Saraci la buzunare, dar bogati cu duhul! Asa i-a lasat Dumnezeu si asa ii gasesti si in ziua de astazi. Palestinienii din Cisiordania isi primesc turistii cu bratele deschise, iar o incursiunea in “inima” crestinatatii te face sa privesti cu alti ochii lumea din paginile Bibliei.
In varful muntilor Iudeei, departe de tumultul vietii obisnuite, Ierusalimul este paradoxul zilelor noastre. Un oras care freamata de agitatie dar in acelasi timp un loc care insufla o sfintenie ce-ti patrunde pana in maduva oaselor. In Ierusalimul de Est, inima Palestinei, timpul parca trece in sensul invers al acelor de ceasornic. Intins pe culmile si vaile muntilor, orasull iti ofera privelisti largi, pe care abia le cuprinzi cu privirea. Cladirile simple, gri si deloc inalte sunt parca asezate acolo pentru a scoate in evidenta frumusetea locurilor. Fiecare petec de pamant, fiecare piatra, pare ca te intoarce cu 2 mii de ani in urma.
Taramul sfant este locul in care au luat nastere toate cele 3 religii monoteiste din lume: crestinism, iudaism si islamism. Astazi, in Ieruslim, populatia majoritara este cea de evrei
Ca sa-i ajungi la inima, in Orasul Vechi, trebuie sa treci de una dintre cele 8 porti ale cetatii. Odata ce pasesti dincolo de ziduri, pregateste-ti sufletul, caci calea care te va duce spre Mormantul Sfant este una incarcata de semnificatii. Via Dolorosa – sau Drumul Crucii- este traseul parcurs de Mantuitor spre locul rastignirii. Pe calea serpuita, cu o incarcatura Biblica covarsitoare, Fiul lui Dumnezeu a facut 9 opriri, toate insemnate acum pe zidurile vechi ale cetatii. Candva un traseu al patimilor crestinesti, acum Via Dolorosa este un imens bazar, unde turistii risca sa cada in patimile lumesti ale cumparaturilor. Zeci de negustori binevoitori te indeamna sa le incerci condimentele, la preturi accesibile. Sofranul, spre exemplu, este 20 de secheli. Adica putin peste 20 de lei. Sechelul palestinian echivaleaza ca valoare cu leul romanesc iar daca esti un bun negociator, finalul Drumului Crucii te gaseste cu pungile pline.
Imediat ce iesi de pe Via Dolorosa ajungi direct la locasul Sfant, care adaposteste mormantul mantuitorului Iisus. Locul in care anual vin sute de mii de pelerine, sa se inchine
In interiorul Mormantului Sfant este racoare si intuneric. Chiar la intrare , piatra pe care trupul lui Iisus a fost asezat spre imbalsamare, dupa coborarea de pe cruce, iti da furnicaturi pe sira spinarii. Zeci de maini stau lipite de ea, intr-o rugaciune comuna ce trece dincolo de barierile limbii. La numai cativa metri mai departe, alti credinciosi se reculeg, langa Biserica Invierii, constructia care adaposteste piatra Mormantului Sfant. Se intra in grupuri de cate 5 si nu se sta mai mult de 30 de secunde. Dar sentimentul cu care iesi de acolo…dureaza o viata. La iesirea din Orasul Vechi, nu departe de poarta Leilor –una dintre cele 8 porti ale cetatii, o bucatica de pamant rupta parca din Rai te asteapta sa ii descoperi frumusetea: gradina Ghetsimani si biserica care adposteste ultimul loc de rugaciune al Mantuitorului si singurul in care Iisus si-a dezvelit latura vulnerabila, umana. Aici, ca si in orice alt loc al taramului Sfant, o lume intreaga simte la fel! Orice turist respira harul divin al iubirii, indiferent daca il are deasupra pe Allah, Avraam sau Dumnezeu.
