În această săptămână, miercuri este Echinocțiul de primăvară. Miercuri este și Lună Plină. Aceasta va fi singura Lună Plină în Balanță, în tot anul, ceea ce înseamnă că se opune semnului războinic al Berbecului. Mulți dintre noi vor fi deveni entuziasmați și combativi.
Berbec (21 martie – 19 aprilie)
În următoarele patru săptămâni, este rândul tău să strălucești. Și asta pentru că o dată pe an, Soarele este în semnul tău ridicându-ți nivelul de energie și dându-ți șansa de a-ți reîncărca bateriile pentru tot anul. S-ar putea să știi asta dar fiecare planetă funcționează cel mai bine în anumite semne, iar Soarele (da, știu, Soarele nu este planetă, dar astrologii se referă la Soare și Lună ca planete în diagrame), din toate cele 12 semne, funcșionează cel mai bine în Berbec. La mijlocul săptămânii, Luna Plină se va opune semnului tău creând tensiune între tine și cei care îți sunt apropiați. Ai grijă la cei spui și ce faci, și ar fi bine să ai răbdare.
Taur (20 aprilie – 20 mai)
Pentru că ziua ta de naștere este la doar o lună distanță, înseamnă că anul tău personal se apropie de final. Soarele se va ascunde în diagrama ta pentru următoarele patru săptămâni, ceea ce înseamnă și că vei dori să ascunzi ceva sau să fii mai rezervată pentru că ai ceva planuri la care vrei să te gândești din timp. Ți se potrivește acest tip de comportament. Acordă-ți ceva timp să te gândești la ce vrei să faci la noul an care va începe pentru tine. Vrei să fie altfel decât cel care tocmai se încheie? Dacă da, cum? Vrei să începi ceva care va culmina cu noi schimbări în următorii ani? Care este cel mai important lucru pentru tine care se arată la orizont?
Gemeni (21 mai – 20 iunie)
Îți vor plăcea la nebunie următoarele patru săptămâni pentru că vei fi foarte populară. Vei interacționa mai mult cu prietenii, vei ieși în cluburi și în tot felul de anturaje. S-ar putea chiar să fii aleasă într-un comitet de conducere. Aceasta este cea mai bună perioadă a anului pentru tine când îți poți împărtăși altora speranțele și visurile tale de viitor, pentru că dacă îți spui ideile, vei avea și un feedback de la ceilalți – iar acesta feedback ar putea fi de ajutor și s-ar putea să facă lumină. (Până la urmă nu ai nevoie să reinventezi roata.) Fii răbdăatoare cu oamenii la mijlocul săptămânii când este Lună Plină.
Rac (21 iunie – 22 iulie)
Norocoasă mai ești! Ești preferata următoarelor patru săptămâni pentru că este singuraperioadă din an când Soarele este la mijlocul digramei aruncând o lumină puternică asupra ta. Asta înseamnă că ceilalți te văd atractivă, competentă, capabilă și interesantă. Șefii și părinții te vor admira. Evident, este momentul tău să lovești. Poți cere un avantaj! Fă ce poți pentru a te ține de agendă și cere ce ai nevoie, pentru că este foarte posibil să ți se deschidă mai multe uși. Nu irosi acest avantaj pentru că nu se ivelte decât o dată pe an. Luna Plină de la mijlocul săptămânii care te pune la mijloc între casă și familie, și carieră și reputația publică.
Leu (23 iulie – 22 august)
În următoarele patru săptămâni, vei dori să explorezi mai mult din lumea ta – mai ales, prin călătorii. Vrei să-ți lărgești orizonturile prin studiu, noi și neobișnuite experiențe, întâlnind oameni din diverse domenii și învățând răspunsuri la mari întrebări. Este perioada perfectă să te înscrii la un curs. În lumea ta, fă ceva ce iese din rutina ta. Ia-o pe alt drum spre sau de la serviciu. Mergi în restaurante cu specific. Explorează-ți orașul ca și cum ai fi un turist. Mergi undeva unde poți învăța ceva. Ferește-te de accidente în această săptămână pentru Luna Plină de miercuri te predispune la așa ceva.
Fecioară (23 august – 22 septembrie)
S-ar putea să te implici în chestiuni legate de taxe, rate, moșteniri sau oricum de bani. Vei avea un cuvânt important de spus. Asta pentru că pasiunile tale te provoacă (chiar și sexual vorbind), așa că vei avea intense reacții la tot ce apare. Orice problemă apare va fi rezolvată până la finalul săptămânii. S-ar putea să apară unele discuții tocmai legate de o proprietate pe care o împărțiți cu cineva. Din fericire, Venus promovează prietenia și cooperarea cu colegii, ceea ce ar putea fi o ușurare cât timp „în scenă“ pot apărea foști parteneri.
Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)
Intri într-o fereastră de patru săptămâni când Soarele se opune semnului tău. Asta se întâmplă numai o dată pe an și când se întâmplă, te va face să te concentrezi pe partenerul de viață și prieteni apropiați. Nu numai că vei fi mai interesată de genul acesta de relații, dar vei avea posibilitatea tot timpul anului să observi aceste relații în mod obiectiv, și mai ales rolul tău în ele. Evident, este o oportunitate din care ai ce învăța, pentru că, de ce nu, ar fi bine să îmbunătățești aceste relații apropiate. Fii răbdătoare la mijlocul săptămânii când Luna este plină în semnul tău.
Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)
Recent, viața ta a fost mai veselă. Totuși, te vei concentra pe muncă în următoarele patru săptămâni. Te vei gândi mai mult la cum ar trebui să-ți derulezi viața pentru că vrei ca lucrurile să decurgă ușor. De asemenea, te gîndești cum să obții cele mai bune rezultate în urma eforturilor tale. De aceea vei face liste și vei analiza munca ta și stilul de viață. Vei dori să îți îmbunătățești și starea de sănătate. Asta este o veste bună. Motivarea este începutul în orice. Ai răbdare cu colegii la mijlocul săptămânii când e Lună Plină. Te distrezi acasă de minune cu cei dragi.
Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)
O, ce bucurie! O dată pe an, Soarele călătorește în acea parte a diagramei tale care guvernează dragostea, poveștile romantice, vacanțele, socializarea, artele, sportul și activitățile cu copiii. A sosit acea vreme și va dura patru săptămâni. Pregătește-te săsocializezi cu ceilalți. Ia bilete la film, la teatru, evenimentel sportive. Întâlnește-te cu prietenii la prânz sau la cină sau ieși undeva în weekend pentru că este timpul să fii exact așa cum ești. Atitudinea ta față de relații va fi relaxată, și cu siguranțp, povestea de dragoste va înflori. Iar cuvintele tale vor fi dulci și încântătoare.
Capricorn (22 decemrbie – 19 ianuarie)
După o lună de călătorii și de vorbit cu toată lumea, în această săptămână totul va merge cu motoarele reduse și vei alege să te retragi în atmosfera plăcută de acasă. Îți vor plăcea clipele petrecute cu cei dragi. S-ar putea să te implici în ceva cu unul din părinți, mai mult decât de obicei. Dar nu vei sta prea mult retrasă, pentru că Marte încă vrea să fii jucăușă și să te implici în sport și alte activități cu alții. Și asta în timp ce Mercur retrograd va face dezordine în ceea ce înseamnă comunicarea de zi cu zi. Te vei bucura de această perioadă pentru că ai nevoie de odihnă și recuperare.
Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)
Pune-ți centura pentru că viața ta devine aglomerată. În următoarele patru săptămâni, așteaptă-te la scurte excursii, vizite, întâlniri și timp petrecut cu frații și rudele. Vei citi, scrie și vei studia mai mult decât de obicei. Programul tău va fi solicitant, iar rotmul tău zilnic se va accelera. Dar te vei simți bine. Marte încă își mai vâră coada creând tensiuni, conflicte și haos acasă. Și în aprilie treburile vor merge cam la fel. Vei avea însă i dorință arzătoare să-i ajuți pe alții, săle dai sfaturi. Vei dori să-ți exprimi punctele de vedere și să fii auzită.
Pești (19 februarie – 20 martie)
În următoarele patru săptămâni, te vei gândi mai mult la bani și venituri. Și asta pentru că te gândești la ce ai și la ce trebuie să dai. Vei face o balanță, un fel de raport al veniturilor, și nu vei fi prea mulțumită.Însă, tu nu reprezinți, tu nu ești contul din bancă. Ești o femeie valoroasă și în aceste patru săptămâni vei reflecta la valorile tale. Într-un cuvânt, ce este important pentru tine? Ce contează? Dacă nu știi ce contează cu adevărat, cum vei știi pe ce cal să pariezi? Va trebui să-ți dai seama pentru că nu vrei să ajungi la 90 de ani, uitându-te în oglindă și spunând: „Am dat-o în bară!“
Sursa: Georgia Nichols
Citește și: