O adevărată lecție de viață ne dă o româncă stabilită în Italia, unde în urmă cu 13 ani a suferit un grav accident rutier care a imobilizat-o într-un scaun cu rotile. La fel ca orice persoană cu dizabilități, Monalisa Munteanu își dorește respect. Nu milă, nici compasiune.
Avea numai 16 ani atunci când s-a întâmplat accidentul. Cu zâmbetul pe buze însă, Monalisa a depășit toate traumele dovedind că este o femeie foarte puternică. Acum este un exemplu pentru noi toți și încearcă să schimbe mentalități și să ajute persoanele cu dizabilități să fie reintegrate în societate
Monalisa locuiește în Italia, are propria ei afacere în domeniul imobiliar, este mama unui băiat. Luptă pentru drepturile oamenilor care-și duc viața într-un scaun cu rotile, fiind voluntar la cel mai mare centru de medical de reabilitare din Italia, și revine frecvent în România pentru a atrage atenția asupra greutăților cu care se confruntă persoanele cu nevoi speciale din țara noastră.
În urma unuli astfel de accident oamenii reacționează diferit: sunt oameni care rămân prizonieri în scaunul cu rotile sau oameni care aleg să se adapteze și să-și ducă viața mai departe, normal, redescoperindu-se și apreciind viața mult mai mult decât au făcut-o până atunci sau decât o fac oamenii care nu au probleme de sănătate. „Eu am avut familia aproape care m-a ajutat foarte. Imediat după am început să lucrez foarte mult, implicându-mă în multe activități și proiecte. Erau proiecte fie pentru prevenirea accidentelor rutiere fie pentru reintegrarea în societate a persoanelor cu dizabilități. Și atunci mi-am revenit și eu. Nu am avut timp să-mi plâng de milă, nici nu sunt genul pentru că sunt un om pozitiv, care nu și-a pierdut niciodată zâmbetul. Mă uitam de curînd la niște poze de acum 13 ani, destul de repede după accident. Eram o copilă și nu știam ce o să mă aștepte și aveam și atunci zâmbetul pe buze. “, a declarat Monalisa într-un interviu pentru Antena3.
„Suntem niște foarte activi, diferă doar modul prin care ne deplasăm“
Accidentul a avut loc în Italia, în urmă cu 13 ani. Monalisa Munteanu mergea des în Italia, pentru că aproape toată familia ei se mutase acolo. Acum trăiește în Italia, și vine foarte des în România. „Diferența între cele două țări este mare. Și când spun asta mă refer în primul rând la mentalitate. Persoanele cu dizabilități nu sunt privite pe stradă cu compasiune, așa cum pățesc în România. Aici mi se întâmplă deseori să mi se spună: „Săraca de ea!“ sau „E tânără și frumoasă, dar păcat de ea!“ Asta nu este OK. La ultimele proiecte la care am lucrat am încercat să transmit mesajul că faptul că ne mișcăm pe patru roți nu schimbă absolut nimic. Suntem niște foarte activi, diferă doar modul prin care ne deplasăm. Aș vrea ca acest mesaj să ajungă la oameni, să nu ne mai privească precum niște persoane neajutorate, și care gata, viața noastră s-a terminat. Acesta este mesajul pe care vrem să-l transmitem. “
Monalisa Munteanu este mama unui băiețel pe care l-a născut atunci când se afla deja în scaunul cu rotile. Era foarte tânără, avea 21 de ani. „Și eu și tatăl lui Ianis ni l-am dorit foarte mult. Și nu am avut nicio clipă teama că nu aș putea să-i ofer totul din cauză că sunt în scaunul cu rotile. Și așa a și fost. Ianis are o copilărie normală și fericită și nu simte nicio clipă problema mea sau limite de vreun fel. Adică facem absolut totul. Și atunci totul este o normalitate. Spune deseori că este norocos să aibă o mamă ca mine pentru că atunci când ne plimbăm mai obosește și se urcă în brațe la mine și gata. Privește foarte mult partea bună a lucrurilor. “
„Aș vrea să nu avem bariere de niciun fel“
„Atelierul cu vise“, al cărei ambasador onorific este, reprezintă un proiect prin care se încearcă reintegrarea persoanelor cu dizabilități în sport și alte activități. „Particip la toate proiectele de acest fel pentru că vreau să mă întorc în țară cu drag, vreau ca Ianis să-și cunoască rădăcinile și să învețe foarte limba română și să ne simțim bine. Adică să nu avem bariere de niciun fel. Pentru că dacă eu am barierele, atunci le are și el. Lucruri de genul acesta aș vrea să evit. De aceea, în momentul de față mă aflu acolo , vin aici încercând să schimb ceva câtuși de puțin.
Părerea mea este că ar trebui educarea, informarea încă de la copii. Din toate punctele de vedere. Educația de la vârste fragede înseamnă ca un copil să nu creadă că o persoană în scaun rulant nu are nimic, nu te mușcă. Să aibă curajul să se apropie, să privească precum o normalitate. Dacă de mici copii învață lucrul acesta, ajungând adolescenți sau adulți sar altfel să dea o mână de ajutor când văd pe cineva la nevoie. Sau, dacă au o mică afacere, să pună o mică rampă, că nu e mare lucru. Astfel, de la micile lucruri se poate ajunge la cele mari. Am văzut multe diferența în Italia încă din faza critică în care am fost imediat după un grav accident rutier și poate că aș avea multe sfaturi de dat aici. Dar important este să vrem. Dacă punem mână de la mână reușim să facem un mic pas“, a conchis Monalisa Munteanu.
sursa foto: Facebook
Citește și:
