Tuturor ni se întâmplă să întâlnim, în calea noastră, destul de multe persoane cu care este dificil să comunicăm din cauza aroganţei lor. O persoană arogantă este una egoistă şi care îi tratează pe cei din jur cu dispreţ, iar astrologii consideră că într-o oarecare măsură stelele sunt responsabile de această trăsătură.
- Săgetător – pentru că îi place să vorbească mult despre sine şi mereu are cu ce se lăuda, acest nativ ar putea deveni uneori destul de arogant. Au impresia că sunt mai importanţi decât oricine altcineva şi că fără ei totul în jur s-ar prăbuşi. Se consideră indispensabili la locul de muncă, astfel că ajung să meargă la serviciu chiar şi atunci când sunt bolnavi.
- Capricorn – aroganţa îi va împiedica pe cei din Capricorn să trateze cu indulgenţă alte persoane iar de multe ori vor ajunge să regrete acest lucru. Nu vor recunoaşte că există persoane mai puternice decât ei şi nu vor cere ajutor. Vor prefera să facă totul singuri ca după aceea să se laude la toţi cât sunt de responsabili şi de muncitori.
- Leu – dornici să fie admiraţi şi complimentaţi şi pentru că se consideră speciali şi unici, vor prefera să comunice doar cu cei asemenea lor. Sunt siguri de faptul că lucrurile trebuie să decurgă exact aşa cum le planifică ei şi nu vor ezita să-i exploateze pe cei din jur pentru a-şi atinge scopurile.
- Taur – nativul Taur consideră că are întotdeauna dreptate şi nu ţine deloc cont de necesităţile altora, astfel că poate părea nemilos, dar nu este chiar aşa. Pur şi simplu îi pasă şi este preocupat mai mult de el însuşi şi nu crede că problemele pot fi rezolvate cu ajutorul compromisurilor
- Vărsător. Dornici mereu să iasă în evidenţă, aceşti nativi vor alege întodeauna să practice activităţi cât mai prestigiaose, iar atunci când îşi propun ceva nimic nu-i va determina să renunţe, mai ales dacă cei care vor să-l convingă, sunt persoane pe care ei nu le apreciază.
Citește și: