Cărţile de istorie arată care sunt motivele care le-au îndepărtat pe femei de vin – atât de produsul în sine, cât şi de meseriile legate de el. Din fericire, vremurile se schimbă, la fel şi vechile obiceiuri.
Doamnele nu-şi toarnă singure-n pahar
Femeile onorabile nu au voie să bea vin. Aşa s-a decretat în Antichitate. Din fericire, interdicţia se subţiază până la dispariţie în Evul Mediu. Dar, la finele secolului al XVIII-lea, morala burgheză ridică iar bariere, şi hotărăşte că reprezentantele sexului sensibil trebuie să se abţină să consume alcool, de orice fel. Din acelaşi motiv, nicio doamnă adevărată nu are voie să se apropie de budanele în care fermentează mustul, nici măcar de pivniţa în care se păstrează butelcile. A alege o sticlă, a-i scoate dopul şi a servi licoarea invitaţilor e o treabă strict bărbătească. Codul bunelor maniere e cât se poate de clar: la masă, femeile respectabile nu se servesc singure cu vin şi nici nu cer să li se toarne în pahare. Din fericire, acelaşi cod prevede ca doamnele să nu fie lăsate niciodată cu un pahar gol în faţă. Ah, ce noroc cu galanteria masculină!
Văduve şi domenii celebre
Din fericire, şi în vin există femei care, în momente-cheie, trec peste toate opreliştile, îşi suflecă mânecile şi trec la treabă. Indiferent de secol. În 1788, văduva Françoise-Joséphine de Lur-Saluces preia, de voie, de nevoie, frâiele Château d’Yquem – şi la cârma ei celebrul domeniu capătă renume internaţional. În secolul al XIX-lea, alte două văduve celebre, Alexandrine Pommery şi Barbe Nicoles Clicquot, ajung în fruntea domeniilor pe care le administraseră defuncţii lor soţi, şi au capacitatea nu doar de a continau munca acestora, ci şi de a face vinuri care au rămas în istorie.
Citește continuarea AICI
