Fotografa Julia Keil a decis să îndrepte obiectivul aparatului de fotografiat către ea însăși, realizînd o serie de autoportrete inspirate de picturi, cinematografie sau alte fotografii.
După ce a stat la Londra pentru două luni, Keil a revenit în Paris exact înainte de carantină. „În loc să ies și să mă conectez cu străzile pe care îmi place să mă plimb, am descoperit că sunt blocată și legată de constrângerile apartamentului meu de la etajul șase”, spune ea. „Ca mulți alții, m-am găsit deodată izolată și cu nesiguranța zilei de mâine. Mă simțeam de parcă eram într-un vis, trăind undeva între real și suprareal cu singura ghidare după știri, ce auzeam de la prieteni și schimbările pe care observam că se petrec în jurul meu în fiecare zi.”
Julia Keil: „Inițial, m-am gândit doar să recreez Lady Lilith, a lui Dante Rossettu, și am așteptat pentru momentul potrivit când lumina serii devine aurie. Totuși, când am făcut fotografia, am preferat ca în loc să țin o oglindă precum Lady Lilith, să-mi iau telefonul, care a devenit un semn al autoreflexiei și comunicării permițându-ne să stăm conectați în izolare.”
„Mi-am dat repede seama că fără să lucrez și să am o viață socială, am trecut de la etapa în care nu aveam suficient timp, la cea în care aveam din belșug. Toate scuzele mi care mi le găsisem înainte pentru a nu-mi urma ideile creative erau acum fără rost. Am decis în fiecare zi să fac un portret – m-am transpus în acea lume. M-am dicumentat, am ascultat muzică din acea perioadă, m-am uitat la filme și documentare. Am studiat poziția și emoția din fiecare imagine sau pictură aleasă și, bineînențeles, mi-am acordat timp pentru a face fotografia și a o prelucra apoi.”
Julia Keil: „Această fotografie a fost inspirată de filmul Pulp Fiction, regizat de Quentin Tarantino. Am vrut să recreez un poster emblematic al filmului cu obiecte reprezentative în prezent. Am intitulat-o „Real Fiction” din cauza multor povești suprarealiste, tragice și unele senzaționale care ne invadează paginile de social media.”
„Tot ceea ce alcătuia fiecare imagine am improvizat cu ceea ce aveam deja acasă cu excepția unor peruci, pe care le-am așteptat nerăbdătoare după ce lea-m comandat pe Amazon. Continuarea acestui proiect mi-a oferit o structură și un „loc de joacă” în zilele de carantină, dar și un înțeles pentru a comunica din punct de vedere vizual ceea ce eu și alții poate că au simțit sau experimentat în această perioadă.”
Julia Keil: „În timp ce căutam prin imagini emblematice, mi-am amintit de această frumoasă pictură, Fata cu un cercel de perlă a lui Johannes Vermeer. Și cum nu aveam niciun cercel mare de perlă am improvizat cu ce aveam – o pereche de cercei prezentînd un ou prăjit, și prosopul albastru de baie pe care-l înfășor în jurul capului după fiecare duș.”
„Să avem o lume cu ritm încetinit, în afară de circumstanțele tragice, poate fi luată ca o un fel de cadou – un cadou care poate fi plin numai de teamă, dar și de speranță și ocazie de a reflecta, de a învăța și de a te reconecta în moduri pe care le-am dat la o parte în lumea care obișnuia să fie”.
Julia Keil: „Am văzut filmul cu vampiri „Only Lovers Left Alive”, regizat de Jim Jarmush, cu o seară înainte să fac poza. Mi s-a părut că reflectă foarte bine climatul actual, cu câțiva oameni care ies afară în timpul zilei și care sunt în stare de izolare, așa cum este personajul lui Adam.Am recreat prima scenă și m-am înconjurat de cărți de ficțiune și psihologie, pentru a comenta asupra suprarealului, lumii care seamănă cu un vis în care pare că eu și alții suntem implicați.”
Julia Keil : „Inspirată de „The Soul of the Rose” a lui Waterhouse, această fotografie din serie s-a născut din dorința mea de a fi afară mirosind noile flori ale primăverii, iar acum nu aveam decât acest trandafir uscat.”
Julia Keil: „Am petrecut ziua în lumina soarelui la fereastra mea ținând în mâini globul disco sperând să surprind reflexiile de care aveam nevoie, și asta în timp ce ascultam muzica de la Sister Sledge, Blondie și Chic. Am făcut poza a doua zi după ce m-am uitat la Saturday Night Fever.”
Julia Keil: „Unele zile sunt albastre. Perioada de albastru a lui Picasso a fost atunci când a căzut în depresie. Subiectul din tabloul său „ Femme aux Bras Croisés”, care ar putea fi o deținută de la spitalul-închisoare Saint-Lazare din Paris, are o expresie goală, a cuiva care a trecut prin multă suferință și care se află sub o vrajă profundă și întunecată. Această privire goală și starea de izolare au o legătură cu mine și mi-am dorit să le recreez.”
Julia Keil: „Aceasta a fost inspirată de personajul Pris din filmul „Blade Runner”, regizat de Ridley Scott. În prwzent, gândurile la viitor sunt constante și pline de incertitudine. Acest film a fost lansat în 1982 cu acțiunea în 2019. În multe feluri, el evaluează înțelesul umanității într-o lume vigilentă, ceva cu care rezonez în această stare de reevaluare a modurilor de trai și de colectare a informațiilor.”
Julia Keil: „M-am plimbat pe străzile Parisului, dincolo de fereastra mea cu ajutorul cuvintelor lui Hemingway. Unele zile dunt compleșitoare din cauza oboselii și a unei minți umplute de zgomot acompaniată de un dor de liniște interioarî și aer.”
Julia Keil: „Am vrut să fac propria mea versiune a minunatului portert al lui Meryl Streep făcut de Annie Leibovitz, dar cu elemente pe care le folosesc de obicei, cum ar fi o mască cu argilă. Periuța și pasta de dinți pe care nu se află focusul sunt un indiciu că este vorba despre oglinda din baie, iar privitorii sunt reflexia mea.”
Julia Keil: „Am vrut să explorez simbolismul atingerii în climatul actual cu multele avertizări de a nu ne atinge fața și de a păstra 2 metri distanță unii față de alții. Acest portret a necesitat o altfel de abordare, hotărând să printez imaginea în stil cianotic.”
Julia Keil: „Lucrările lui Gerhard Richter au fost mereu o inspirație pentru mine, încă de când eram tânără. În mod ironic, și ascunderea chipului în fața camerei. Pentru acest portert, am decis să nu am o costumație și să recreez acest efect folosind balsam de buze și folie de plastic pentru împachetat.”
Julia Keil: „Acest portret a fost inspirat și de știrea că toate comenzile neesențiale de pe Amazon au fost suspendate în Franța, dar și de Pandora din mitologia greacă, care a cedat cuzriozității și a eliberat boala, moartea și sărăcia peste lume dintr-o cutie misterioasă pe care i-a dat-o Zeus. Ea s-a grăbit să închidă cutia, dar și-a dat seama că a mai rămas ceva în interior care se simțea altfel. Deschizând încă o dată cutia, ultimul lucru a zburat afară, plin de lumină și de spirit, împrăștiind liniște peste panică și durere. Această lumină era speranța. Iar speranța este cadoul care ne curge nou, oamenilor, prin venele comune, îndemnându-ne să mergem mai departe, insuflîndu-ne ideea că vom trece și peste asta.”
sursa: BBC
