Scarlett Johansson nu e de acord cu distribuirea politic corectă: „Ar trebui să pot să joc orice rol”, a spus actrița într-un interviu după ce a fost obligată să renunțe la un film în care trebuia să interpreteze rolul unei persoane transexuale, arată TMZ.
Actrița nu pare să fi depășit momentul în care a trebuit să se retragă din producția peliculei „Rub and Tug”. Scarlet Johansson a vorbit despre corectitudinea politică într-un interviu pentru revista „As If”, potrivit Mediafax.
„Știi, ca artist ar trebui să poți să joci orice persoană, orice copac, orice animal, pentru că asta e meseria”, a spus actrița.
„Simt că e o modă în domeniu și e nevoie să fie așa din diferite motive sociale, dar sunt momente în care devine jenant, când e afectată arta pentru că mi se pare că arta ar trebui să fie liberă de interdicții”, a continuat Johansson care a concluzionat „cred că societatea ar fi mai bine legată dacă le-am permite celorlalți să aibă propriile sentimente și să nu ne așteptăm ca toată lumea să simtă la fel ca noi”.
Actrița a mai fost implicată în controverse legate de distribuirea sa, după ce a jucat în 2017 rolul din „Ghost in the Shell”, unde juca un personaj care trebuia să fie o asiatică, povestea fiind adaptată după o serie de benzi desenate japoneze.
Citește și: