Maria Sharapova, câștigătoare a cinci turnee de Grand Slam, a anunțat miercuri că se retrage din tenis. Anunțul l-a făcut într-un articol, publicat în Vogue, cu titlul: „Tenis – Îmi iau la revedere”.
„O să-mi fie dor în fiecare zi. O să-mi fie dor de antrenamente și rutina zilnică: Trezitul devreme, să-mi leg șiretul la piciorul stâng înainte de cel drept și să închid poarta terenului înainte să lovesc prima dată mingea pe ziua aceea. O să-mi fie dor de echipa mea, de antrenorii mei. O să-mi fie dor de momentele din timpul antrenamentelor în care stau cu tatăl meu pe banca antrenorului. Strângerile de mână – de succes sau eșec – și sportivii, indiferent că știu sau nu, care m-au împins să dau ce-i mai bun”, a mărturisit Maria Sharapova, potrivit CNN.
„Acum, când mă uit în urmă, îmi dau seama că tenisul a fost muntele meu. Calea mea a fost plină suișuri și coborâșuri, însă vederile de la cel mai înalt punct au fost incredibile. După 28 de ani și cinci titluri de Grand Slam, sunt gata să escaladez alt munte – să mă întrec pe un alt tip de teren”, a completat sportiva.
Rusoaica, fost lider mondial, a devenit cunoscută în 2004, atunci când a câștigat titlul de la Wimbledon, la tineret, la vârsta de 17 ani. Ea a învins-o atunci pe Serena Williams.
Apoi a câștigat de două ori turneul din Franța, o dată turneul Australia și o dată turneul US Open.
În 2016, în urma unor teste a reieșit că a consumat o substanță interzisă, meldonium, la turneul din Australia și a fost suspendată timp de 15 luni.
Ea a revenit pe teren în aprilie 2017, însă nu a reușit să atingă aceleași perfomanțe ca la începutul carierei.
Maria Sharapova a strâns o avere de 38 de milioane de dolari în cariera sa.
Citește și:
Agnieszka Radwanska: „Ca jucătoare de tenis, nu aveam o viață normală“