De mâine, 28 februarie, filmul „colectiv” regizat de Alexander Nanău va rula în peste 30 de cinematografe din țară.
“colectiv” este un documentar observațional ce urmărește evenimentele primului an de la tragedia din clubul Colectiv. Filmul urmărește povestea anului 2016 și se concentrează pe relația dintre autorități și jurnaliști pentru a afla adevărul despre tragedia din octombrie 2015. „colectiv” este despre oameni și sistem, linia fină dintre adevăr și minciună, despre curaj și responsabilitate.
Protagoniștii filmului sunt:
Cătălin Tolontan – Alături de echipa lui de investigație scoate la suprafață adevăruri dureroase, într-o serie de anchete complexe. Filmul urmărește interacțiunea jurnaliștilor cu autoritățile în căutarea adevărului.
Tedy – a devenit apărătorul memoriei tragediei de la Colectiv, susținând ideea că incendiul din octombrie 2015 a deschis lungul drum al vindecării societății românești.
Familia Hogea – Narcis Hogea este tatăl lui Alex Hogea, student care și-a pierdut viața în urma incendiului. Familia Hogea devine în film un exponent pentru toate familiile care și-au pierdut copiii în tregedia din clubul „Colectiv”.
Vlad Voiculescu – fost Ministru al Sănătății, este o parte esențială în mecanismul de înțelegere a evenimentelor din primul an de după incendiul de la clubul Colectiv. Primul an de după tragedie a fost mai ales anul în care cele mai multe nereguli din sectorul medical au ieșit la suprafață.
Camelia Roiu – medic la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București este reprezentantul avertizorului de intregritate din sistemul medical. Ea portretizează dorința de a ajuta, dar neputința cauzată de neajunsurile unui sistem bolnav.
Luni, la Elvire Popesco, la proiecția în avanpremieră a filmului, când oamenii s-au ridicat în picioare și au aplaudat, Narcis Hogea, tatăl lui Alexandru, studentul mort infectat cu nosocomiale după ce i s-a întârziat transferul, a spus că dorește să rostească câteva cuvinte.
„De câteva zile, văd pe televizoare aceiași oameni care ne-au spus după Colectiv că e bine, că ne vor salva copiii. E vorba de Arafat, de Streinu-Cercel și de Rafila”, a spus tatăl lui Alexandru.
„Cei trei înalți responsabili ai sistemului de sănătate au fost vectorii de imagine de după Colectiv și au susținut că investigațiile jurnalistice despre infecții, investigația despre Hexi Pharma și celelalte dezvăluiri ale presei erau exagerări sau chiar invenții, a amintit Narcis Hogea.”, scrie Cătălin Tolontan. „Streinu-Cercel ne spunea că copiii noștri nu sunt infectați, ci colonizați cu bacterii! Iar ei mureau. Acum, aceiași specialiști vin să ne spună că totul e sub control la coronarovirus. De aceea le spun acestor oameni: cum dormiți noaptea?!” – Narcis Hogea