Interlocutoarea poveștii mele este o combinaţie fascinantă între ceea ce înseamnă un profesionist desăvârşit care iubeşte mai mult decât orice meseria pe care o face şi un om cald, carismatic, de o veselie molipsitoare. Georgeta Stoian este șeful Serviciului de Expertize Fizico-Chimice din cadrul Institutului Național de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliției Române.
Gândul că mergi să stai de vorbă cu un criminalist îți cam dă fiori, însă interlocutoarea mea demontează, după primele minute de discuţie, acest mit.
Adolescență printre cărțile Agathei Christie
Nu întâmplător am ales povestea Getei. În adolescenţă visa să ajungă actriţă şi citea într-o nebunie cărţile Agathei Christie, ale Rodicăi Ojog-Braşoveanu sau aventurile lui Sherlock Holmes. Şi-a împlinit şi acest vis, deoarece după ce pune cheiţa pe urmele de vopsele, fire de păr, cioburi, fibre textile, pesticide, explozivi, resturi de la incendii, urme metalice, droguri pe care le analizează cu meticulozitate în laboratoarele care ascund poveşti de viaţă, s-a jucat, nu de puţine ori şi de-a teatrul, aşa cum îi place ei să spună.
Își iubește meseria la nebunie, tocmai de aceea o întreb dacă este la fel de palpitant ca prin filme să fii criminalist. „Fiecare în viaţă ne vedem poziţionaţi undeva la un moment dat. În viaţă avem traseul nostru pe care ni-l urmăm cu mai multă sau mai puţină asiduitate. Spre exemplu eu, nu pot să spun că m-am gândit de la început că o să ajung sa lucrez în Poliţie, să fiu criminalist. Chimia judiciară mi s-a părut întotdeauna partea cea mai frumoasă. Face identificare de autor, dar în mod indirect. Mai exact, prin analiza probelor pe care un eventual infractor le foloseşte pentru a produce o infracţiune. Se spune că atunci când ajunge la faţa locului echipa de investigatori îşi propune să răspundă la mai multe întrebări: cine, ce, când, cum şi de ce. Ca să înţelegi: chimia nu pune mâna direct pe infractor. În schimb, explică modalitatea în care s-a produs o infracţiune, cu ce instrumente, poziţionează infractorul sau victima la un moment dat în locul unde s-a produs infracţiunea. Urmele pe care noi le analizăm în laboratoare: droguri, vopsele, reziduuri de trageri, sol, materiale plastice, pesticide, medicamente, hârtie, material plastic de la bancnote, fire de păr, analiza morfologică“, îmi explică interlocutoarea mea ce înseamnă o mică parte din munca ei.Are peste 20 de ani vechime în „ograda“ Poliţiei Române şi farmecul discret al unui criminalist cu patalama.
Femeia-criminalist, precizie și minuțiozitate
Infractori, infracțiuni, urme, analize, vopsele, fire de păr. Minuțiozitate. Precizie. Locul de unde se dă, nu de puține ori, verdictul în diverse cazuri grele în care sunt descoperiți infractorii. O femeie-criminalist într-o meserie care de multe ori aparține bărbaților. O întreb pe Geta când a început – paradoxal, ținând cont de meseria ei – întâlnirea ei cu lumea teatrului și când au debutat „rolurile“ ei dincolo de laboratorul de criminalistică.
„Îmi amintesc că, în liceu, eram actriţă, cântam, recitam, deci 80% din timp eram pe scenă. În facultate (n.r.- Facultatea de Chimie din Galaţi) am jucat în două trupe de teatru. Chiar mi s-a propus să renunţ la Facultatea de Chimie şi să dau la teatru. Dar nu am vrut să-i dezamăgesc pe ai mei părinţi, chimia era ceva mai serios, mai stabil. Am zis că, mai târziu, dacă îmi mai rămâne timp şi-mi mai place îmi voi împlini şi acest vis“.
Primii pași spre visul ei…
Povestea a început acum câțiva ani și cea care a convins-o pe Geta să-și urmeze visul, chiar dacă la amatori, a fost fiica ei.
,,Acum patru ani, Camelia, fiica mea, și-a dorit să se înscrie într-o trupă de teatru. Așadar, am găsit o trupă la Școala Victoria Art și, la rugămintea ei, ne-am înscris împreună. Gândul a fost să ne petrecem mai mult timp împreună, având în vedere că eu îmi dedic mult timp profesiei. Mărturisesc că inițiativa a fost benefică din toate punctele de vedere. Dar, ceea ce pot să vă spun este că mi-am văzut visul cu ochii: acela de a juca într-un spectacol de teatru, pe aceeași scenă cu fiica mea“, povestește vizibil emoționată Geta.
„În adolescenţă, am cochetat cu ideea de a fi actriţă. Am ajuns criminalist“
Aveam să aflu că, pentru Geta, criminalistul-artist – pasiunea și bucuria de a fi pe scenă au existat dintotdeauna, chiar dacă viața i-a rezervat alt drum. Analizăm împreună care ar fi asemănările dintre un artist/actor și un criminalist. „Există o legătură între una și alta. Criminalistica înseamnă atenție la detalii, chiar să te pui în locul infractorului, cum a gândit el, cum a acționat el, să știi unde să cauți urmele la fața locului. Chiar și în criminalistică, uneori, este ca și cum ai juca un rol. Deseori, criminalistul interpretează și el niște urme de la fata locului în proprie manieră. Sigur, rezultatele obținute în laborator nu pot fi schimbate, nu pot da informații greșite. În schimb, și aici intervine frumusețea artei, un artist poate să dea o nouă valență rolului pe care îl joacă. Asta m-a provocat întotdeauna. Pentru că, dincolo de munca precisă din laborator – pentru că așa este normal și firesc – ai nevoie și de niște lucruri care să te provoace dincolo de meseria ta. Și, pentru mine arta a reprezentat o provocare de-a lungul timpului“, îmi explică interlocutoarea mea.
