Pentru plutonierul major Ionuț Butoi viața părea că se sfârșește în 2008. Mai exact, pe 31 august, în timpul unei misiuni de patrulare în Afganistan. Avea atunci 30 de ani și era la prima sa misiune. Rămas în scaun cu rotile în urma exploziei, Ionuț nu s-a lăsat doborât. Dimpotrivă. Este triplu medaliat la Jocurile Invictus de la Toronto şi Sydney, iar acum câteva zile, mai exact pe 1 Decembrie, și-a mai împlinit un vis: a fost cel care a dus portdrapelul veteranilor de război la Parada militară de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf. Povestea sa de viaţă este una impresionantă și acesta a povestit-o pentru revista yorick.ro.
Ce s-a întâmplat în acea zi neagră
Aflat la prima sa misiune ca militar în Afganistan, viața i-a oferit lui Ionuț o a doua șansă. Cineva acolo Sus l-a iubit și a avut grijă ca el să trăiască. Dar, după acea zi, lucrurile s-au schimbat pentru totdeauna. Povestea începe undeva, pe 16 iulie 2008, atunci când Ionuţ Butoi, împreună cu camarazii Batalionului 30 Vânători de Munte Dragoslavele din Câmpulung, a ajuns în Afganistan.
Pe 31 iulie, la exact două zile după ce a împlinit 30 de ani, Ionuț a fost rănit în urma exploziei unui dispozitiv, care a aruncat în aer TAB-ul în care se afla. În timpul tragediei, sublocotenentul Dragoş Alexandrescu – prietenul lui Ionuț și comandantul echipei cu care era plecat în acea misiune – și-a pierdut viața. Pe Ionuț, suflul deflagraţiei l-a aruncat, iar în momentul căzăturii şi-a fracturat coloana.
„Eram într-o misiune de patrulare pe Autostrada 1, între Qalat şi Kandahar pe o rază de 30 de km când maşina de patrulare a fost aruncată în aer de un IED (n.r.-dispozitiv exploziv improvizat). În momentul căzăturii, am rămas paralizat de la brâu în jos. Eram de o lună și jumătate în Afganistan…”, își începe Ionuț povestea.
O viață schimbată la 180 de grade
Nici până în ziua de astăzi nu-și amintește ce s-a întâmplat cu adevărat în acele momente care aveau să-i întoarcă viața la 180 de grade. „După accident am fost transportat la bază şi stabilizat, apoi am ajuns în Kandahar şi de acolo – nu aveam afectată doar coloana, ci și coastele – am fost trimis şi internat în Germania. Am stat opt zile în comă și, vă mărturisesc, că nici în ziua de azi nu-mi amintesc nimic. Credeam că am rămas fără centură, când, de fapt, eram paralizat, eram amorțit. M-am trezit acolo și nu știam ce este cu mine… ”, continuă Ionuț.
După aceea, i s-a explicat că are 1% șanse să mai poată merge vreodată. Primul gând care l-a terorizat la aflarea veștii a fost acela că va rămâne fără loc de muncă și nu-și va putea întreține familia. Nu a fost așa. Dar, cum după tragedii vine și câte-o bucurie, Ionuț a primit un semn să meargă mai departe. „La 6 luni după accident mi s-a născut primul băiat, iar asta mi-a dat puterea de a merge mai departe”.
Ani de recuperări și puterea de a merge înainte
A urmat apoi o lungă perioadă de recuperări. Patru ani de zile. Și, după primii trei ani de la accident, Ionuț s-a acomodat cu situația, a acceptat și a învățat să se descurce doar cu mâinile din scaunul cu rotile. Încercările nu s-au oprit aici. Ionuț a trecut și printr-un divorț. Nici atunci s-a lăsat îngenuncheat. Relația cu băiețelul său i-a dat, ca de fiecare dată, puterea să meargă mai departe, să înțeleagă și să se bucure de viață.
„Da, la început nu știi cu ce se mănâncă. Dar, mergând înainte și văzând că se poate să trăiești fără picioare, să te descurci doar cu brațele, am înțeles că se poate să trăiești și așa și că viața este frumoasă.”
Mai puțini prieteni după accidentul din Afganistan
După accident, prietenii aveau să rămână tot mai puțini. Familia – sora, cumnatul și actuala soție, căci Ionuț s-a recăsătorit în 2016 – i-au oferit sprijinul lor necondiționat. Dar, oare, l-a schimbat tragedia trăită pe eroul militar din Afganistan?
„Nu m-a schimbat, am rămas acelaşi om bun, același care ajută întotdeauna. M-a făcut rău pe mine cu mine uneori, pentru că mă simțeam neputincios, pe mine mă enervam, nu pe cei din jur. Poate reacționam mai urât, dar încet-încet am devenit mai calm. Am trecut şi prin stări de furie manifestată prin neputinţa de a face anumite lucruri, dar cu timpul am realizat că am devenit mai înţelept.”
Parada de 1 Decembrie, un vis împlinit
Ziua de 1 Decembrie a fost una extrem de importantă pentru Ionuț. A trăit momentul la care visează orice militar: să treci măcar o singură dată pe sub Arcul de Triumf. Așa că ne-a mărturisit extrem de fericit:
,,La manifestaţie am fost portdrapelul Asociaţiei Pro Veteranilor şi marea bucurie a fost aceea că anul acesta am putut trece pe sub Arcul de Triumf, visul oricărui militar. Un vis împlinit după trei ani, în care încercările au fost zădărnicite de faptul că eram într-un scaun cu rotile, iar opţiunea defilării pe o platformă era de neacceptat pentru mine”, povestește Ionuț vizibil emoționat de acel moment unic trăit pe 1 Decembrie.
Se mândrește că este membru de onoare în cadrul Asociaţiei Pro Veteranilor, un loc în care primează lupta pentru câştigarea drepturilor pentru toţi veteranii, nu doar a celor cu dizabilităţi. „Indiferent cum se întorc din misiuni, mai mult sau mai puţin răniţi, toţi au nevoie de un centru de recuperare”, mărturisește Ionuț.
Sportul și bucuria unui campion în scaun cu rotile
Ne întoarcem la o altă parte frumoasă a vieții lui. Sportul și medaliile câștigate. Îl întreb cum și când a ajuns să fie campion la tir cu arcul. Îmi mărturisește că, prin sport, a descoperit o excelentă portiță de recuperare și a văzut cu totul și cu totul altfel viața. A fost ca un refugiu.
În această toamnă, Ionuţ Butoi a obţinut medalia de aur cu echipa României la tir cu arcul la Jocurile Invictus de la Sydney. În 2017, la Jocurile Invictus de la Toronto, Ionuţ Claudiu Butoi a obţinut medalia de aur cu echipa României la tir cu arcul şi argintul în proba individuală.
Când viața te face mai puternic…
Ionuț este momentan angajat la Unitatea Militară 1784 din Câmpulung și lucrează ca dactilograf. A început să practice sportul care l-a transformat într-un campion acum un an şi 7 luni. Se uită cu mândrie la numărul de medalii câştigate într-o perioadă atât de scurtă. Alături de colegul lui, Augustin Pegulescu, face parte din lotul naţional și au gânduri mari.
„Avem în plan ca la anul să obţinem calificarea şi rezultate foarte bune la Olimpiada şi Campionatul Mondial, a persoanelor cu dizabilităţi.”
Eroul-militar din Afganistan și-a găsit rostul
În ciuda a ceea ce a trăit, Ionuț Butoi este optimist și plin de viață. Nu se vaită și nici nu are în glas acea urmă de reproș pentru ceea ce a pățit. Dimpotrivă. Spune că a înțeles și a găsit rostul.
„Dumnezeu mă iubește. Întotdeauna mi-am pus întrebarea de ce eu și nu el (n.r.- camaradul lui care a murit în acea zi în explozia din Afganistan). După ce am început să fac sport mi-am dat seama că Dumnezeu a avut alte planuri cu mine”, mărturisește Ionuț.
Râsete, plânsete, bucurii…
Îl întreb, ținând cont de situația prin care a trecut, dacă ar alege din nou meseria de militar.
„Poate din exterior se vede ușor, dar eu vă spun că am trecut prin foarte multe. Este drept, ușor-ușor condițiile din armată au mai evoluat. Dar, dacă aș da timpul înapoi, aș face același lucru. Anul acesta am făcut zece ani de la accident, dar am stat și am analizat: au fost cei mai frumoși ani din viața mea. M-am și distrat, am și plâns, am și râs…”
Citește și:
