S-ar putea să fie nevoie de mai multe prime întâlniri înainte să găsești pe cineva cu care să te simți suficient de compatibil încât să vrei să continui o relație. Dar, nu-i așa că ajungi de multe ori să te întrebi dacă te potrivești cu partenerul tău, dacă sunteți făcuți unul pentru celălalt? Relațiile bune au multe calități în comun.
Iată câteva dintre semnele care-ți arată că te afli într-o relație sănătoasă și solidă cu cineva care ți se potrivește.
1. Nu încerci să-ți schimbi partenerul
Îți iubești partenerul cu excepția unui singur lucru pe care l-ai schimba? Ei bine, atunci s-ar putea ca aceasta să nu fie relația potrivită pentru tine. Nimeni nu poate schimba efectiv pe altcineva. Iar dacă încearcă să facă asta, totul poate duce la tristețe și la un comportament de deținere a controlului. Când suntem într-o relație puternică, putem să ne acceptăm partenerul așa cum este el în totalitate.
Este important, în același timp, să recunoașteți faptul că fiind într-o relație vă schimbă. Întrebarea este, sunt aceste schimbări bune sau rele? Dacă, de exemplu, vă dați seama că relația în care sunteți vă face să consumați mai mult alcool, să faceți mai puțin sport și să neglijați lucruri importante pentru voi, s-ar putea să nu ai partenerul care trebuie. Dar, dacă partenerul tău aduce lucruri noi în viața ta și te ajută să te dezvolți, iar tu faci același lucru pentru el/ea, te poți aștepta ca această relație să vă îmbogățească și să vă satisfacă.
3. Vă place să faceți lucruri împreună
Interesele comune nu vor face decât să facă viața pe care o împărțiți și mai frumoasă. Dacă vă plictisiți la activitățile partenerului, s-ar putea să descoperiți în timp că relația nu vă mai aduce nimic nou care săvă satisfacă. Dar, dacă împărțiți aceleași pasiuni, pentru călătorit, urcat pe munte, tenis, filme, veți construi amintiri frumoase și vă întăriți legătura.
4. Dar faci și lucruri singur
Să fiți sută la sută din timp împreună nu este bine pentru relația voastră. Când ești într-o relație, ai nevoie de propriul tău spațiu, de interese și prieteni. Asta îți permite să-ți hrănești independența și pasiunile și relațiile pe care nu le împarți. Nimeni nu poate depinde de altcineva pentru a fi fericiti sută la sută. Asta înseamnă să pui prea multă presiune pe relație.
5. Când vă certați, este pentru relație, nu unul împotriva altuia
Când vă certați, încerci să-ți înțelegi partenerul sau îl ataci? Îți exprimi propria percepție a situației sau pur și simplu intenționezi să rănești? În fiecare cuplu există certuri, dar cele din relațiile sănătoase mențin respectul față de celălalt, iar partenerii încearcă să găsească un teren comun, să ierte și să meargă mai departe.
6. Poți să nu fii de acord, fără ca asta să devină o problemă
Unuia îi placetenisul, celuilalt nu. Într-o relație sănătoasă, asta nu ar fi o problemă. Va merge cu prietenii la tenis, iar celălalt va face altceva în acest timp. Ceva ce îi place. Când tu și partenerul tău nu sunteți de acord în privința unui lucru, ar trebui să poți înțelege că opiniile diferite nu înseamnă atac. Ar trebui să nu faci eforturi pentru a-i schimba celuilalt părerea. Dacă poți face asta, înseamnă că te afli într-o relație sănătoasă.