Un vis împlinit: Geta a jucat într-o piesă cu fiica ei
„Să fiu actriță pe scenă și, mai ales să joc alături de fata mea, a fost o experiență pe care îmi este greu s-o descriu în cuvinte. Am jucat un rol de mama-fiică într-un spectacol după o piesă prelucrată din „Constandina“ unde am avut bucuria să constat că fata mea mi-a moștenit talentul, ba chiar este mai talentată decât mine. Am mai jucat într-un spectacol de teatru „Aproape“ se numea, sigur fiecare cu parteneri diferiți. Am mai jucat în „Zbor deasupra unui cuib de cuci“, rolul asistentei Sora Ratched, un rol care mi s-a potrivit mănușă. Am mai jucat în „Casa Bernardei Alba“ un rol de cocoșată. A urmat apoi și spectacolul „Îngerul“ care mi-a plăcut la nebunie pentru că mă transforma cu totul. Fiecare spectacol a avut ceva deosebit. Am avut șansa să joc și în câteva episoade în „Lecții de viață“, la Pro Tv. În perioada în care am jucat teatru cu trupa de la Victoria Art am mers ani la rând la festivaluri de teatru unde veneau tot echipe de amatori ca și noi și întotdeauna am fost foarte apreciați și respectați pentru ceea ce făceam“, povestește Geta, cu gândul la acele vremuri care i-au bucurat nu de puține ori existența.
Vremurile în care se ducea cu înfrigurare la bibliotecă…
„Mie dacă îmi place ceva depun toată priceperea mea. În copilărie eram consumator de cărţi poliţiste, filme poliţiste… Şi, pe vremea aceea, nu erau chiar atâtea. Mă duceam cu înfrigurare la bibliotecă să iau o carte de Agatha Christie şi de Rodica Ojog-Braşoveanu sau aventurile lui Sherlock Holmes. Apropo, tatăl fictiv al criminalisticii este considerat Sherlock Holmes pentru că el folosea în toate investigaţiile lui exact această cercetare la faţa locului, dar şi foarte multe metode de chimie. Spuneam că, fiind o mare consumatoare de astfel de literatură şi de filme, am avut întotdeauna gândul că, în criminalistică trebuie să te frământe un caz – şi nu în mod distructiv, ci într-un mod constructiv – să încerci să descoperi cel mai mic amănunt dintr-o situaţie, dintr-o probă, dintr-o urmă rămasă la faţa locului“, îmi mai povestește Geta despre primele gânduri, primele cărți și primii pași spre teatru.
„A fost o întâmplare a fiinţei mele să fiu criminalist“
Ne întoarcem puțin și la ceea ce Georgeta Stoian face zi de zi. La criminalistică. La munca aceasta dintr-un cu totul și cu totul alt film pentru cei mai mulți dintre noi. O muncă în jurul căreia se împletesc multe scenarii care mai de care mai palpitante și mai pline de mister. Adevărul este unul sigur. În spatele unei asemenea meserii în care poți, firește, să faci performanță, se ascunde multă, multă muncă și responsabilitate.
„Pentru mine este foarte important adevărul. De fapt, aici, asta şi facem. Aducem dovezi pentru a stabili adevărul. A fost o conjunctură că am intrat în Poliţie, eu am lucrat o perioadă la un combinat de vinificaţie, la un laborator. Ce să zic? Avea Nichita Stănescu un vers: a fost „o întâmplare a fiinţei mele“ că am ajuns în criminalistică. Nu m-aş mai vedea făcând altceva… Deşi, mărturisesc, apropo de ce vorbim noi, în tinereţe am cochetat cu ideea de a mă face actriţă“.
Geta, un criminalist cu patalama!
O mai întreb pe Geta dacă este mai greu să ai o astfel de meserie, când ești femeie. „Este greu întotdeauna pentru o femeie. De ce? Pentru că ea îşi doreşte să fie foarte bună şi se compară întotdeauna cu colegii care efectuează aceeaşi muncă. Tocmai pentru că femeile vor să demonstreze – eu sunt una dintre ele – muncind foarte mult. Întotdeauna mi-a plăcut să învăţ. Mie niciun curs, nicio discuţie nu mi se par inutile. Din fiecare experienţă, poţi să înveţi. De asta spun că, într-un fel mi s-a părut şi greu, dar mi s-a părut şi uşor. Am considerat-o ca pe o victorie personală, mai ales că fiecare lucru l-am făcut prin forţele mele. Am avut 20 şi ceva de ani în care am acumulat foarte multe cunoştinte, m-am copt profesional. Împlinită aşa profesional m-am simţit abia după vreo zece ani, pentru că tot timpul, chiar şi acum am neliniştea că trebuie să mai învăţ câte ceva, că trebuie să mai ştiu ceva. Dar am simţit o bucurie imensă când fiica mea a spus că modelul ei în viaţă am fost eu“.
