Potrivit unui raport publicat recent de U.S. News & World Report, Danemarca este cea mai bună țară din lume în care poți trăi ca femeie și crește un copil. Anul trecut, la aceste două categorii, primul loc era ocupat de Suedia, dar anul acesta vecina ei Danemarca a depășit-o.
Cea mai bună țară în care îți poți crește copilul
Siguranță, grijă față de drepturile omului, un mediu propice pentru egalitatea de gen și un sistem public de educație foarte bine dezvoltat sunt printre factorii care au adus Danemarca pe primul loc atunci când vine vorba de creșterea copiilor. La această categorie, Danemarca a fost urmată de Suedia și Norvegia.
„Aceste țărioferă concedii maternale și paternal generoase, grădiniță gratuit și au sisteme publice de educație foarte bine puse la punct”, spune pentru CNN Deidre McPhillips, senior data editor la U.S. News & World Report.
Cel mai bun loc pentru femei
Danemarca a urcat pe prima poziția în privința celor mai bune țări din lume unde poți trăi dacă ești femeie. Unele dintre motivele care au stat la baza acestei clasificări sunt programele guvernamentale privind egalitatea de gen și o politică de concediu parental foarte flexibilă.
Se știe prea bine că țările din nordul Europei sunt clasificate ca fiind unele dintre cele mai fericite națiuni din întreaga lume. Danezele care eu peste 65 de ani sunt cele mai fericite din Uniunea Europeană. N-ar putea fi o surpriză pentru cineva că țările scandinave se află pe primele locuri pe lista Celor Mai Bune Țări pentru Femei.
„Cele Mai Bune Țări pentru Femei” se bazează pe un studiu al răspunsurilor primite de la aproape 10.000 de femei. Primele 5 cele mai bune țări pentru femei sunt Danemarca, Suedia, Olanda, Norvegia și Canada.
Citește și: