre nu foarte demult, toate produsele de care avea nevoie. Au primit numele de Soapmill. Rezultatele au venit repede, chiar în 2009 când produsele au fost certificate bio de către Bio Austria, devenind astfel prima companie din România care deținea o astfel de certificare pentru produsele sale.
S-ar putea să te întrebi de ce compania are numele în engleză, deși aceasta pune mare preț pe ideea de producător român. Explicația este simplă: în Anglia secolului al XVIII-lea morile de săpun erau făbricuțe care tăiau și pregăteau săpunul. Și Soapmill avea un atelier pentru pregătirea săpunurilor naturale cu ingrediente vegetale. Așa că această comparație este mai mult decât binevenită.
În 2011, Soapmill a devenit al treilea producător de cosmetice din lume care a obținut certificarea bio conform singurului standard din lume, cel austriac, totodată primul producător din sud-estul Europei cu această recunoaștere. Sunt în continuare singurii producători români de cosmetice certificați bio conform acestui standard și se mândresc de realizarea lor. Primele două game certificate sunt Cream, creme organice 100% naturale și Liquid, produse lichide 3 în 1 cu 80% ingrediente bio.
În 2015 Soapmill se reinventează. Micul laborator testează rețeta „Soapmill by NTN“ inspirată de natură, tradiție și natural. Produsele de la Soapmill se întorc la natură și tradiție și le găsești în satul Găbud, din județul Alba, ascuns printre dealuri și înconjurat de pădure. Aici, cultura de lavandă este la ea acasă, prin tradiție. Cu natura trebuie să știi să ai răbdare, să fii meticulos și să-ți dai timp să o studiezi. Așa afli că mai există oameni care prețuiesc ceea ce au și care trăiesc din bogăția pământului pe care îl muncesc și împart generoși cu alții.