Rochii decoltate, fuste scurte și pantaloni scurți și maieuri. Toate astea îți vin în minte atunci când te gândești că trebuie să-ți arăți bronzul pe care l-ai căpătat după câteva zile de stat la soare. Dar, înainte de a te expune la soare, trebuie să știi cum îți poți proteja pielea, ca să previi arsurile solare și, implicit, îmbătrânirea prematură a tenului.
Hidratare intensivă
Pielea trebuie hidratată pe tot parcursul anului. Dar are nevoie de o atenție specială înainte de a o expune la soare. „Folosește creme intensiv hidratante, atât pentru corp, cât și pentru mâini sau față, Insistă în zona coatelor și a genunchilor, deoarece, în cele mai multe cazuri, bronzul neuniform apare pe pielea uscată. Cremele se aplică pe pielea umedă, după ce ai ieșit de la duș, prin mișcări circulare, până ce sunt absorbite în piele. Pe lângă loțiuni, bea cel puțin 2 litri de apă zilnic.“, ne sfătuiește dr. Mirela Foitar, medic specialist dermatovenerologie.
Cât de importantă este exfolierea
Celulele moarte de la suprafața pielii pot împiedica bronzarea uniformă. „Este bine ca exfolierea să se realizeze cu cel puțin două săptămâni înainte de plajă, altfel există riscul de iritații și infecții cutanate“, spune medicul. Pentru că tenul este mai sensibil, produsele de exfoliere pentru față trebuie să fie diferite de cele pentru restul corpului. Pentru ten poți folosi un exfoliant pe bază de bicarbonat de sodiu. Amestecă bicarbonat cu apă, până când obții o pastă pe care o aplici pe față timp de 10 minute, după care clătești cu apă călduță.
Pentru corp poți amesteca zaț de cafea cu ulei de măsline sau miere. Întinde exfoliantul cu mișcări circualre, pentru a îndepărta stratul de celule moarte, fără a agresa pielea. Clătește cu apă caldă și aplică o cremă hidratantă.
Piele fină
Urmează etapa îndepărtării părului nedorit. Epilează-te cu cel puțin 2-3 zile înainte de plajă. Dacă folosești ceară sau orice metodă care smulge firul de păr, porii rămân vulnerabili la iritații și infecții cutanate. Imediat după epilare, este recomandat să aplici produse calmante și hidratante.
Cum alegi loțiunea de protecție solară
Evită folosirea produselor cu factor de protecție solară la recomandarea prietenilor sau după ambalaj. „Este important să știi ce fototip ai, iar asta numai un specialist îți poate spune. Există 6 tipuri de fototipuri, însă doar 4 sunt specifice țării noastre. Astfel, fototipurile 1 și 2 vor folosi creme/loțiuni cu SPF 50+, iar fototipurile 3 și 4 creme cu SPF 20-30. Este important și tipul de ten: pentru tenul uscat trebuie aleasă o cremă cu o consistență mai grasă, iar pentru un ten mixt/gras ar trebui o loțiune cu o consistență mai ușoară“, spune specialistul.
Cum se aplică crema
„Aplicarea corectă se efectuează cu 15-30 de minute înainte de plajă, în strat generos, cu repetare la 2 ore dacă este vorba de creme/loțiuni sau la o oră dacă este vorba de sprayuri cu factor de protecție“, explică medicul.
Îngrijirea după plajă
Pielea se poate deshidrata sub acțiunea soarelui. Astfel că, după duș, aplică p loțiune hidratantă. Pentru reducerea senzației de disconfort termic, poți folosi produse pe bază de aloe vera, care au efect răcoritor, hidratant, în timp ce accelkerează repararea și regenerarea pielii. La fel de eficiente sunt și cremele care conțin unt de shea, ulei de jojoba, mentol sau ulei de migdale dulci.
Când te expui
„Este recomandat să stai la plajă dimineața, doar până la orele 10-11, și după-amiaza după orele 16.30-17. Între orele 11 și 16.30 cantitatea de radiații emise de soare depășește limitele admise și, chiar dacă te protejezi, riști să suferi de arsuri solare, care grăbesc îmbătrânirea pielii, duc la apariția petelor maronii inestetice și sunt un risc de a face cancer de piele“, conchide specialistul.
Citește și:
(FOTO) 34 DE IDEI DE A-ȚI PRINDE PĂRUL PE TIMPUL VERII
CUM SĂ-ȚI ALEGI RIMELUL PERFECT. SFATUL SPECIALISTULUI
(FOTO) CUM POȚI ACCESORIZA UN COSTUM DE BAIE BANAL CA SĂ PARĂ UNUL SCUMP