Cât durează cu adevărat să-ți afli iubirea?
Când aveam 40 de ani, un șir lung de eșecuri în dragoste m-a făcut să cred că dragostea nu este altceva decât o chestiune fabricată de literatură, o fantezie promovată excesiv de Hollywood. Totuși, în ciuda acestei credințe, nu mi-am pierdut speranța, pentru că simțeam „nevoia“ să-mi continu căutarea după o relație.
La mijlocul anilor 1980, mă aflam pe o insulă din Caraibe, profitând de un salariu mare în domeniul educației, locuind într-o vilă fabuloasă cu piscină pe o plajă privată de unde vedeam apusurile peste mare. Uau! Puteam să iau pe oricine cu mine, pentru petrecerea unei perioade extraordinare. Puteam agăța așa „Hei, cutăriță, de ce nu vii să ne petrecem vremea în vila mea din Caraibe?“. Deși am încercat de câteva ori și nu a funcționat niciodată, nu m-am dat bătut.
Într-o zi, la clubul de yacht de pe insulă, am cunoscut o femeie singură, absolut încântătoare, care se plimba cu barca pe mare cu prietenii. După un prânz și câteva întâlniri, am dat drumul la replica mea chemare în vila mea. După câteva momente de tăcere, m-a privit în ochi și mi-a răspuns: „Nu pot să fiu cu tine…ești prea sărac“. Deși pe moment era de parcă mi-ar fi dat un pumn în față, am răspuns: „Mulțumesc, aveam nevoie de asta“.
Mergând pe plajă în drum spre vilă, m-am gândit la răspunsul ei care cumva mi-a zguduit viața. Prea sărac? Eram sănătos, aveam bani, un job grozav, o vilă uimitoare. Și, în mod repetat îmi tot venea în minte acest gând: „Cum de nu pot fi fericit cu toate aceste lucruri minunate pe care le am?“ În loc să plâng după lucrurile pe care nu le aveam, am început să mă concentreze și să aprecieze „darurile“ pe care deja le aveam.
Într-un timp scurt, am devenit atât de ocupat bucurându-mă de viața mea, încât nu am mai simțit nevoia unei „partenere“. În acest proces, s-a întâmplat ceva magic: am început să mă iubesc. Înainte, când mă uitam la mine în oglindă, îmi tot țineam predici despre ce nu sunt în stare să fac și unde dau greș. Gânduri pe care le recunosc acum ca programe subconștiente de auto-sabotare pe care le-am căpătat în copilăria mea, care nu a fost nici pe departe una ideală. În scurt timp, am putut să mă privesc și să apreciez trăsăturile de caracter pozitive pe care le-am căpătat de-a lungul vieții.
În procesul de rescriere a gândurilor subconșiente, înlocuind programele negative cu afirmații pozitive, am experimentat o transformare magică. Odată ce am învățat să mă iubesc, viața s-a transformat în mod magic din purgatoriu în Raiul pe Pământ. În mod interesant, neavând „nevoie“ de o parteneră, au apărut oportunități când multe potențiale partenere minunate au intrat în viața mea. Succesul acestei transformări este exprimat în 20 de ani de experimentat „efectul luna de miere“ cu partenera mea de viață, Margaret.
Lecția este profundă: pentru a experimenta IUBIREA în această lume, trebuie mai întâi să ne IUBIM pe noi înșine. Altfel, relațiile noastre sunt co-dependente, adică suntem dependenți de celălalt partener pentru a ne furniza iubirea pe care o căutăm. Interesant, în programele de schimbare a credințelor la care am participat, între 80 și 90% din toți participanții nu au ieșit pozitiv la credința „Mă iubesc pe mine însumi“.
Îmi doresc pentru voi toți să puteți sta în fața unei oglinzi, să nu vă auto-criticați, și să spuneți cu sinceritate „Mă iubesc pe mine însumi“. Odată ce câmpul vostru energetic vibrează pe frecvența IUBIRII, printr-o rezonanță armonică, vă veți simți cufundați într-o lume plină de pace, armonie și, bineînțeles, IUBIRE.
Prof.dr. Bruce Lipton
sursa: upliftconnect.com
Citește și:
