Nu, filmele românești nu sunt tocmai succese de public. Nici măcar cele care iau premii la mari festivaluri internaționale. Nu o dată mi s-a întâmplat să merg într-o seară de weekend oarecare la un mall din București și să se nimerească să fim doi trei oameni în sală la un film românesc. „Dar de ce e așa gol?” o întrebi pe domnișoara care îți arată schema cu verde și roșu a sălii, ca să-ți alegi un loc. „Știți, așa e la filmele românești… Nu prea vine lumea.”
Ceea ce însă n-a fost cazul deloc la „Moromeții 2”, proaspăt intrat pe ecrane, cu mult tam-tam încă dinainte de lansare. Se pare că în ciuda sau tocmai datorită succesului pe care l-a avut prima parte din „Moromeții”, unul dintre cele mai iubite filme românești din toate timpurile, publicul a dat buluc la a doua parte, pe care Stere Gulea a întârziat mulți ani s-o facă. Atât de mulți, încât Victor Rebengiuc – cel de a cărui imagine se leagă atât de puternic figura personajului lui Marin Preda, încât până și taximetriștii povestesc cum l-au dus cu mașina pe Ilie Moromete – a refuzat să mai joace, pentru că e prea departe de vârsta personajului…
Și totuși, așa cum spuneam, „Moromeții 2” se pare că este în acest moment, la puțin timp după lansarea în cinematografe, pe cale să devină cel mai vizionat film românesc de după 2000. E deja un succes de public. Un succes de public la baza căruia stă în primul rând nostalgia. Nostalgia după lumea lui Preda, după imaginile acelea superbe care ne-au fermecat tuturor multe ore din viață, nostalgia după umorul irezistibil și acid al lui Moromete, nostalgia după Poiana lui Iocan, acel topos desăvârșit al românismului, nostalgia după acea senzațională imagine de final, cu Moromete și Niculae care se pierd în ceață.
„Moromeții 2” pornește, însă, de la alte premise și, deși până în acest moment succesul de public este real și curiozitatea funcționează și ea ca un bun agent de PR, chiar și când cronicile nu sunt întotdeauna favorabile, realitatea pe care spectatorul o descoperă în cele aproape două ore de proiecție e oarecum diferită. În primul rând, Stere Gulea are de data asta în mână un cu totul alt tip de material literar. Dacă romanul „Moromeții 1” este iubit de toată lumea, nu aceeași este situația cu cel de-al doilea volum, în care Preda e silit să facă pact cu regimul, în care forța narativă e departe de cea din primul volum, în care Niculae crește și devine activist. Îndrăgostit de Marin Preda și fiind sigur că multe dintre paginile volumului 2 au fost scrise împotriva propriului spirit și a propriei gândiri, Stere Gulea alege o soluție de compromis pentru scenariu. Combină fragmente din „Moromeții 2” și „Viața ca o pradă” și schimbă construcția personajelor pe ici-pe colo, după cum crede el că ar fi gândit cu adevărat Marin Preda, dar ar fi putut s-o facă… Gulea mărturisește în interviuri că a rescris cu mâna lui ceea ce a gândit Preda, pe ideea că adesea el s-a identificat cu personajul lui Niculae.
„Ca literatură, cred că volumul II nu e la fel de bun ca primul. Nu-mi place cum e scris. Stilul indirect al cărţii nu te invită la lectură. Dincolo de acest aspect, nu voiam să intru în toată acea poveste specioasă cu ceea ce se întâmplă după colectivizare în sat şi atmosfera tensionată dintre găştile care se carotau una pe alta. Nu mi se părea că e un subiect atractiv pentru un film. Ca să nu mai reamintesc cum au făcut, de fapt, comuniştii colectivizarea. Nu-mi plăcea nici ideea că Niculae era activist de partid. Cred că a fost un context nefericit pentru Preda că a trebuit să scrie volumul ăsta. Sunt convins – deşi e greu de spus – că l-ar fi continuat altfel dacă nu erau acele vremuri”. Una peste alta cert e că în filmul care rulează acum pe ecrane Niculae nu e tocmai un activist de partid. Și, deci, nu respectă povestea din roman. La urma urmei, trăim în secolul 21, comunismul este considerat cel mai mare rău care s-a abătut asupra României în ultimul secol, au trecut 30 de ani de la Revoluție, serbăm Centenarul Marii Uniri… cum ar fi putut să-și asume Stere Gulea riscul de a fi fidel unui roman în care eroul principal face propagandă comunistă?
Citește continuarea pe yorick.ro