Intr-o lume in care nu exista limite, o tara intreaga se vede nevoita sa supravietuiasca marginita de ziduri si restrictii. Locuitorii din Cisiordania isi duc viata printre arme, soldati si gratii. Fiecare zi este o lupta pentru pastrarea libertatii, caci in tara lor, altii fac legea! Realitatea de zi cu zi a oamenilor are o “fata” cu totul diferita fata de ceea ce ti-ai putea inchipui.
Pe pamantul sfant al Bethleem-ului, la marginea orasului, acolo unde turistii nu prea apuca sa isi mai plimbe picioarele ostenite de mers, viata se desfasoara altfel. Intr-o zona inconjurata aproape in intregime de zidul de separatie al Palestinei de Israel, mai bine de 6 mii de oameni isi cresc copiii intr-una dintre cele 2 tabere de refugiati din oras. Sunt palestinieni, refugiati in propria tara. Insa asta nu le-a ucis sperantele. Zambetele largi ale copiilor ce te intampina de cum faci primii pasi in “lumea” lor, te indeamna sa incerci sa ii cunosti mai bine. Putini stiu vreo alta limba decat cea nativa, dar sunt dornici sa comunice.
Curiozitatea iti impinge repede pasii pe stradutele inguste ale taberei. Oriunde privesti, zidul de separatie iti sare in ochi precum simti si’un ghimp’n coasta. E greu sa intelegi rolul sau, pana cand nu-i vezi “efectul” de la inaltime. De pe acoperisurile cladirilor, intinderea mare de pamant, “brazdata” de zid, parca expira suferinta unui popor sacrificat pe altarul marilor interese mondiale.
Pentru localnicii din tabara Aida, situatii iesite din comun au ajuns sa fie normalitate. Se trezesc in miez de noapte cu armata israeliana rascolindu-le casa. Nu cauta nimic anume; vor doar sa bage frica in oameni si sa se asigure ca nimeni nu le incalca regulile. In tabara Aida l-am intalnit pe Aker un tanar familist de numai 30 de ani, care isi aminteste cu groaza prin ceea ce a trecut in urma cu cateva luni.
mejdiabu aker -refugiat
“Ne-a fost foarte frica pentru ca nu au intrat doar soldatii obisnuiti, ai armatei, ci a venit o unitate speciala, numita Masada. Aceasta unitate are caini si au dat navala cu totii inauntru, lucru care i-a speriat mult pe copii si pe sotie”.
Raziile nocturne au devenit un obicei in tabara Aida. Localnicii sunt adeseori arestati pur si simplu la intamplare, in functie de suspiciunile pe care le trezesc soldatilor. Aproape ca nu exista tanar refugiat care sa nu fi facut, macar o data in viata, inchisoare. Pentru Aker, numaratoarea intemnitarilor a ajuns la 5.
Nu cer mult: vor sa-si pastreze casele si pamanturile stramosesti. Pentru armata isreliana, insa, asta este adeseori vazut drept un semn de revolta. Asa ca in micul spatiu marginit de zid, apusul soarelui are alt farmec cand il privesti de langa familie, departe de peretii reci ai inchisorilor.
De-o parte a zidului, cei care militeaza pentru libertatea pamantului sunt vazuti drept martiri. De cealalta parte, insa, cei mai multi sunt priviti drept oameni periculosi, teroristi.
Sa fii palestinian in tara ta este un drept contestat aproape zilnic. Drept marturie stau punctele de verificare isreliene, amplasate la marginea oraselor si traversate zilnic de mii de palestinieni ce lucreaza in afara West Bank-ului. Un intreg furnicar se desfasoara in fata ochilor si mai multe porti de fier limiteaza iesirile spre ceea ce a fost, candva teritoriul Palestinei. Regulile armatei sunt foarte stricte aici iar fotografiile si filmarile sunt cu desavarsire interzise.
Pe intreg teritoriul Palestinei, punctele de supraveghere ale armatei israeliene vegheaza, ca niste cerberi, asupra a tot ceea ce misca. Exista insa si zone in care presiunea militara atinge cote aproape de nesuportat. Se simte asta de indata ce intri in orasul Hebron, locul unde chiar in mijlocul localnicilor musulmani, a fost amenajata o asezare de evrei israelieni.
Conditiile in care traiesc palestinienii din acea zona sunt foarte dificile pentru ca soldatii isrelieni incearca sa-i forteze sa isi abandoneze casele si sa evacueze zona Autoritatile orasului privesc neputincioase spre bietii oameni.
In centrul vechi al Hebronului, deasupra bazarului vizitat de mii de turisti, o plasa de sarma este singurul mijloc de separare intre colonisti si localnici. Deasupra bazarului, comunitatea de evrei este ca o enclava: un alt rand de case si un altfel de viata se desfasoara sus, in paralel cu cea a locuitorilor din Hebron. Paza militara este atat de strasnica, incat multi dintre localnici au fost obligati sa isi abandoneze locuintele sau afacerile din zona. Nu au cu ce sa riposteze. O fac doar cu mainile goale. Cisiordania nu are dreptul sa aiba armata, pe motiv ca isrelienii asigura deja paza militara necesara. Insa tensiunile permanente de aici si mortii ce in ultimii ani au umplut pe nedrept strazile in timpul ciocnirilor violente, si-au lasat amprenta asupra orasului. Localnicii tanjesc dupa pace, nu isi doresc razboiul. Vor sa isi traiasca viata in liniste, pe pamanturile ce le-au fost casa inca din vremuri stravechi.
Un text de Vanda Ionițoiu
Citește și: