„Tinereţe fără bătrâneţe” este sintagma pe care o găsim în basme, la care însă visăm cu toţii într-un colţ al sufletului nostru.
Acest lucru se poate transforma dintr-o noţiune abstractă într-una concretă, graţie unei descoperiri care va revoluţiona cu siguranţă, lumea medicală.
Este vorba despre o proteină care ajută la menținerea aspectului tineresc al pielii, ce a fost descoperită de o echipă de cercetători de la Universitatea de Medicină şi Stomatologie din Tokyo, Japonia.
Proteina magică ce ne face să credem că putem spera la o bătrâneţe fără riduri a primit numele de COL17A şi funcționează prin încurajarea competiției între celule, un proces cheie menit să mențină sănătatea țesuturilor. Substanța elimină celulele mai slabe, încurajând înmulțirea celor mai puternice.
Procesul de îmbătrânire reduce prezenţa proteinei COL17A1, un efect similar cu cel al radiaţiilor UV şi al altor factorilor de stres. Acest fapt se traduce printr-o multiplicare a celulelor mai puţin puternice, care slăbesc pielea şi o fac predispusă la leziuni şi la vindecarea la un ritm mai lent.
Confirmarea importanţei proteinei COL17A1 a determinat echipa de cercetători să se concentreze asupra găsirii unor substanţe care să stimuleze procesul de producere a acesteia. Specialiştii au izolat doi compuşi chimici – Y27632 şi apocinina – şi le-au testat pe celulele din piele, iar rezultatele au fost pozitive.
Citește continuarea AICI