
Schimbarea anotimpului poate însemna mai multe lucruri. Imediat ce frunzele capătă nuanțe arămii, se instalează și o nouă stare de spirit. În această perioadă a anului nu numai că zilele sunt mai reci, dar înseamnă și o tranziție, dezvoltare și schimbare. Iar asta poate să includă și un parfum de toamnă.
Pentru toamnă, există anumite parfumuri care se potrivesc foarte bine cu tipul de stare de spirit în care te afli. Sunt preferate aromele mai intense. De obicei, parfumurile își pierd din intensitate mai repede la temneperaturi reci din cauză că pielea este uscată. Așa că este nevoie de o aromă care rezistă mai mult. Notele bază ar trebui căutate pentru această toamnă, scriu cei de la revista Forbes. Pentru că acestea vor rezista mai mult pe piele, poate vei prefera căldura și confortul unui parfum de patchouli, vanilie sau mosc. Ca regulă generală, pprofilurile parfumurilor de toamnă ar trebui să fie picante, lemnoase și intense. Stilurile fiind însă în permanență redefinite, este bine să fii deschisă și la opțiuni olfactive neașteptate.
Iată care sunt cele mai bune parfumuri pentru toamna 2019, în opinia celor de la Forbes:
Composition No.6 Parfum de la Joya
Sticla rafinată de porțelan negru a acestui parfum este piesa centrală din budoar. Și conținutul magic din interior este la fel de încântător. Are note delicioase de chiparos Fujian, boabe de ienupăr și Yuzu. Apoi se simte o notă distinctă de flori de lotus. La bază este un amestec complex de iarbă, cedru, șofran și ambră care este și aromat și puternic.
OUD Esență de parfum de la Casa Francis Kurkdjian
Acest parfum bogat și senzual de la Casa Francis Kurkdijan sărbătorește senzualitatea, magia și enigma Orientului. Oud Extrait de Parfum este o exprimare olfactivă a unui vis Oriental sau a unui încântător deja-vu. Pune în valoare esențe rare și prețioase cum sunt șofranul, elemi din Filipine, cedru din Maroc, vanilie, oud din Laos și patchouli din Indonezia. Rezultatul este o simfonie de arome spicy.
Fuckin Fabulous Apă de parfum de la Tom Ford
Eticheta explicită și îndrăzneață de pe sticla neagră elegantă a lui Tom Ford este numai un preludiu al aventurii și atitudinii pe care acest parfum le aduce. Acesta combină iuțeala, căldura cu o doză potrivită de dulceață. Simți imediat aroma de salvie și levănțică. Apoi te duce într-un spațiu mai dramatic cu note amărui de migdale, vanilie și floare de iris. Apoi, spre final rămân încântătoarele note de tonka și lemn alb pentru un final extraordinar.
Spiritueuse Double Vanille Apă de Parfum de la Guerlain
O „bijuterie“ a Colecției Exclusive de la Guerlain, Spiritueuse Double Vanille este o esență indulgentă care pune în valoare puritatea și esența vaniliei. Scoate la suprafață și alte fațete ale vaniliei prin contrastul cu alte esențe de top cum sunt bergamota, piper roz și tămâie. În esență, o odă adusă feminității și grației exprimată prin ylang-ylang, trandafirul bulgăresc și iasomia. La bază, bineînțeles, rămâne esența distinctă de vanilie care rămâne pe piele.
Rose and White Musk Absolu de la Jo Malone
Noua serie Absolu de la Jo malone duce simțurile direct în inima parfumului. Varianta aceasta este un tribut adus „trandafirului englez în mijlocul unui deșert arab“. Acest parfum are fațete neașteptate, misterioase și îndrăznețe prin învăluirea simțurilor cu note de trandafir din Damasc. Moscul, ambra și oud se află la bază dându-i o notă de senzualitate și ispitire.
Petite Cherie Apă de parfum Embroided Edition de la Annick Goutal
Apreciat de multe femei, Petite Cherie este un parfum dulce care te poartă în grădini parfumate și pe dealuri pitorești. Dorindu-se inițial un omagiu adus tinereții, Petite Cherie a depășit bariera timpului pentru a deveni dulce, surprinzător și sentimental pentru a fi purtat într-o zi mohorâtă. Note de pere și piersică se pierd în cele de mosc și vanilie pentru un parfum fără vârstă care este și dulce, dar și seducător în același timp. Această ediție limitată vine cu un plus de detalii florale.
Essences Insensees Apă de parfum de la Diptyque
Floarea de tiara care se găsește în Tahiti a fost punctul de inspirație pentru această ediție nouă de Essences Insensees de la Diptyque. Se deschide cu o infuzie spicy de piper roz pentru a-ți trezi simțurile. În esență, o combinație de tiare și frangipani te duce către baza delicioasă și încântătoate de vanilie și condimente.
Citește și: