Există anumiți oameni care întotdeauna se vor agăța de fibrele inimilor noastre. Acei oameni peste care, într-un final, vom trece, dar care pentru care vom avea întotdeauna un fel de dragoste delicată, precaută. O dragoste care înțelege că fiecare dintre noiu este ca un fulg de nea complex – cu adevărat unic – și care știe cum să ne facă să ne topim precum zăpada.
Aceasta este natura reală a experiențelor pe care le-am avut iubindu-ne. Este aceea care ne face să credem că nu există limite, dar nici posibilitatea unor „pentru totdeauna“ – „pentru totdeauna“ nu este realitatea acestei vieți, ori a unui fulg de nea. Ambele trebuie să ajungă la un final – un final care ne cere să punem la îndoială ceea ce am crezut că este real și definitiv, și ceea ce am crezut că este frumos și unic.
Poate că e vorba de o neînțelegere. Că nu ne gândim niciodată la „foștii“ sau „fostele“ odată ce ies din viețile noastre, pentru că deseori contrarul este adevărat. Mai corect este, însă, că ducem cu noi momente, amintiri și sentimente care rămân, înfășurate într-o bucățică din carnea noastră, ori anumite tipare legate între ele cu care le-am putea asocia.
Deseori, nu ne acordăm permisiunea de a jeli – pentru a conștientiza pe deplin efectul pe care cineva l-a avut asupra noastră și pentru a onora spațiul pe care acesta l-a ocupat în viața noastră. Adevărul este că relațiile sunt cele mai importante pentru noi, oamenii, chiar dacă pretindem că nu este așa. Este scris în ADN-ul nostru pentru a ne conecta și a stabili legături unii cu alții.
Totuși, nu trebuie să uităm un lucru important: dacă ne e dor de cineva, nu înseamnă că ne este dat să fim cu acel cineva. Faptul că ne lipsește cineva nu înseamnă că trebuie să ne arunce din nou în brațele acelei persoane. Aceste sentimente care ne bântuie sunt o tentativă de reconciliere cu ceea ce a fost odată: este despre cum cădem la pace cu viața pe care obișnuiam să avem, dar care nu mai există.
Ca oameni, încercăm să dăm un sens vieții – pentru că dacă nu facem asta, dacă nu dăm un sens acestei călătorii, care mai e distracția? Să înțelegem cum să ne gestionăm emoțiile este uneori greu, pe măsură ce acestea întotdeauna se schimbă. Suntem oare conștienți că ne lipsește o anumită persoană, sau e ceva ce trece pe lângă noi? Putem oare să întoarcem spatele unui astfel de sentiment?
La ședinețele de meditație, suntem învățați să înfruntăm lucrurile direct. Să acceptăm ce este aici, să simțim pe de-a întregul, și apoi să-i permitem să plece atunci când a venit vremea.
Deseori, interpretăm greșit și credem că „stai puțin, nu mi-a trecut, am nevoie de persoana asta înapoi în viața mea“ – dar nu e același lucru. Este foarte bine să mergem mai departe în viața noastră, chiar în timp ce ne este dor de cineva.
Mi-e dor de prietenii de la grădiniță, dar asta nu înseamnă că nu mi-am făcut alți prieteni. Amintirile despre prieteniile trecute chiar mă încurajează să-mi fac unele noi. La fel ar trebui să se întâmple și cu relațiile de dragoste. Îi vom prețui întotdeauna pe cei care ne-au atins inimile, de la care am avut de învățat și care ne-au oferit bucățele din sufletele lor. Este de înțeles. Dacă nu ne-am aminti de ei, ne-am priva de această frumoasă experiență de intimitate din viața noastră.
Alegând să prețuim sentimentele, decât să ne admonestăm pentru că simțim, ceva se schimbă în interiorul nostru. Ne dăm seama că este bine să iubim din nou, chiar dacă ne lipsește ceva sau cineva din trecut.
Fă pauză o secundă și lasă trecutul să existe. Dă-ți seama că ceea ce rămâne cu noi este doar o amintire – și vezi cine vrea să meargă în călătorie alături de tine…acum.
Un text de Lisa Mălureanu
Citește și:
