Pianista Alexandra Dariescu: „Muzica e viață, e culoare, energie“

S-a născut la Iași, dar trăiește de la 17 ani la Londra. Alexandra Dariescu a devenit un nume foarte cunoscut pe arena concertistică internațională. A studiat la Conservatorul Regal din Manchester și la Conservatorul „Guildhall“ din Londra, iar acum se află în plină ascensiune.

În luna noiembrie, pianista Alexandra Dariescu va aduce în România un spectacol care inovează formatul tradițional de concert, „The Nutcracker and I“. Este vorba despre un spectacol inovator, modern, care îmbină muzica, dansul și tehnologia, creând o experiență unică și fermecătoare. „The Nutcracker and I by Alexandra Dariescu“ a fost lansat în decembrie 2017 în Londra, la Barbican’s Milton Court Concert Hall, biletele fiind epuizate în 10 ore. 35% din spectatori au fost sub vârsta de 31 de ani

Performanțe după performanțe, premii după premii… O carieră absolut fascinantă pentru o tânără. Cum a început povestea dvs cu muzica?

Alexandra Dariescu: Una dintre cele mai frumoase amintiri de când eram mică este imaginea pe care o am și acum în minte: la masa plină de creioane colorate, cu cărți de povești și hârtii albe, pe care desenam, înconjurată de plăcile de odinioară la care ascultam povești muzicale: Cenușăreasa, Cipollino, Albă că Zăpada… Muzica împletită cu cuvinte, cu imagini pe care încercam să le desenez din istorioarele pe care le ascultam cu atât de mult drag! Apoi, în vacanțe, când eram la focul de tabără împreună cu mulți copii și cântam cântece frumoase, acompaniate de mama la chitară. În prima zi de școală, când am intrat în sala doamnei de pian și am văzut pentru prima dată un pian negru atât de mare, înconjurat de afișe imense pe pereți ale unor pianiști de renume. Imaginile sunt și acum atât de vii în mintea mea. Acestea sunt primele amintiri din povestea mea cu muzica.

– De ce pianul? Ce v-a atras?

– Mama mea a cumpărat o pianină înainte de a începe școala, iar dragul de acest instrument a venit foarte natural, ca o prietenie de viață, care începe ușor și care destăinuie lucruri noi în fiecare zi.

– Cum a fost copilăria dvs?

– Am avut o copilărie frumoasă, înconjurată de familie și mulți copii. Am fost tot timpul încurajată de familie, dar niciodată împinsă să studiez. A venit totul de la mine și câteodată cu un simţ de convingere de nedescris: la 10 ani aveam primul concurs internațional în Italia. Am hotărât că nu voi merge în vacanță la mare cu ai mei, ci voi sta acasă, să studiez la pian. După îndelungi discuții și supărări, am reușit să-i conving pe ai mei să mă lase să stau cu bunica. Am studiat în fiecare zi ore în șir, am cântat în Italia și am luat Premiul I. Nu pot descrie satisfacția pe care am simțit-o. Iar de fiecare dată când mă gândesc la așa momente, știu că e vital să îmi ascult intuiția.

– Când ați plecat din țară și de ce?

– Înainte de a împlini 17 ani am câștigat o bursă integrală de un an în Anglia, așa că am plecat pentru a studia clasa a XI-a la Pocklington School. A fost cea mai bună șansă de a lua contact cu un alt sistem de învățământ, un an care m-a maturizat, care m-a învățat să fiu independentă și de a continua călătoria lungă de a-mi trăi visul.

– Spuneați într-un interviu că dvs și pianul ați fost predestinați unul celuilalt. Când și cum v-ați dat seama de asta?

– La 9 ani am avut debutul cu orchestra. Îmi amintesc și acum atât de clar cât de multe emoții aveam, rochița pe care am purtat-o, cum m-am simțit pe scenă și cât de mult a contat să cânt cu o orchestră la o vârstă atât de fragedă! Când am ieșit de pe scenă am spus cu cea mai mare convingere: „Vreau să devin o pianistă concertistă!“.

„Mă inspir și din energia oamenilor“

– Unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, Andras Schiff, v-a ascultat și a fost profund impresionat de tehnica dvs, invitându-vă la Carnegie Hall, unde ați concertat în 2012. La 20 de ani, era primul concert în America. Ce a însemnat asta pentru dvs?

