„Iubirea este doar un cuvânt până când vine cineva și îi dă un înțeles“ – autor necunoscut
Despre trei tipuri de a te îndrăgosti
Să te îndrăgostești prima dată: Iubirea care pare ce trebuie
Se spune că ne îndrăgostim de numai trei ori în viață. Da, și se mai spune că avem nevoie de fiecare dintre aceste iubiri dintr-un anumit motiv. De cele mai multe ori, prima iubire se întâmplă atunci când suntem tineri, poate chiar în liceu. Este acea iubire pe care o credem ideală – cea care pare ruptă din poveștile pe care le citeam când eram copii. Aceasta este iubirea care recurge la ceea ce ar trebui să facem de dragul societății, sau poate chiar al familiei noastre. Intrăm în ea cu credința că aceasta va fi singura noastră iubire și nici nu mai contează că nu prea e cum trebuie sau că suntem nevoiți să ne înghițim adevărurile personale pentru a face această iubire să meargă, pentru că în adâncul nostru credem că asta înseamnă dragoste. Pentru că în acest tip de iubire, modul în care ne văd ceilalți este mai important decât modul în care ne simțim. Este o iubire care arată așa cum trebuie.
Să te îndrăgostești a doua oară: Iubirea aia grea
A doua ar trebui să fie iubirea aia grea, cea care ne învață lecții despre cine suntem și despre cât de des vrem sau avem nevoie să fim iubiți. Aceasta este tipul ăla de iubire care doare, din cauza minciunilor, a durerii sau a manipulării. Credem că facem o alegere diferită de prima, dar în realitate, încă facem alegeri din nevoia de a învăța lecții. A doua noastră iubire poate deveni un cilcu, deseori fiind una pe o tot repetăm gândindu-ne că într-un fel sau altul sfârșitul va fi diferit de cel dinainte. Și totuși, de fiecare dată când încercă,, cumva se termină mai prost decât înainte.
Uneori este nesănătoasă, dezechilibrată și chiar narcisistă. Poate fi vorba despre abuz emoțional, mental sau poate chiar fizic sau de manipulare. Oricum ar fi, este vorba despre un nivel ridicat de dramă. Este exact ce ne menține dependenți de această poveste, pentru că este montaigne rousse-ul emoțional, care te duce la extremele de jos și de sus și pe care tu vrei să-l repari. Astfel, când suntem jos trăim cu așteptarea că o să fie și sus.
Cu acest tip de dragoste, încercarea de a face lucrurile să funcționeze devine mai importantă decât ar trebui. Este iubirea pe care ne-am fi dorit să fie cea adevărată.
Să te îndrăgostești a treia oară: Iubirea care durează
Iar a treia iubire este cea pe care nu o vedem niciodată venind. Este cea care de obicei arată foarte prost și care distruge orice idealuri despre cum ar trebui să fie iubirea. Asta este iubirea care vine atât de ușor, încât nici nu pare posibilă. E genul ăla de iubire unde conexiunea nu poate fi explicată și ne taie picioarele pentru că nu ne-am gândit niciodată la ea.
Aceasta este iubirea în care venim împreună cu cineva și pur și simplu ne potrivim – nu există așteptări, idealuri despre cum ar trebui să se poate fiecare, și nici presiunea că ar trebui să devenim altcineva decât suntem. Pur și simplu suntem acceptați pentru ceea ce suntem deja și ne zdruncină până în măduva oaselor. Nu este ceea ce ne-am imaginat, nu se bazează pe regullile după care am sperat să jucăm pentru a fi în siguranță. Dar ne zdruncină preconcepțiile și ne arată că dragostea nu trebuie să fie așa cum am crezut noi ca să fie reală.
Aceasta este dragostea care tot ne bate la ușă indiferent de cât de mult ne ia să răspundem. Este iubirea pe care pur și simplu o simți că e adevărată. Poate că nu toți au parte de astfel de iubiri în viața asta, și asta doar pentru că poate nu sunt pregătiți. Poate că în realitatre trebuie să învețe mai întâi ce nu este dragostea înainte de a te întreba ce este. Poate că este nevoie de o viață întreagă pentru a învăța fiecare lecție, sau poate, dacă avem noroc, de numai câțiva ani.
Poate că nu se întâmplă nu pentru că nu suntem pregătiți, ci pentru că iubirea nu este gata pentru noi.
Și mai sunt și acei oameni care se îndrăgostesc o dată și iubesc cu pasiune până la ultima suflare. Nu uitați acele fotografii ale bunicilor noștri , care și la bătrânețe par mai îndrăgostiți ca niciodată și în care se țin de mână la fel ca în tinerețe. Ele ne fac să ne întrebăm dacă avem habar ce este dragostea. Cineva mi-a spus odată că ei sunt cei norocoși, și poate că așa și este.