Vin sărbătorile, cu oaspeţi dragi asezaţi în jurul mesei îmbelşugate. Orice gospodină îşi doreşte să organizeze o masă festivă… ca la carte!
Pentru acest lucru este nevoie de mai multă atenţie la detalii. Dacă vrei sa îți impresionezi musafirii, în afară de pregătirea unor feluri de mâncare savuroase, trebuie să respecţi câteva reguli de bază cu privire la aranjarea mesei.
Iată la ce trebuie să fii atentă, pentru a aşeza o masă ca la carte:
1. Aşezarea farfuriilor şi tacâmurilor
În primul rând, aranjarea corectă a mesei festive începe cu poziționarea unei farfurii mari, întinse (numită și farfurie de serviciu) exact în fața scaunului pe care se așează invitatul.
Tacâmurile folosite pentru servirea mesei se așează de o parte și de alta a acestei farfurii. Lingurile și cuțitele se așează mereu pe partea dreaptă, iar furculițele pe partea stângă. Există o excepție: furculița de cocktail (aceasta se așează la masa festivă doar în situația în care se va servi așa ceva) se plasează tot pe partea dreaptă.
Este bine de știut că așezarea tacâmurilor pe masă se face în ordinea servirii felurilor de mâncare pe care le-ai pregătit, de la exterior la interior. Același principiu se folosește și în cazul paharelor. Cum la antreu se bea un vin alb, paharul pentru această băutură este cel mai apropiat de farfuria invitatului.
Mai este ceva ce trebuie să știm. Pâinea are nevoie de o farfuriuță specială, care se așează în partea stângă, deasupra furculițelor.
2. Distribuirea invitaților
Un alt lucru foarte important în aranjarea corectă a mesei festive este atunci când faci distribuția locurilor invitaților. Distanța recomandată este de aproximativ 40 de centimetri, dar aceasta depinde de numărul de invitați, de suprafața mesei și de lățimea scaunelor.
Citește continuarea AICI