Imaginați-vă o persoană puternică. Premierul unei țări puternice, să zicem, care se urcă la microfon pentru o conferință de presă. Gândiți-vă la voce, la simbolistica vestimentației alese, modul în care vorbește și tonalitatea vocii. Pe cine vedeți în fața voastră? Lăsați-mă să ghicesc.
Un bărbat în costum.
Acesta este reflexul nostru, ideea noastră stocată despre un premier. Este o imagine care joacă feste oricărei femei politician.
Este oare credibil că în 2020 femeile sunt încă greu eligibile în cele mai mari funcții într-un stat? Dacă urmăriți știrile, veți înțelege rădăcinile acestei întrebări. Trump a câștigat alegerile în 2016 în ciuda – sau poate datorită – numeroaselor acuzații de agresiuni sexuale și a unei înregistrări audio cu un comentariu scandalos din studioul unei televiziuni în 2005.
Trump nu este singurul bărbat care a câștigat puterea astfel. Ungaria și Brazilia au ales de asemenea misogini în fruntea statului. Se pare că un sexist este de preferat unei femei.
Dar, în Noua Zeelandă s-a petrecut exact opusul.
Din 2017, guvernul din Noua Zeelandă este condus de o femeie, care, până în luna iulie, are sub 40 de ani. Victoria Jacindei Ardern poate fi comparată cu cele ale lui Barack Obama, Justin Trudeau și Emmanuel Macron. A devenit un interes internațional în momentul în care „Jacindamania” a intrat în lexiconul politic. Dar, în același timp, același climat politic a atras ura asupra lui Ardern. Stilul său personal a deranjat vechile idei despre bărbași, femei și putere: ideile au devenit vizibile din cauza reacțiilor sexiste care au urmat-o.
Fenomenul celui de al treilea premier-femeie neo-zeelandez arată cum, datorită lui Ardern și altora, aceste idei învechite se pot schimba.
Cine este Jacinda Ardern?
Născută în 1980, Jacinda Ardern a fost cooptată de Partidul Laburist din Noua Zeelandă la vârsta de 17 ani prin intermediul unei mătuși activă politic. A studiat comunicare politică și a fost președintele Uniunii Internaționale a Tineretului Socialist. Cariera sa cuprinde și etapa în care a fost consultant pentru primul premier-femeie din Noua Zeelandă, Helen Clark, dar și pentru Tony Blair.
Cu câteva luni înainte de alegerile din 2017, când partidul laburist scăzuse în sondaje, liderul partidului, Andrew Little i-a cerut lui Ardern să-i ia locul. Legenda spune că Ardern a refuzat de șapte ori oferta, îndoindu-se de abilitățile sale de conducere. Când a preluat însă rolul de lider al partidului, norocul laburiștilor a înflorit rapid în sondaje.
Preluând funcția de premier, Ardern – o femeie de 30 și ceva de ani căreia îi place să poarte rochii, râde des, și ale cărei speech-uri sunt pline de glume pe seama ei – a fost deseori privită cu scepticism. Era oare mai mult decât un chip drăguț? Era.
Un cârmaci progresist, evident
Noua Zeelandă și-a descoperit un pilot ale politicii progresiste. Ardern a eliminat avortul din Codul Penal, a trasnformat țara sa într-un membru activ în lupta cu schimbările climatice prin Actul Zero Carbon, s-a preocupat de bugetul pentru „starea de bine”, convinsă fiind că succesul unei țări nu se poate măsura numai prin bani, ci și prin starea de bine a locuitorilor ei. Și deși Noua Zeelandă este o țară bogată, statisticile privind rata de sinucidere, violența domestică și sărăcia în rândul copiilor sunt îngrijorătoare.
Mesajul lui Ardern către popor este că oamenii depind unii de alții – nu de bani, numere sau realizări. Ardern a devenit al doilea premier care a născut în timpul mandatului. Și-a luat șase săptămâni de concediu de maternitate, la mai puțin de un an după ce a preluat funcșia, apoi a revenit la lucru, în timp ce iubitul ei, un prezentator TV foarte cunoscut, a preluat rolul de tată-casnic. Oamenii au început să urmărească pe Instagram tânăra familie.
Un exemplu de conducere modernă
Instictele politice al lui Ardern au fost testate la 15 martie 2019 odată cu masacrele de la două moschei din Christchurch, când un bărbat australian a omorât 51 de oameni și a rănit alți 50. Ardern a condamnat atacul ca fiind unul terorist, susținând comunitatea musulmană din șară. „Ei sunt noi”, a spus ea în cadrul unui speech, refuzând să pronunte numele atacatorului, pentru a nu-i aduce faima pe care acesta a căutat-o.
Fotografiile cu Ardern îmbrăcată în hijab în timp ce îmbrățișa rudele victimelor au făcut înconjurul lumii. Apreciat pentru solidaritatea și empatia sa, răspunsul său prompt a născut speculațiile conform cărora ar putea fi luată în considerare în cursa pentru Premiul Nobel pentru Pace.
Cum să fii luată în serios?
Cu autoritatea nu te naști. Este ceva ce ne acordăm sau ne negăm unii altora. Este ceva în cultură.Nu este adevărat când spui că vocea unei femei nu poate avea greutate, doar pentru că nu am învățat încă să dăm greutate vocilor femeilor.
Cum câștigi autoritate ca femeie-politician? Tactica standard este de a imita un bărbat.
Înainte să câștige alegerile generale din Marea Britanie în 1979, Margaret Thatcher, care a devenit primul premier-femeie din Regat, a fost învățată să lase mai jos registrul vocii atunci când vorbește în public, pentru că felul ei natural de a vorbi era un obstacol în calea succesului politic.
Dar nu este vorba numai de vocea feminină care stă în calea de a fi luată în serios. Este mai mult o concepție generală a femeilor, cu tot ceea ce implică asta. Șarm, modul de a se îmbrăca, aspectul, tonul – toate pot fi capcane pentru liderii-femei, mai mult decât pot fi colegii de sex masculin. Așa cum romanciera Margaret Atwood scria: „Politica este de două ori iad pentru femei. Nu numai că trebuie să ai o poziție, dar trebuie să ai și o coafură”.
În media de azi, imaginea și aspectul contează mai mult decât oricând. Pentru femeie, greutatea asta este o povară mai grea. Vizualul funcționează ca o lupă pentru a atrage atenția asupra aspectului și hainelor lor. Orice iese în evidență – sau deviază de la norme (ale bărbaților) – poate fi riscant. Chiar și accesoriile feminine atrag comentariile mass media.
Nu ne mai miră, că multe femei-lider aleg un look masculin, cât mai apropiat posibil de puterea tradițională a hainelor: costumul bărbătesc. Gândiți-vă la Angela Merkel și Hillary Clinton, cu costumele lor cu panatloni. Dar …o femeie-politician într-un costum nu poate merge prea departe cu astfel de elemente bărbătești.
Pe de altă parte, o femeie politician care apare prea feminină atrage critici-reflexe cum că nu radiază putere și nu va fi luată în serios. Ministrul francez Cecile Duflot a fost primită în Parlament cu fluierături și strigăte când a venit la tribună îmbrăcată cu o rochie înflorată. S-a putut face înțeleasă cu mare dificultate.
Sursa: De Correspondent
Foto: pagina personală de Instagram a premierului Jacinda Ardern
