La 71 de ani, sperând la un Oscar pentru rolul din filmul „Soția“ („The Wife“), Glenn Close povestește într-un interviu pentru The Guardian că acum se distrează mai mult decât a făcut-o vreodată.
În următoarele cinci săptămâni, actrița va trebui să participe la mai multe ceremonii de decernare a premiilor în lumea filmului – Premiile BAFTA pe 10 februarie și Premiile Academiei, două săptămâni mai târziu – și este posibil să adune ceva statuete pentru rolul din filmul THE WIFE în rolul Joanei Castleman, soția neglijată a unui scriitor câștigător al unui Premiu Nobel, interpretat de Jonathan Pryce. În urmă cu câteva săptămâni a câștigat un Golden Globe. I-am văzut cu toții uimirea de pe chip atunci când și-a auzit numele rostit și i-am ascultat discursul emoționant în care i-a mulțumit sale decedate. De asemenea, și-a câștigat o mulțime de fane atunci când s-a adresat femeilor spunându-le „să-și descopere împlinirea personală“.
„Oamenii vin la mine chiar și pe aeroport pentru a-mi vorbi despre speech. Aproape că nu știu ce aș mai putea să spun dacă aș câștiga din nou. Va fi greu. A fost un moment spontan pentru mine, iar un astfel de moment chiar nu ai cum să-l repeți“.
Close, care a fost măritată de trei ori, neagă faptul că mama ei ar fi inspirat-o pentru rolul lui Joan. „Nu m-am concentrat pe asta. Bine, am văzut-o pe mama vorbin toată viața din umbra tatălui meu. Aveam un fel de experiență subliminală pe care o puteam portretiza“. Speech-ul ei a transmis emoțiile potrivite la momentul potrivit. „Nu că nu aș mai fi spus-o vreodată, dar cred cărezonau cu acest moment. Pentru acea generație, pre-feminismul, așa era. Așa era normal. Mi-a fost greu să privesc la cele două bunici ale mele care erau niște femei neîmplinite. Una avea o voce minunată și nu is-a permis să-și urmeze destinul. CEalaltă, pe a cărei verighetă o port la toate aceste gale de premii, visa să devină actriță.“
Cea din urmă a inspirat-o pe Close la primul ei rol pe ecrane, în 1982, în „The World According to Garp“;a interpretat-o pe mama lui Robin Williams, o pioneră a feminismului, deși, în realitate, era cu numai patru ani mai mare decât el.
Cu Jonathan Pryce in The Wife. Foto: Graeme Hunter/Allstar/Sony Picture Classics
Close a primit trei nominalizări la Oscar în primii ei trei ani de film. După Garp, a jucat în „The Big Chill“ și în drama „The Natural“. Asta înseamnă că între ea și Academie este o legătură puternică încă de la începutul carierei. Au mai urmat alte treinominalizări pentru „Fatal Attraction“, „Dangerous Liaisons“ (Legături periculoase) și pentru Albert Nobbs – apropiindu-se de cele șapte nominalizări ale lui Richard Burton și cele opt ale lui Peter O’Toole. Nu a câștigat niciodată, dar cine știe, poate de data asta…
Oare ce crede despre șansele ei? „Nu îndrăznesc să mă gândesc așa departe“, râde ea. „Am supraviețuit până acum doar participând la petrecere, cum se zice, și mi-a plăcut enorm. Pe cei mai mulți îi trec transpirațiile, dar eu nu sunt așa. Cred că o să fiu foarte emoționată când vor deschide plicul, dar numai pentru că știu că mulți vor fi dezamăgiți dacă nu câștig. Unii cred deja că am câștigat Oscarul. Dacă pierd, vreau să privesc în cameră și să-i asigur pe toți că sunt OK“.
Indiferent ce se va întâmpla în noaptea Oscarurilor, nu va fi la fel de dramatic ca experiența din 1988, anul nominalizării pentru Fatal Attraction, când era gravidă aproape de termen, astfel încît a venit la ceremonie cu obstreticianul și soția lui îmbrăcați elegant. „Aveam și genunchiul rupt, așa că aveam un baston și o genunchieră“, spune ea. „Întârziasem, era un trafic infernal și trebuia să ieșim din limuzină, să trecem prin parcare, și mi-am pierdut și un cercel, așa că cineva a trebuit să se întoarcă să-l caute“. Râde din nou cu poftă. „Când am ieșit cu Michael Douglas să prezentăm un premiu, toată lumea a început să râdă pentru că eram uriașă, gravidă în luna a noua, și îi tot spuneam fiind după filmul Fatal Attraction unde jucasem cu el, „E copilul tău!“.
Copilul pe care îl purta în pântece era fiica sa, Annie Starke, care o joacă remarcabil pe tânăra Joan în „The Wife“. Au existat ulte comentarii răutăcioase în presă pentru că fiica era a lui Close și a lui John Starke, film production manager la filmul cu Garp. Iar ea era deja în altă relație pe timpul sarcinii, cu un alt bărbat.
Close crede că având în vedere că mișcarea #MeToo a luat avânt, toate comportamentele agresive ar putea să se termine. „Este fascinant să vezi efectul ei“, spune ea. „Când femeile au mai multe șanse, toate poveștile grozave vor ieși la suprafață. Și nu va fi numai despre ele. Aștept ziua când oamenii vor spune : „Acesta este un film fantastic“, în loc să spună „Este un film fantastic pentru femei“. Trebuie să luptăm pentru împingerea femeilor în față, să fie puternice, pentru că asta nu va deveni parte a culturii noastre dacă oamenii nu se luptă pentru ea“.
„Am avut atâtea secrete în rolul lui Alex“, spunea ea. „Femeia pe care am jucat-o nu era aceeași cu cea percepută de public. Dar nu am avut dialogul sau scenele pentru a-i scoate în evidență povestea. Dacă ai fi făcut Fatal Attraction din punctul de vedere al lui Alex, ar fi fost un personaj tragic, nu periculos și rău“. Poate că n-ar fi rău ca cineva să facă această versiune. „Le-am spus celor de la Paramount, dar aveau alte planuri atunci, dar ar fi fascinant“.
Fatal Attaraction a reprezentat un punct imortant pentru Close. I-a fost greu să o joace pe Alex după ce producătorii și-au exprimat îndoielile că ar putea fi sexy.
Îi regăsim sexualitatea neestompată în The Wife. Scena de sex de la început între ea și Pryce a fost prima pe care au filamt-o. „Am venit pe platou în pijamale. Ne gândeam amândoi la același lucru: sunt profesioniști, am fpcut asta de multe ori. Hai s-o facem și gata“. Pare revoluționar să vezi doi actori la 70 de ani făcând sex zgomotos și sălbatic. „Știu. E unul dintre mituri, acela că îți pierzi sexualitatea pe măsură ce îmbătrânești. Într-o noapte, anul trecut, traversam orașul de la Est la Vest. Era vineri, după miezul nopții, și erau foarte multe cupluri pe stradă. Eu și Pippy ne uitam pe geam la mașină și simțeam tot ce simțeau acele cupluri. Le simțeam bucuria, emoția, intimitatea. Era extrem de puternic acest sentiment“.
