Este cunoscută povestea lui Cuzin Toma, cum că a plecat de acasă la vârsta de 11 ani pentru a-şi depăşi condiţia. A ,,trecut” prin multe meserii: electrician, miner, dansator… dar a devenit actor, unul dintre cei mai cunoscuți din România, o vedetă… Până în prezent a jucat în aproximativ 60 de filme şi este actor la Teatrul Mic unde îl puteţi vedea în ,,Ţinutul din miezul verii”, ,,Scrisori de pe front” şi la Teatrul de pe Lipscani în ,,Pensiune Completă”.
M-am întâlnit cu el la Sala Studio a Teatrului Mic, am vorbit pe scenă, rătăciţi prin decor. Am descoperit un om emotiv, dar curajos, care este dispus oricând să facă schimbări majore în viaţa lui. Vă invit să îi cunoaşteţi o parte din poveste!
Este cunoscută povestea ta. Ai plecat de acasă la vârsta de 11 ani. Dar dacă nu ai fi plecat unde crezi că ai fi fost azi?
Îmi e greu să îmi imaginez unde aş fi putut fi, cert este că într-un fel sau altul aş fi reuşit, indiferent de drumul pe care o luam, să îmi depăşesc condiţia.
Acum, în anul 2019, crezi că mai e posibil ca un copil să reuşească să se descurce singur la o vârstă atât de fragedă?
Da, mai ales în anul 2019! De ce? Pentru că au acces la informaţii, chiar dacă unele dintre ele sunt superficiale, mă refer la cele de pe internet, dar cel puţin copiilor li se lărgeşte în ziua de azi un orizont, iar dacă ceva îi atrage pot să găsească cu uşurinţă informaţii de specialitate. Acum 25-30 de ani, nu aveam acces la informaţii, iar dacă nu aveai acest acces şi nu proveneai dintr-o familie care să facă parte dintr-un mediu cultural sau intelectual era foarte greu să ai acees la educaţie şi, mai ales, la cultură.
Ce au însemnat pentru tine anii în care ai fost în armată?
În anii de armată am învăţat ce înseamnă perfecţiunea, am înţeles ce înseamnă ordine, disciplină şi lucrul în echipă.
Iar mai apoi te-ai mutat în Bucureşti…
M-am mutat în Bucureşti imediat după armată şi am intrat la Facultatea de Sport. M-am acomodat destul de repede pentru că am venit în Bucureşti pentru educaţie şi am fost înconjurat de oameni cu acelaşi interes. În timpul facultăţii am locuit în cămin şi majoritatea erau din provincie, proveneam din acelaşi mediu şi nu am avut o trecere bruscă. După aceea mi-a fost mai dificil, când am început să îmi lărgesc orizontul sau mai bine zis interesele. Trebuie să te cunoşti foare bine, să ştii care îţi este locul din punctul de vedere social, intelectual şi cultural. Dacă îţi doreşti, îţi poţi întrece limitele, dacă nu, rămâi în acelaşi mediu, indiferent de oraşul în care trăieşti.
Îţi mai aminteşti când ai fost pentru prima dată la un spectacol de teatru?
Da! Primul spectacol de teatru la care am fost este ,,DaDaDans”, un spectacol de teatru-dans de Theodor-Cristian Popescu și Florin Fieroiu, ţin minte că îl avea în distribuţie pe Dragoş Bucur. Mi-a plăcut foarte mult! Era un tip de spectacol pe care dacă l-aş fi văzut cu un an-doi înainte de a-mi descoperi dorinţa de cultură nu mi-ar fi plăcut, era un spectacol total diferit la vremea aceea, cu un limbaj pe care eu nu îl cunoşteam. După aceea am văzut spectacolele lui Dan Puric, iar după un spectacol m-am dus la Andi Vasluianu, care era în distribuţie, şi i-am zis că vreau şi eu să dau la actorie… iar de atunci suntem prieteni.
Şi atunci ţi-ai dat seama că vrei să devii actor?
Da, de fapt mi-am dat seama că aş putea să fac acestă meserie. Cum m-am hotărât? Din dragoste, este răspunsul pe care îl dau tot timpul.
Cum a fost admiterea la UNATC?
Emoţionantă şi inconştientă. De fapt, mă contrazic puţin, emoţii am început să am după ce am fost admis, iar la admitere nu eram conştient de ce se întâmplă, dar eram bucuros. Cred că erau nişte zile în care bucuria era în echilibru cu fericirea. După ce am fost admis am intrat în panică, eu nu am trăit emoţia examenului de admitere pentru că nu aveam un pariu, eu câştigasem deja pariul cu mine de a intra într-o facultate.
Cum îţi aminteşti anii studenţiei?
Au trecut repede, nu prea am amintiri. Am fost foarte focusat să învăţ, din primii doi ani de studenţie nu îmi amintesc nimic, nici nu eram prea vorbăreţ. Îmi este foarte greu să vorbesc de facultate, mă ştiu doar la bibliotecă, la repetiţii, întrebând în stânga şi în drepta. În mintea mea toată perioada studenţiei este un proces cu mine, o perioadă în care am evoluat şi pe urma căreia am reuşit să îmi fac o meserie.
Cât de mult s-a schimbat teatrul de pe vremea de când erai student?
Nu cred că s-a schimbat foarte mult, dar a devenit mai complex, mai variat, au apărut şi alte tipuri de spectacole.
Dacă te-aş ruga să îţi faci un portret acum, cum ar arăta?
Sunt ambiţios şi fără frică.
Citește continuarea pe yorick.ro
