
Testată şi de noi în bucătărie, a rezultat o friptură fragedă şi gustoasă cu un sos de portocale rafinat şi delicat.
Ingrediente:
– 800g file de porc
– 1 portocală
Pentru marinadă:
– cîte o linguriţă de rozmarin, oregano, cimbru
– 3 căţei de usturoi
– 1-2 foi de dafin
– coaja rasă de la o portocală
– sucul de la ½ portocală
– sare şi piper
– 50ml vin alb
Pentru sos:
– 2 portocale
– sucul de la ½ lămâie
– 75g unt
– 100ml vin alb
– 1 linguriţă de miere
– sare şi piper
Pentru un sos mai consistent adaugă puţină făină sau amidon alimentar.
Preparare:
Cu usturoiul pisat unge fileul de porc, apoi stropeşte-l cu sucul de portocală şi vinul alb. Presară peste el amestecul de condimente. Acoperă vasul şi lasă carnea la rece câteva ore. Încălzeşte o tigaie cu două linguri de ulei şi rumeneşte carnea pe toate părţile. Pune carnea într-un vas termorezistent căptuşit cu felii de portocală, acoperă şi dă-o la cuptorul încins, la foc mediu. După 30-40 de minute descoperă vasul şi mai lasă carnea să se rumenească 15-20 de minute la foc iute.
Pentru sos, rade coaja portocalelor şi pune-o într-un vas. Peste coaja rasă pune sucul de lămâie şi de portocală, mierea, vinul, sare, piper şi pune la fiert la bain marie. Taie untul în cuburi şi adaugă unul câte unul în sosul de pe foc, amestecând continuu până se topeşte fiecare. Când sosul s-a legat, ia-l de pe foc. Serveşte feliile de friptură stropite din belşug cu sos, alături de felii de portocală şi salată verde.
Citeşte şi:
TARTINE CU AVOCADO ŞI SOMON. UN APERITIV PENTRU FAMILIE ȘI PRIETENI