Ne place să ne simțim bine și încrezătoare în noi. Vrem să aratăm special și să-i surprindem de fiecare dată pe cei din jur cu ținutele noastre. Îți pot spune că tendințele acestei toamne sunt foarte generoase, iar tu poți combina și adapta fiecare obiect vestimentar după gusturile, nevoile și conformația corpului tău. Asta ca să nu dai greș!
Hainele metalizate
Atrag atenția și sunt în marevogă. Poate că nu sunt pe gustul oricui, dar trebuie să fii îndrăzneață și să le porți fără a te gândi că bat la ochi. Optează pentru piese elegante, bine croite pe care să le asortezi cu blugi sau o fustă plisată. Fii sigură de o apariție șic, de neuitat în această toamnă.
Animal print
Acestea par să nu se mai demodeze, fiind reinterpretate mereu. Sunt îmbrăcate de femeile care vor să pară puternice, dar și senzuale și feminine. Dacă alegi acest gen de imprimeu, folosește doar o piesă vestimentară, altfel vei avea o ținută foarte încărcată.
Carourile nu au vârstă
Nu se demodează niciodată. Carourile sunt imprimeuri clasice, așa că îți poți achiziționa o ținută sau poate mai multe, fie pentru serviciu, fie pentru timpul liber. Potrivește-le din punct de vedere cromatic, în rest lasă-ți imaginația să se joace.
Imprimeuri florale
Dacă ne plac vara și primăvara, de ce nu le-am îndrăgi și toamna? Sunt foarte căutate și în acest sezon, iar cămășile și sacourile sunt deosebit de atrăgătoare. Ele vor înveseli orice ținută. Poți alege ca fusta sau pantalonul să fie în culori neutre. Și, de ce să nu încerci și o pereche de teniși cu imprimeuri florale.Va da un aer vesel ținutei sale.