Odată ce pregătirea unui machiaj natural intră în rutina ta zilnică, nu va dura mai mult de 10 minute realizarea acestuia și, în plus va rămane intact întreaga zi.
Nu uita că machiajul este creat pentru a înfrumuseța și pentru a pune în evidență calitățile pe care le ai. Deseori se întâmplă să aplicăm mai mult fond de ten decât este nevoie în speranța că vom obține un ten perfect asemanator cu ceea ce vedem în reclamele anumitor produse cosmetice.
În realitate suntem departe de a obține tenul mult visat și dăm mai degrabă un aspect încărcat al tenului care nu face altceva decât să ne dezavantajeze.
Pentru machiajul de zi ai nevoie doar de un fond de ten bun, o pudră, un rimel pentru alungirea genelor, o paletă de farduri pentru ochi de culori neutre și un ruj sau un creion pentru buze.
Orice machiaj începe prin curățarea tenului, pentru curățare poți utiliza apă micelară. După ce tenul este perfect curat, trebuie să aplicăm o cremă pentru față care să fixeze produsele pe care urmează să le folosim și menține machiajul intact întreaga zi. Aplici apoi fondul de ten pe care îl fixezi cu pudră care ajută la eliminarea posibilității de a-ți străluci tenul excesiv după doar câteva ore.
În zona ochilor folosește o culoare neutră care să te avantajeze, de exemplu, poți folosi de la baza genelor o culoare cât mai apropiată de culoarea tenului tău. Aplică o nunanță de maron mai deschis pe pleoapa mobilă, iar apoi, spre exterior poți aplica o nuanță mai închisă.
Deoarece este un machiaj de zi, este de preferat să folosești un rimel de alungire a genelor.
Ultimul care rămâne de realizat este machiajul buzelor, folosește un creion de buze, un ruj sau un gloss de culoare cât mai naturală și iată că machiajul este gata. Nu este greu de realizat, după cum spuneam dacă intră în rutina ta zilnică, îl poți realiza chiar în 10 minute, însă trebuie să renunțăm la utilizarea acestor produse în exces care nu fac altceva decât să ne dea un aspect strident.