Rodia, fructul bogat în vitamine, fibre şi antioxidanţi şi cu puţine calorii este recomandat adesea de către nutriţionişti în curele de slăbire!
Cu numeroase proprietăţi nutritive, consumul acestui fruct este indicat atât pentru copii, cât şi pentru întreaga familie mai ales că acum este cultivat şi în anumite zone de la noi din ţară. Proprietăţile lui sunt multiple. Bogat în vitamine, Vitamina C, K, E şi vitaminele B (B3, B5, B2, B1), precum şi în minerale, sodiu, potasiu, calciu, cupru, magneziu, fosfor, seleniu, zinc, ajută la asimilarea proteinelor şi carbohidraţilor, stimulează producerea de globule roşii, nu creşte glicemia, dizolvă calculii şi nisipul din rinichi, scade riscul de cancer la prostată şi la sân, reduce inflamaţiile şi aftele, are efect diuretic (seminţe macerate în alcool timp de 5 zile, recomandat pentru adulţi), elimiă tenia şi alţi paraziţi intestinali.
Consumul acestui fruct este indicat şi datorită efectelor anti-îmbătrânire. Poate fi consumat ca atare, în salate, sub formă de suc, sirop, jeleuri, îngheţată, precum şi la sosuri, garnituri, marinate pentru carne. Sucul de rodie este unul dintre cele mai nutritive sucuri naturale şi poate fi păstrat în recipiente din sticlă, în frigider, maxim 3 zile.
Atenţie la extragerea seminţelor, sucul roşu intens al acestora poate ajunge pe haine sau pe faţa de masă. Este recomandat să batem ferm cu o lingură partea superioară a fructului, după care se taie căpăcelul şi se despart cele patru sferturi, astfel boabele se vor desprinde mai uşor. Cumpără rodii grele, cu coaja lucioasă şi depozitaţi-le în cămară(ţin o săptămînă), sau la frigider (pentru două săptămâni).