Povestea rețetei de azi este simplă: este o rețetă pe care am văzut-o și gustat-o mai demult, în Dublin, într-un restaurant mic și cochet. Am tot refăcut-o de atunci de multe ori acasă, adăugând și eliminând tot felul de ingrediente.
Această rețetă este un cadou atât pentru cei care iubesc gustul acestui fruct, dar și pentru cei care nu-l adoră, dar care vor să încerce să-i mai dea o șansă. Pentru că este un aliment foarte sănătos, care oferă numeroase beneficii, încerc să fac acest aliment cât mai accesibil din punct de vedere culinar, cât mai prietenos.
Avocado este o excelentă sursă de grăsimi mononesaturate și vitamina E. Conține mai multe fibre solubile decât oricare alt fruct și conține o cantitate mare de minerale cum sunt fierul, cuprul și potasiu, dar și de folați. 100 g de avocado conșin aproximativ 19 g de grăsimi, din care 12 g grăsimi mononesaturate.
Nutriționiștii recomandă ca tipurile de grăsimi care trebuie consumate pentru o dietă sănătoasă să fie cele nesaturate, cum sunt cele mononesaturate pe care le putem consuma din avocado. Se presupune că sunt mai bune pentru inimă decât cele saturate.
Cercetările sugerează că grăsimile mononesaturate ajută la protejarea împotriva bolilor de inimă și scade tensiunea arterială. Uleiurile furnizate de avocado conțin acid oleic și linoleic și sunt recomandate ca parte a unei diete echilibrate pentru a preveni colesterolul mărit. Studiile arată că avocado este bogat și în vitamina E plus un grupt de caroteni despre care se crede că ajută la sănătatea ochilor.
Ingrediente pentru rețetă de ouă umplute cu cremă de avocado
Ulei de pătrunjel
1 ½ apă pentru blanșare
sare
1 legătură pătrunjel
1 cană de ulei de măsline extravirgin
Pasta de ardei
2 căni ardei roșii copți
½ cană ulei extravirgin
Umplutura de avocado
12 ouă fierte tari
1 avocado curățat și tăiat cubulețe
2 linguri de muștar
¼ linguriță praf de boia
½ linguriță sare
¼ linguriță piper
1 lingură de ulei de pătrunjel
Pentru ornat
½ ardei roșu tăiat subțire
100 g carne de crab
2 linguri de coriandru tocat
150 g prosciutto copt, crispy și fărâmițat
Pentru uleiul de pătrunjel, se blanșează pătrunjelul timp de 10 secunde. Apoi se dă prin apă rece cu gheață, se scurge și se tamponează pentru a se usca. Apoi, se pune în blender și se formează un piure. Amestecați cu uleiul de măsline.
Pentru pasta de ardei: se scurc ardeii copți și se pasează în blender împreună cu uleiul până se obține un piure. Eventual, se dă prin sită pentru a obține o consistență moale.
Pentru umplutura de avocado: se curăță ouăle și se separă gălbenușurile de albușuri. Se toacă mărunt gălbenușurile și se adaugă bucăți de avocado și restul de ingrediente, apoi se lasă în blender până se obșine o pastă. Se adaugă o lingură de ulei de pătrunjel pentru o deveni verde intens și pentru aromă (poți pune ce cantitate vrei). Se pune într-un poș sau o pungă de plastic tăiată la un capăt
Umple jumătățile de albuș cu umplutură de avoicado și ornează pe deasupra cu bucăți de prosciutto, ardei roșu tăiat și carne de crab asezonată cu ulei de măpsline, sare, piper și coriandru.
Citește și:
Ce este blanșarea?
Mersi
Opărire. Uneori în apa care clocotește se poate adăuga și oțet sau vin (un lichid acid, în orice caz).