Nu e nimic în neregulă să călătorești în orașe foarte căutate de turiști așa cum sunt Barcelona, Veneția ori Florența. Ca să nu mai vorbim de romanticul Paris sau de Atena ori Roma cele încărcate de istorie.
Dar pentru călătorul care vrea să descopere mai mult decât ceea ce văd alții, am câteva sugestii. Câteva orașe ale Europei mai puțin explorate. Eu cred că mare parte dintr-o călătorie înseamnă explorare, descoperire. Tu nu crezi la fel?
Așa că dacă vrei să scapi de hoardele de turiști, îți propune urmptoarele orașe pe care le-ai putea lua în calcul pentru vacanțele sau excursiile tale viitoare.
Uită de Coasta Amalfitană și du-te pe Coasta Croată
Dubrovnik, Hvar, și Split aflate pe coasta croată oferă unele dintre cele mai impresionante priveliști. În plus, pe lângă frumusețea naturală, aceste orașe mustesc de istorie. Găsești și restaurante cu mâncare locală, vii și crame, acces la insulele din apropiere, ceea ce face din această excursie o adevărată evadare.
Uită de Londra și du-te la Edinburgh
Rămâi în familia Marii Britanii și mergi în Scoția, la Edinburgh, pentru un amestec încântător de istorie, cultură, mâncare și arhitectură. Printre atracțiile principale se numără Castelul Edinburgh și Arthur’s Seat, dar există foarte multe locuri de explorat. În luna august, orașul găzduiește cel mai mare festival de artă din lume, Edinburgh Festival Fringe.
Uită de Dublin și du-te la County Clare
Dublin are priveliști cu adevărat uimitoare, inclusiv un castel magnific din secolul al XIII-lea și alte minuni medievale. Dar dacă asta cauți, istorie și minuni naturale – în loc de viață de noapte – County Clare este exact ce ai nevoie. Priveliștile includ Cliffs of Moher care te lasă fără respirație, Castelul Bunratty din sec. al XV-lea și formațiunile mistice din piatră de la The Burren.
Uită de Veneția și du-te la Bassano del Grappa
Aflat pe malul apei cu o bucățică din Prealpii venețieni se află orășelul Bassano del Grappa. Este un orășel cu canale și poduri mai puțin cunoscut, aflat în nordul Italiei, la numai un drum de o oră de aglomerata Veneție. Străzi cu arcade pietruite, clădiri din secolul al XV-lea, încântătoare magazine și Ponte Degli Alpini, un pod din bucăți mari de cărămidă de nuanța lemnului, sunt marile bogății ale acestui orășel.
Uită de Madrid și du-te la Lisabona
Acest oraș este absolut încântător. Unde mai pui că te și poți bucura de cultura nocturnă din Barrio Alto. Lisabona este un amestec fascinant de artă, scenă culinară și străzi stilate care te trimit cu gândul la frumosul Madrid.
Uită de Florența și du-te la Siena
Vrei să te bucuri de mirosul și frumusețea Toscanei fără miile de turiști care dau buzna în Florența? Siena este unul dintre cele mai încântătoare orașe medievale, înconjurat de dealuri, cu o piață centrală desfășurată ca un evantai și un elegant turn care veghează orașul. Explorează orășelul și „contrades“ (vecinătățile) pe perioada verii și ai putea participa chiar și la cursele de cai Palio din Siena.
Uită de Atena și du-te în Rhodos
Această insulă grecească, departe de zbuciumul Atenei, are fumoase plaje, dar și priveliști care te vor lăsa cu gura căscată. Nu uita să vizitezi templul lui Apollo, Acropolele din Lindos, Palatul Guvernamental, dar și Orașul Vechi cu castelele lui medievale, ruinele romane.
Uită de Stockholm și du-te la Tallinn
Capitala Estoniei este un amestec de influențe rusești și scandinave. Tallinn este unul dintre cel mai bine păstrate sectoare medievale din regiunea Baltică, ceea ce l-a adus în Patrimoniul UNESCO.
Uită de Barcelona și du-te la Valencia
Orașul Valencia, aflat la o călătorie scurtă cu trenul de Barcelona, are de toate: plaje, istorie și bucătărie delicioasă. Valencia transpiră cultură la fiecare pas, invitându-te să faci excursii cu bicicleta pe prietenoasele străzi, dar te invită și viața sa de noapte. Nu uita nici de Muzeul Artelor și Științelor.
Andreea Tudorică
Citește și: