(GALERIE FOTO) Madrid la pas: 60 de kilometri, 4 zile și o pereche de căști pierdută

Am plecat spre Madrid într-o dimineață răcoroasă de octombrie, recapitulând în minte toate îndemnurile prietenilor care mai fuseseră în capitala Spaniei: „Nu e așa strălucitor ca Barcelona“, „E frumos, dar nu e ca Barcelona!“, „Mergeți și la Toledo că e aproape și mai frumos decât Madrid“, „O să vă placă Madridul, cu toate străduțele și necunoscutele lui.“

Așadar am decis să pun piciorul pe pământ spaniol și să anulez toate îndemnurile primite. Aveam să descopăr Madridul cu fiecare dală, cu fiecare balcon și cu fiecare pietricică așa cum trebuie să o facă un necunoscut într-un loc necunoscut. Resetând barometrul sfaturilor, ne-am cazat la Hostal Abel Victoriano după ce am făcut o rezervare prin Booking. L-am ales pentru că este în centru, foarte aproape de metrou (stația Noviciado), iar raportul calitate preț ne-a convenit (800 de lei trei nopți).

Vedere din cameră.

Am ajuns la Madrid la amiază, pe o vreme călduță, dar într-un oraș stropit discret de câțiva stropi de ploaie. De la aeroport (toate avioanele din România aterizează la Terminalul 1, iar de acolo, spre metrou, fie o iei pe jos prin aeroport vreo 8-10 minute la pas, fie iei un autobuz gratuit care are stații la fiecare ieșire. A urmat călătoria cu metroul. Spaniolii au o rețea de metrou foarte bine pusă la punct care reușește prin mai multe magistrale să acopere tot orașul, astfel încât, pentru a ajunge în centru am schimbat două linii, iar în 20 de minute eram deja în cameră.

Am luat la pas Madridul. (Nu obișnuim să mergem cu mijloacele de transport în comun prin locurile în care călătorim, decât dacă este absolut necesar. Altfel, mergem pe jos, zilnic, chiar și câte 25 de kilometri, pentru simți bucuria de a descoperi la pas frumusețile mai puțin cunoscute ale locurilor în care ne aflăm).

Timp de patru zile de colindat pe străduțele capitalei spaniole, sub un cer miraculos cu o lumină miraculoasă ce străpungea norii, am văzut un Madrid prietenos – cu braseriile înțesate de madrileni și turiști, cu arome matinale de portocală și zahăr copt, cu străzile colorate și golașe.

Din centru la periferii lumea devine din ce în ce mai pestriță și mai fascinantă, amestecându-se enclavele imigranților și zonele industriale, cu cele cochete ale bogătașilor.

La pas prin Madrid

Madrid nu este genul ăla de oraș care te impresionează sau te dă pe spate de la prima vedere, așa cum ar putea să o facă o femeie frumoasă. Madrid este misterios, este discret, ți se descoperă pas cu pas, și numai dacă vrea el. Te invită pe străduțe înguste și luminate parțial, se ascunde rușinos la umbră, pentru ca apoi să te ia în brațe într-un parc uriaș sau o piațetă deschisă în plin soare. Madrid în octombrie este ca o femeie capricioasă, cu hachițe, dar frumoasă și naturală, simplă, fără împopoțonări.

Cu mâncare bună, artă și cultură uimitoare, evenimente de tot felul, arhitectură impresionantă, parcuri imense și frumoase, cu magazine cochete, Madrid s-a dovedit a fi un oraș încântător. În comparație cu alte orașe europene în care am fost până acum, Madrid nu are un aer turistic. Evident, este un oraș plin de turiști în orice anotimp, dar nu îți dă acea senzație de sufocare a turismului, pentru că are acel ritm al lui, la care orice străin trebuie să se adapteze.

În fiecare dimineață, madrilenii se opresc pentru câteva minute, cu un ziar sau un laptop ori tabletă în față, la braseriile care înțesesc bulevardele. Un suc de portocale, o cafea și tapas. Este momentul lor de relaxare înainte de o zi zbuciumată. Madrilenii nu se grăbesc, mai deloc. Au timp să danseze sau să cânte pe stradă, au timp să se joace cu copiii , ori că cânte cu ei Despacito și să-i învețe planetele ori cine mai știe ce. Madrilenii știu să găsească copiii din ei și să-și regăsească spiritul ludic. Și asta se vede în stilul lor de viață. Seniorii se bucură de anii de repaus și ies la plimbare prin oraș. ;

Madrid nu este numai despre Palatul Regal, Grădina Botanică, Purta del Sol sau Plaza Mayor, sangria, tapas și chorizo. Madrid este în primul rând despre oamenii care-l locuiesc, și despre cum aleg ei să se bucure de viață.

În concluzie, vă las să descoperiți Madridul prin ochii mei, dar vă recomand să mergeți să-l vedeți prin ochii voștri!

Andreea Tudorică