Cearcăne, pete maronii sau pungi sub ochi, indiferent sub ce formă, fiecare femeie se confruntă cu problema mascării lor. Mai că nici nu contează cauzele apariţiei lor (deshidratare, oboseală, moştenire genetică ), căci problema de baza devine ce facem ca să le mascăm într-un mod cât mai estetic şi cât mai natural.
Soluţia pare a fi simplă pentru că există produsul dedicat special pentru astfel de situaţii şi acum ne referim la anticearcăn. Într-o gamă variată, sub diverse forme, este la îndemâna oricui, important este însă modul de utilizare astfel încât rezultatul final să fie unul satisfăcător. Astfel că, indiferent de tipul de ten, în primul rând, ideal ar fi să alegi un produs cu o formulă hidratantă, deoarece zona din jurul ochilor este mai sensibilă şi predispusă la uscare. O formulă cremoasă a produsului îţi va asigura o acoperire mai mare a imperfecţiunilor, dar necesită mai multă îndemănare la aplicare. Produsele lichide sunt mai uşor de aplicat, dar uneori este necesar să aplici şi un al doilea strat pentru efectul dorit. Pentru a alege nuanţa potrivită trebuie să ţii cont ca anticearcănul ales să aibă culoarea cât mai apropiată de cea a fondului de ten. Astfel că pentru cearcănele rozalii e bine să optezi pentru un produs cu subtonuri reci, accentele de verde neutralizează roşeaţa.
Pentru cearcăne vineţii sau albăstrui, alege un anticearcăn în nuanţe de galben sau bej. Cât despre petele şi cearcănele maronii, pentru un camuflaj perfect al acestora, foloseşte un produs de culoarea piersicii, cu pigment rozaliu. Recomandat ar fi să testezi anticearcănul pe cât posibil la lumină naturală şi pe tenul curat.
După ce ai găsit produsul perfect pentru problemele tale, trebuie să ai în vedere şi modul de aplicare al acestuia. Dacă cearcănele tale nu sunt foarte vizibile, poţi aplica anticearcănul înaintea fondului de ten, în caz contrar, acţionezi invers, aplici imediat după fondul de ten (crema colorantă sau hidratantă). În funcţie de tipul lor, cele cremoase se găsesc ambalate sub formă de stick, sau în recipiente de fard clasice, iar cele lichide sunt însoţite de o pensulă pentru aplicare. Important este să începi cu o cantitate mică de produs pe care o aplici în câteva puncte pe suprafaţa pe care doreşti să o acoperi, din colţul interior până în cel exterior al ochiului, apoi estompeză uşor cu un bureţel sau cu degetele. Anticearcănul poate fi utilizat şi pentru a corecta roşeaţa de la baza nasului.
Specialiştii recomandă: Pentru un efect natural, ce oferă mai multă luminozitate chipului, aplicarea anticearcănului să se facă prin tehnica triunghiului. În loc de a folosi produsul doar pe zonele de sub ochi, creează un triunghi cu baza imediat sub ochi şi cu vârful pe linia pomeţilor. Zona delimitată astfel se acoperă cu produs şi se estompează bine cu un bureţel umed.