– Carnegie Hall este una dintre cele mai faimoase săli din întreaga lume și nu pot descrie cât de mult a însemnat pentru drumul meu să concertez acolo. Faptul că am fost invitată de Sir Andras Schiff, un pianist pe care îl admir cu tot sufletul, a însemnat și mai mult!

– Sunteți o persoană plină de energie, volubilă și voioasă. De unde vă luați toată această energie, care se simte nu numai în muzica dvs, ci și în cuvintele pe care le spuneți?

– Sunt o fire optimistă și încerc să văd jumătatea plină a paharului. Cred că am „moștenit“ această calitate de la mama și de la bunica mea. Sunt o fire curioasă, îmi place să ascult povestea fiecărui om cu care întru în contact. Cu cât știu mai mult, cu atât vreau să învăț mai mult. Fiecare gând și sentiment se transpune în muzica pe care o cant. Energia vine din interior, dar este alimentată din binecuvântarea de a face ce iubesc în viață, de a călători și de a descoperi lucruri, oameni, culturi noi.

– Ați spus că iubiți oamenii. Vă hrăniți din energia oamenilor? Sunt ei și energia lor o sursă de inspirație pentru dvs?

– Una din cele mai importante surse! Îmi place să fiu înconjurată de oameni pozitivi, de la care învăț și care mă inspiră.

„Parcă nu mai există timp de respirat“

– Sunteți prima pianistă din România care a concertat la Royal Albert Hall, una dintre cele mai prestigioase săli din lume. Cât de important a fost acest pas pentru dvs? Ce a însemnat pentru carieră să fiți acolo alături de Filarmonica din Londra?

– Fiecare concert într-o sală atât de importantă ajută la clădirea unei scări invizibile, pe care, ca artist, o urci toată viață. Nu există vreodată când poți spune „am ajuns acolo“. Important este să te bucuri de călătorie și să nu te gândești numai la destinație. Am cântat la Royal Albert Hall de trei ori, cu sala arhiplină, împreună cu Filarmonica Regală din Londra. Sunt unele din cele mai frumoase momente din toată viața mea!

– Ați colaborat cu dirijori faimoși, precum Christopher Warren-Green, un nume care poate pentru mulți dintre noi nu înseamnă mare lucru, dar pentru lumea muzicii clasice este un etalon. Cum este să împărțiți scena cu astfel de nume?

– Este o responsabilitate mare, dar numai cântând cu artiști mai buni și mai interesanți ca tine reușești să devii mai bun. Din fiecare experiență înveți atât de mult, bineînțeles, dacă eşti dispus să asculți!

– „Studiezi și tot studiezi, dar ai nevoie de timp ca să ajungi să simți, nu doar să gândești, fiindcă muzica e sentiment, e mesaj, iar tu trebuie să apuci să trăiești mesajul înainte de a-l trimite, prin muzică, celor din public“, spuneați într-un interviu. Nu simțiți nevoia de a respira din când în când? Cum o faceți?

– Trăim într-o societate în care parcă toată lumea aleargă, toată lumea vrea răspunsuri instante, parcă nu mai există timp de respirat. Dar totul depinde de noi și cum ne organizăm timpul, ce are mai multă importanţă pentru fiecare dintre noi. Câteva din cele mai calme momente pentru mine sunt cele în avion, când nu e nicio distracție, când gândurile sunt mult mai limpezi și când fiecare oră parcă e mai lungă. Aici, în nori, e mai liniște, și de aici scriu aceste rânduri.

– V-ați simțit vreodată copleșită de atenția lumii?

– Nu, sunt o fire foarte realistă și nu am avut vreodată acest sentiment.

„Ca artist, urci o scară invizibilă toată viața“

– Cum ar fi arătat cariera dvs dacă rămâneați în România?

– Probabil foarte diferită. Dar în viață sunt foarte multe momente în care ai de ales drumul pe care vrei să îl parcurgi. Din principiu, după ce am luat o decizie, nu mă uit în urmă. Nu e timp să mă gândesc „dar dacă…“.

– V-ați vedea departe de muzică, de pian?

– Nu, niciodată. Muzica e în fiecare din noi dar eu sunt unul dintre sufletele care au decis de la o vârstă fragedă să își dedice viață muzicii. Și nu vorbesc că și carieră pentru că a fi muzician nu e un job, e un stil de viață pe care îl adopți și tu și familia și toți din jurul tău.

– Ce este muzică? Cum ați defini muzica și ceea ce faceți dvs?

– Muzica e limbajul pe care îl înțelege fiecare dintre noi, fie că e muzică clasică, populară, pop, jazz… Muzica e prezența în viața noastră în fiecare moment, iar pentru mine muzica e viață, e culoare, energie! Cu cât dai mai mult din tine muzicii, cu atât primești mai mult. Viața mea e frumoasă pentru că am o familie care mă sprijină și mă încurajează, pentru că aleg să văd frumosul în viață și pentru că fac ceea ce îmi place! Călătoresc mult, în ultimele trei luni am avut concerte în Canada, USA, Europa și China! Trăiesc dintr-o valiză, tot timpul pe drumuri, dar tot timpul învățând ceva nou!

– Cât este talent și cât este muncă în ceea ce faceți?

– Pe lângă talent și multă, multă muncă, e vorba de perseverență, de dorința de a te îmbunătăți, de energia din interior care te impulsionează să te avânți într-un alt proiect, să înveți alte piese noi, să iei alte riscuri și să creezi continuu.

– Care este cel mai mare vis al dvs?

– Să fac o diferență în lumea în care trăim. Să inspir generația tânără să își urmeze visele și să nu se lase niciodată bătută!

„Abia aștept să aduc acest proiect și în România“

– Și acum, să revenim la cel mai recent proiect al dvs, „The Nutcracker and I“. Cum a luat el naștere?

– După un recital în Tokyo, un băiețel de 9 ani m-a întrebat ce îmi imaginez când cânt. I-am spus că am povești în minte, pe care încerc să le comunic publicului. Întrebarea lui m-a urmărit mult timp, până când am gândit că poate există un mod de a arăta la ce mă gândesc când concertez. Așa a luat naștere „The Nutcracker and I“!

– Este un spectacol inovator, iar în Londra a avut mare succes la publicul tânăr. Sperați la un astfel de succes și în România, în luna noiembrie, când veți veni în turneu?

– Acest spectacol este singurul din lume de acest gen. Combinarea muzicii live cu dans și animații digitale te transpune într-o lume magică, unde nu mai realizezi ce e real și ce e basm. Premiera din Londra a fost mai mult decât mi-aș fi putut vreodată imagina! Pentru prima dată în rol de producător, director artistic și pianistă, am simțit într-adevăr ce înseamnă responsabilitatea. Dar reacțiile publicului, mai ales ale celui tânăr, ale presei și ale promotorilor din întreaga lume care au decis să programeze acest spectacol într-un turneu mondial îmi dau o speranță că visul meu de a schimba atitudinea tinerilor față de muzica clasică se îndeplinește!

– Cu cine ați lucrat pentru acest spectacol? Înțeleg că, printre altele, a fost nevoie și de 35.000 de desene executate manual.

– Echipa pe care am ales-o a fost una complexă, cu mai mult de 50 de persoane implicate, de la compozitor, coreograf, dansatori, animatori (39 în total!!) la PR, designeri de costume, organizatori. A fost o colaborare minunată, unde fiecare s-a implicat cu tot sufletul. Desenele au fost făcute toate de mână, câte 12 desene pe secundă. Spectacolul având 50 de minute, au fost peste 35.000 de desene!

– Cât ați muncit la acest spectacol și cum credeți că va fi primit în România?

– A fost o călătorie de mai mult de 3 ani, în care mi-am asumat rolul de producător și director artistic. A fost un drum frumos și creativ, dar cu foarte multe provocări. Am învățat foarte multe lucruri noi care sunt sigură că îmi vor ajuta pe mai departe. În ziua premierei am avut cel mai frumos sentiment: acela de a duce un lucru bun la sfârșit. A fost vorba de multă perseverență și de hotărârea de a nu renunța în nicio clipă. Biletele la premieră au fost epuizate în mai puțin de 10 ore, așa că am adăugat un alt spectacol, dar și acesta a fost sold out în câteva zile. Așa că am deschis repetiția generală publicului tânăr, având mai mult de 200 de copii, cel mai micuț de 3 ani. Abia aștept să aduc acest proiect unic în România și sper să încânte la fel de mult cum a încântat în alte țări!

(”The Nutcracker and I” va fi prezentat în România, cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, într-un turneu ce va avea loc în perioada 19-26 noiembrie 2018, în Iași, Cluj, Sibiu, Timișoara și București.)

Interviu realizat de Andreea Tudorică