De cele mai multe ori, visurile noastre, tipul de viață dorit, obiectivele noastre pe termen scurt, mediu sau lung, rămân la stadiul de dorință. Ne întrebăm un timp „de ce?”, fără să căutăm cu adevărat o schimbare în profunzime.
Observând că, în mod repetat, nu obținem un răspuns concret la această întrebare (eventual și o soluție), ajungem la concluzii eronate și imaginare că: „nu am avut noroc”, „toate mi se întâmplă doar mie”, „altora le-a fost mai ușor” etc., convingeri care ne fac să ne resemnăm și să renunțăm la ceea ce ne dorim.
Potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), tot acest proces interior: „vreau, nu obțin ce vreau, nu caut sursa reală, astfel decid să renunț la vis”, își are rădăcina în câteva convingeri limitative care se transformă în timp în blocaje. Acestea sunt: (1) Nu pot, (2) Nu știu, (3) E greu, (4) Nu merit, (5) Nu e pentru mine, (6) Voi eșua, (7) E prea târziu pentru mine și (8) Ce va zice lumea?
Cum depășim aceste blocaje mentale?
Aceste blocaje mentale pot fi depășite atunci când reușim să parăm convingerile nocive cu gânduri-întrebări care urmăresc strategii ale realității ce verifică gradul posibil de împlinire a convingerii sau gânduri-soluții. De exemplu:
1. „Nu pot”. Acest gând poate fi combătut cu întrebarea: „Cum știu că nu pot dacă nu am dat măcar o șansă sau nu am făcut toți pașii necesari ca să ajung să pot, sau nu am avut suficientă răbdare să ajung la ce-mi doresc?”. „Dacă nu pot acum să fac un anumit lucru, nu înseamnă că nu voi putea niciodată. Nu pot Încă, dar pot învăța și exersa până ajung Să Pot”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
2. „Nu știu”. Această convingere poate fi combătută cu următorul gând-întrebare: „Am căutat suficient informația necesară, resursele, persoanele sau contextul de care am nevoie pentru a învăța cea ce-mi doresc?”. „Dacă nu știu acum să fac un anumit lucru, nu înseamnă că nu voi ști niciodată. Nu știu Încă, dar pot căuta, întreba și învăța tot ce-mi doresc”, afirmă specialistul.
3. „E greu”. Acest gând poate fi combătut cu următoarele întrebări: „E greu în comparație cu ce? Compar cu ceva real, măsurabil? Am mai făcut și altă dată în viață lucruri care păreau grele la început? Deci pot și acum!”. Orice acțiune necesită un minim de efort, deci poate părea greu dar este Posibil!
4. „Nu merit”. Această convingere poate fi combătută cu următoarele întrebări: „Cine spune asta? A cui este această convigere și pe ce dovezi concrete se bazează?”. Orice persoană are dreptul la starea de bine și are liber arbitru, deci poate alege ce și cum „merită” să trăiască.
5. „Nu e pentru mine”. Acest gând nociv poate fi combătut cu următoarele întrebări: „Pe ce dovezi concrete se bazează această convingere? Cum știu că un lucru este sau nu pentru mine dacă nu am trăit acea experiență?”. Orice persoană are liber arbitru, deci poate alege ce și cum „merită” să trăiască.
6. „Voi eșua”. Acest gând toxic poate fi combătut cu următoarea întrebare: „Cum știu fără să acționez?”. „Un eșec este doar o experientă din care învăț cum să fac mai bine data viitoare. În plus, dacă îmi doresc ceva anume, înseamnă că în acest moment îmi lipsește ceva. Dacă „risc” și acționez, poate nu-mi place rezultatul, dar cresc șansele să am ce-mi doresc. Altfel, este ca și când accept din start să mă mulțumesc cu lipsa”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
7. „E prea târziu pentru mine”. Acest gând poate fi combătut cu următoarele întrebări: „Prea târziu pentru ce? Cu ce măsor asta și la ce mă raportez?”. „Indiferent cât mai avem de trăit, tocmai pentru că mai avem de trăit, avem datoria de a face ceva bun și plăcut nouă cu viața noastră. Niciodată nu e prea târziu să alegem să ne trăim restul vieții așa cum ne dorim. Poate că nu orice vis mai este semnificativ după un timp, dar putem alege oricând să facem o schimbare și să ne împlinim măcar o parte dintre visuri”, declară specialistul.
8. „Ce va zice lumea?”. Aceasta cred că este cea mai nocivă întrebare care dăinuie în mintea omului încă de la formarea primelor comunită. O putem combate cu alte întrebări, cum ar fi: „Care lume? De judecata cui mă tem de fapt? Și, dacă mă judecă, ce-i cu asta? Oricum nu putem mulțumi pe toată lumea și oricum sunt persoane care ne judecă din principiu, doar pentru că existăm!”. „Atâta timp cât nu suntem experți nici în propria viață, cum putem pretinde că știm ce este bine pentru altă persoană? O părere este doar o părere, care vorbește despre experiența noastră de viață, nu despre a celuilalt. În goana după mulțumitul altora, riscăm să uităm de noi înșine, iar „gura lumii”, pe care am respectat-o, nu va putea să ne vindece neîmplinirile … și nici nu-și propune de fapt s-o facă”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Citește și:
