Fie că este dimineaţa, după-amiaza sau seara, momentul zilei în care ai venit pe lume este la fel de important ca data naşterii tale şi are influenţe asupra caracterului tău. Iată ce spun astrologii!
Despre persoanele născute dimineaţa, se spune că iubesc lumina şi soarele, sunt active şi harnice. Sociologii consideră că influenţa luminii pentru cei care se nasc în prima parte a zilei, după răsăritul soarelui, îi face pe aceşti oameni să fie mai dinamici, optimişti şi mai deschişi. În general, sunt persoane matinale, ordonate şi muncitoare, care se vor asigura mereu că îşi vor termina treaba în timp util, fără a trage de timp atunci când este vorba de muncă. Persoane de încredere care îşi respectă promisiunile şi cu puterea de a merge mai departe, indiferent de probleme.
Persoanele născute după-amiaza, sunt răbdătoare, harnice, puţin mai încete în decizii şi acţiune. Precaute, se gândesc de două ori înainte de a vorbi şi a lua o decizie care poate reprezenta un risc. Energici, muncesc mult şi sunt interesaţi de latura materială a vieţii, astfel că le place să îşi facă o casă şi o familie încă din tinereţe şi se feresc de complicaţii. Persoane deschise, capabile să dăruiască şi să iubească atunci când sunt la rândul lor iubite.
Persoanele care s-au născut seara, după apusul soarelui, au avut parte de influenţa controversată a astrelor nopţii şi a Lunii. Sunt persoane inteligente, citesc mult, călătoresc pentru a studia lumea şi viaţa. Au un psihic puternic, determinate, încăpăţânate, sincere, pot fi şi buni prieteni, dar îşi ascund sentimentele şi opiniile. Perfecţioniste, iar asta le creează de multe ori probleme. Nu îşi arată adevărata faţă decât unui număr restrâns de prieteni.
Cei născuţi între orele 6:00 şi 8:00 – sunt persoane generoase şi grijulii, cărora le pasă de durerea celorlalţi şi încearcă să vindece prin cuvintele şi afecţiunea lor. De asemenea, au o capacitate uimitoare de autovindecare, de care mulţi dintre ei nici nu sunt conştienţi.
Cei născuţi între orele 8:00 şi 10:00, sunt persoane care iubesc viaţa cu bune şi cu rele, iubesc oamenii şi lucrurile simple. Pentru aceste persoane viaţa este o călătorie care îţi oferă numai satisfacţii, dacă ştii să alegi drumul bun.
Cei născuţi între orele 10:00 şi 12:00, sunt materialişti, muncitori şi concentraţi pe carieră. Iubesc confortul material, viaţa bună şi adoră să se distreze. Sunt capabili de orice efort pentru a-şi atinge scopurile.
Ce născuţi între orele 12:00 şi 14:00, sunt persoane creative şi care au calităţi de lider. Charismatice şi în carieră pot ocupa cu uşurinţă posturi de conducere.
Cei născuţi între orele 14:00 şi 16:00. Despre persoanele care au venit pe lume în acest interval astrologii spun că sunt foarte norocoase. După ora 14, energia zilei este deosebit de puternică şi le dă mai multe şanse în viaţă decât altora.
Despre cei născuţi între orele 16:00 şi 18:00, se spune că sunt persoane mai sensibile şi emotive deoarece lumina îşi pierde din intensitate şi au nevoie de o viaţă echilibrată şi de o relaţie stabilă.
Cei născuţi între orele 18:00 şi 20:00, interval în care vara soarele se pregăteşte să apară, iar iarna este deja întuneric, în acest interval şi din cauza acestor diferenţe dintre anotimpuri persoanele născute acum sunt irascibile cu un risc mare de a suferi de boli cronice de tinere. Slabe din punct de vedere fizic şi maleabile mental.
Ce născuţi între orele 20:00 şi miezul nopţii, sunt familişti, iubitori, generoşi şi creativi. Dedicaţi familiei, vor face totul ca persoanele apropiate să fie fericite alături de ei.
Cei născuţi între miezul nopţii şi ora 4:00, sunt persoane ambiţioase, care nu fac faţă eşecurilor. Se lasă influenţate de mândrie, vanitate şi egoul lor este mai presus decât sufletul.
Pentru cei născuţi între orele 4:00 şi 6:00, acesta este momentul în care întunericul se îmbină cu lumina, iar firea acestor oameni este foarte înşelătoare. Nu sunt persoane de încredere pentru că atitudinea lor se schimbă de la o zi la alta. Persoane egoiste care îşi urmăresc propriile interese, charismatice şi inteligente.
Citeşte şi:
TU ȘTII ÎN CE ZODIE AI ASCENDENTUL? CUM ÎL CALCULEZI?