De la stiluri vestimentare la postări pe Instagram. creierele noastre unice contrurează diverse idei în mod obișnuit. Unele idei pot schimba regulile jocului, iar altele ne mențin pe drumul pe care mergem deja. Deși fiecare idee ar putea fi discreditată, în același timp poate deveni monumentală. Dr.Seuss a scris la un moment dat: „Nu contează ce este; contează ce poate deveni.“Unele dintre cele mai prolifice mișcări sau capodopere creative a fost create prin efectul bulgărelui de zăpadă – când începutul unui anumit lucru a dus la altul.
Cu un feedback din partea oamenilor potriviți, ideile noastre au potențial să se dezvolte în direcția care trebuie. Din moment ce ne dezvoltăm în lumina comunității, este esențial să identificăm acei oameni pe care ni-i dorim parteneri la viziunea noastră.
Iată cele patru tipuri de oameni pe care întotdeauna ni-i dorim în echipa noastră:
Oameni cărora chiar le pasă de noi
Acești oameni nu caută să fie la concurență cu noi pentru că, în final, ei nu-și doresc decât să ne vadă cum avem succes. Deseori, când obținem sfaturi cu influențe negative, ne simțim învinși, necorespunzători și nesiguri. Oamenilor cărora chiar le pasă de noi ne vor aminti de scopurile noastre astfel încât să nu ne compromitem originalitatea. La fel de bine, ei ne oferă un feedback real, constructiv, care va scoate la suprafață cele mai bune puncte ale ideilor noastre.
Oameni care au experiență
Ideile noastre au nevoie de feedback și de mentorat de la oameni care au experiență în același domeniu de activitate sau aceeași arie de interes sau de afacere ca și a noastră. Pe lângă faptul că ne pot da sfaturi punctuale, ei ne pot împărătăși și provocările personale pe care le putem întâlni și noi pe parcurs. Pe măsură ce avansăm în hotărârea noastră, acești oameni pot deveni buni mentori și ne pot ghida prin întregul proces, știind ce poate să facă ideile noastre să se dezvolte cel mai bine. De asemenea, ei ne pot spune și ce nu trebuie să facem și de ce trebuie să ne ferim.
Oameni cu care putem colabora
Unele dintre cele mai bune branduri din lume în prezent sunt legate de colabărări și parteneriate de succes cu alte companii. De ce? Pentru că în mijlocul diferențelor noastre, cu toții încercăm să ajungem la oameni. Când alegem să-i vedem pe competitori ca o comunitate a noastră, deschidem ușa unei camaraderii care poate aduce valoare reciprocă semnificativă. este important să ne susținem unii pe alții, având în vedere că mergem pe același proces de idei. Creează un fel de simț al unității, de care avem nevoie disperată în toate domeniile de studiu.
Oameni asupra cărora ideile noastre vor avea impact
Toate ideile pe care le creăm au un impact asupra cuiva – fie că este vorba de mamă, de un prieten sau de o întreagă generație. Ei sunt audiența noastră și datorită acestui lucrur, vocea lor contează în construirea scopului final al ideii noastre. Ei vor fi cei care vor defini metoda noastră de atingere a scopului și ne vor ajuta să ne răspândim ideea. Fără audiența noastră, ideea poate eșua în a avea un rezultat. Ne învață cum să menținem relevanța în mediul social.
Suntem mai mult decât capabili de succes în orice ne punem în minte. Când mergem înainte știindu-ne valoarea, suntem capabili să facem diferența între sfaturi bune și critici contraproductive. Când permitem vocilor pozitive să construiască alături de noi, ideile noastre se dezvoltă în noi oportunități pe care lumea le poate experimenta.
Citește și: