De la începutul anului, românii au căutat cel mai des, pe Google, informații despre: „Game of Thrones”, Facebook, Simona Halep, Dragnea, cum se calculează șomajul sau chiar despre cazul de la Caracal, potrivit unui nou studiu realizat de agenția SEO TargetWeb.
Analiza se referă la cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google.ro în perioada ianuarie 2019 – noiembrie 2019. TargetWeb a identificat astfel unele pattern-uri interesante despre comportamentul pe care îl au românii în mediul online, care sunt cele mai folosite rețele sociale, ce au întrebat, care sunt cele mai căutate evenimente, filme, vedete sau festivaluri.
Din punct de vedere al cuvintelor, volumul mediu lunar al celor mai căutate cuvinte pe Google este:
1. Facebook – 16.600.000
2. Youtube – 9.140.000
3. Meteo – 7.480.000
4. Google – 4.090.000
5. Emag – 3.350.000
6. OLX – 3.350.000
7. Traduceri – 1.220.000
8. Vremea – 1.000.000
9. Mail – 823.000
10. Porn – 823.000
„Dinamica trendurilor în ceea ce privește căutările fluctuează foarte mult și în funcție de perioada anului. Un exemplu foarte bun în acest sens este reprezentat de luna iulie, când în general mulți utilizatori caută rezultatele examenului de Bacalaureat, astfel că este de așteptat că volumul de căutări să crească substanțial, după care să scadă repede. Există însă și o serie de căutări mai generaliste, pentru care volumul de căutări se păstrează ridicat pe întreg parcursul anului. Tot mai mulți internauți folosesc telefoanele mobile și mulți dintre aceștia adresează întrebări pe Google direct prin căutare vocală. Am reusit să identificăm care sunt întrebările realizate prin tastare dar și prin căutare vocală, pentru a ajunge la cele mai concludente rezultate”, explică Iulian Ghișoiu, directorul agentiei SEO care coordonează site-ul www.targetweb.ro .
Cele mai frecvente întrebări pe Internet în 2019
1. Ce zi e azi?
2. Cum să faci bani?
3. Cine este Alexandru Cumpanasu?
4. Când începe școală?
5. Când se schimbă ora?
6. Când e black friday?
7. Cine a inventat becul?
8. Cum să slăbești?
9. Ce este Revolut?
10. Cum se calculează șomajul?
Celebritățile, evenimentele de mare anvergură, filmele dar și anumite emisiuni rămân de asemenea în topul căutărilor ca de fiecare dată. Iată așadar care sunt cele mai populare căutări în materie de celebrități, emisiuni, filme și evenimente.
Persoane/celebrități/filme/evenimente:
1. Game of Thrones
2. Puterea dragostei
3. Simona Halep
4. Dragnea
5. Trump
6. Cazul Caracal
7. Avengers
8. Joker
9. Untold
10. Captain Marvel
YouTube rămâne și în acest an platforma numărul 1 în materie de streaming și video sharing din lume, astfel că este utilizată zilnic de milioane de oameni de pretutindeni pentru a accesa videoclipuri din diverse domenii sau pur și simplu pentru a ascultă muzică. Iată așadar cum arată un clasamant al cuvintelor cu cea mai mare creștere pe Youtube.
Cuvintele cu cea mai mare creștere pe Youtube:
1. Brawl Stars
2. Puterea dragostei
3. Povestea noastră
4. TikTok
5. SOS
6. Billie Eilish
7. Ferma
8. Game of Thrones
9. Dragostea din tei
10. În căutarea adevărului
Din dorința de a fi mereu la curent cu noutățile care se petrec în comunitățile din care fac parte și nu numai, foarte mulți români aleg să obțină aceste informații prin intermediul site-urilor de știri online, care le pot furniza informații importante, aproape în timp real. Iată așadar care au fost cele mai accesate subiecte în 2019.
Subiectele cu cel mai mare interes de cautare despre știrile online
1.Cazul Caracal
2.Alegeri europarlamentare
3.Notre-Dame
4.Alegeri prezidențiale
5.Urzeala Tronurilor
6.Mihai Constantinescu
7.Ordonanța Uber
8.Răzvan Ciobanu
9.Puterea dragostei
10.Brexit