La numai 10 kilometri de Ierusalim, marginit de ziduri la care chiar si Iisus ar varsa lacrimi amare, Bethleemul pare ca este tot timpul bucuros de oaspeti. Orasul este sarac dar primitor. Supravietuieste numai din turism iar Dumnezeu parca a avut grija sa-i asigure traiul: in mijlocul sau, sute de mii de crestini se aduna in fiecare an, la Biserica Natalitatii. Aici, intr-un lacas mic – candva, o simpla iesle- Fecioara Maria L-a daruit oamenilor pe pruncul Iisus. Locul parca emana sfintenie: un petec de marmura, in forma de stea, te face sa iti inclini capul si sa te lasi patruns de insemnatate. Deasupra lui, biserica se inalta semeata, in mijlocul pietei centrale a “Casei painii”, semnificatia ebraica a Bethleemului . Odata iesit din ea, Cel de Sus iti calauzeste pasii pe acelasi drum facut de Maica Domnului dupa nastere. Prigoniti de Irod si obligati sa fuga in Egipt, Fecioara Maria si-a luat pruncul si a pornit la drum. S-a oprit dupa numai cateva sute de metri, intr-o pestera, pentru a-l hrani. Astazi, locul in care a poposit a capatat numele de “Grota Laptelui” si pastreaza in ea miracolul trecerii divine.
Grota laptelui este unul dintre putinele locuri din lume in care exista o icoana a Fecioarei Maria intruchipata in rol de mama, alaptandu-l pe pruncul Iisus
Peretii ii sunt in totalitate albi iar femeile ce ii ating devin fertile. Marturie stau zecile de poze si scrisori trimise de cupluri ce au simtit minunile infaptuindu-se in viata lor. Milioane de crestini ii calca pragul anual, in pelerinaje care strabat dealurile si vaile stancoase ale Palestinei, pe drumuri ce te poarta de la Ramallah la Hebron si de la Bethleem la Nablus. Doar cateva zeci de kilometri le despart iar timpul zboara cand privirea iti este acaparata de intinderea secetoasa care ajunge pana la poalele muntelui Garizim. Aici, orasul Nabluce este dornic sa iti destainuie secretele si sa te faca parte a unei vieti sociale destul de agitate. Intr-unul dintre cele mai mari bazaruri existente in Palestina, narile iti sunt placut gadilate de tot felul de miresme si arome. Aici poti sa incerci una dintre “minunile” gastronomice ale Orientului Mijlociu: knafe- o placinta dulce, cu aluat pe baza de fidea, care pur si simplu ti se topeste in gura. Knafe se serveste calda, insiropata bine, dupa ce a stat cateva minute la cuptor. Aspectul nu este deloc comercial dar gustul este…aproape divin!
In orasul care pare sa nu doarma niciodata, lucrurile se misca cu repeziciune. Traficul este intens iar localnicii sunt zambitori si dornici sa te ajute cu ce pot.
Nablus este al doilea oras ca marime, din Palestina, tocmai de aceea ritmul vietii aici este foarte trepidant. Majoritatea populatiei de aici este alcatuita din musulmani iar in apropierea orasului exista unica comunitate de samariteni din lume
Sa patrunzi in casa unui samaritean si in inima acestei mici comunitati este ca si cand ai fi in preajma Domnului. Unul dintre marii preoti imi impartaseste din misterele care au facut ca samaritenii sa dainuie mii de ani. Au mai ramas 800, aceiasi cu cei din pilda pomenita de Iisus. Sunt cu totii adunati la poalele muntelui sacru, Garizim si traiesc dupa reguli bine stabilite.
In ziua Sabatului, samaritenii nu fac absolute nimic. Nu folosesc electricitatea, nu se uitam la televizor, nu raspund la telefon, nu mananca alimente preparate termic, in schimba se rugam de 7 ori, cate 7 ore.
Ca sa supravietuiasca, au mai schimbat, treptat, regulile. Numai asa pot duce mai departe o filosofie pierduta in negura timpului. Iar ca jurnalist, nu poti decat sa-ti pleci capul in fata darzeniei cu care isi duc mai departe obiceiurile si sa admiri aceasta lume mult mai simpla si mai pura decat cea cu care am esti obisnuit.
Text și poze de Vanda Ionițoiu
Citește și: